Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 12°C | Anul XI Nr. 536

Știri

Guvernul majorează salariul minim pe economie cu 100 de lei, anunță ministrul demis al Muncii

Published

on

Executivul va pune de miercuri în transparenţă o Hotărâre de guvern prin care salariul minim pe economie va fi majorat cu 100 de lei, a anunţat, marţi, ministrul demis al Muncii, Marius Budăi.

Vor să desfiinţeze salariul minim (noul guvern – n.r.), adică să ne aducă cumva la un nivel de sclavagism modern. Am luat decizia aseară, într-o discuţie cu doamna premier şi cu domnul ministru Teodorovici ca mâine dimineaţă (miercuri – n.r.) să punem în transparenţă publică o Hotărâre de guvern prin care vom majora salariul minim pe economie cu 100 de lei, aşa cum scrie în programul de guvernare“, a anunţat Budăi la Botoşani, la o întâlnire electorală cu simpatizanţii şi primarii PSD.

Potrivit acestuia, “atunci când vii la guvernare şi beneficiezi de a doua cea mai performantă creştere economică din Uniunea Europeană, când şomajul e de 3%, când salariile cu crescut cu 49%, iar pensia cu 4 %, e bine”.

Astea e ‘greaua moştenire, oameni buni’. Dar am văzut că, mai recent, Banca Mondială şi FMI sunt pesedişti. Au spus că guvernul condus de Viorica Dăncilă a condus bine ţara şi haideţi să revizuim creşterea economică pe plus, cu siguranţă sunt pesedişti. (…) Păi să-i vedem noi pe ăia să continue ceea ce am început noi, să aibă a doua cea mai mică taxare din UE, să aibă şomajul la 3%, să majoreze salariile cu 49%, pensiile cu 45%, şi cu toate acestea, datoria publică în procent din PIB să fie scăzută, pentru că avansul economic al României în ultimii trei ani a făcut ca, pentru prima dată în istoria României, PIB-ul României să treacă de 1.000 de miliarde de lei. Asta e o ‘greaua moştenire’ şi îi provoc de aici, de la Botoşani, să se ţină de ea. Haideţi să vedem ce ne pregătesc, şi aici lucrăm cu materialul clientului: ei spun aşa – ‘nu tăiem pensiile’, şi eu îi cred că doar sunt prostul lor. Ei spun ‘nu tăiem pensiile, dar facem impozitare progresivă’. Domnul premier desemnat a spus săptămâna trecută că scutirile de impozit date de către Viorica Dăncilă şi de către guvernul PSD sunt nişte tertipuri. Consilierul economic al premierului desemnat a spus că majorările de salarii şi pensii sunt iluzii. Alt pretendent la funcţia de ministru al Finanţelor a spus că toţi bugetarii sunt praf, a spus că părinţii şi bunici noştri sunt asistaţi social şi a mai spus că trebuie să dăm afară cel puţin 400.000 de bugetari. Funcţionarii publici în România sunt 66.000, până la cei contractuali în deconcentrate sunt până la 100.000. Pe cine vor aceşti oameni să dea afară? Pe salvatorii de la ISU, pe cei de la jandarmi, pe profesori, pe medici?”, a susţinut Marius Budăi. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Daria, fetița care a învins focul. După luni grele de suferință, a ieșit din spital și zâmbește din nou! Astăzi este ziua ei

Published

on

Daria, copila care a trecut printr-un incendiu ce a cutremurat Călărașiul, a ieșit în sfârșit din spital. Trupul i-a fost rănit, dar sufletul ei a rămas plin de lumină, curaj și iubire.

A luptat zi de zi, alături de medici dedicați și de familie. Fratele ei, mătușa, unchiul și cei care nu au încetat nicio clipă să creadă în ea au fost mereu acolo. Marinela Voivozeanu, cea care a transmis vestea, a scris că Daria este „un copil fragil, dar cu o putere pe care puțini adulți o pot cuprinde”.

După luni de durere, tratamente și rugăciuni, Daria s-a întors acasă. A trecut prin foc, dar nu și-a pierdut zâmbetul. A devenit un simbol al credinței și al puterii care vindecă.

Astăzi este ziua ei de naștere. „La mulți ani, Daria Mihaela! Ai trecut prin multe. E timpul să te bucuri”, a scris Marinela Voivozeanu, într-un mesaj plin de emoție, însoțit de o fotografie în care Daria ține un buchet de flori și un zâmbet curat, ca o nouă viață.

Daria nu mai este doar o supraviețuitoare, ci dovada vie că dragostea, credința și speranța pot învinge orice durere.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Diana Șoșoacă, de la Călărași direct la… psihiatrie! Procurorii vor 30 de zile de „relaxare” pentru șefa SOS

Published

on

Diana Șoșoacă a mai bifat un episod spectaculos. Chemată la Parchetul General, europarlamentara a aflat că procurorii cer efectuarea unei expertize psihiatrice. Dacă refuză, riscă 30 de zile într-un spital de psihiatrie.
Chemată la audieri, Șoșoacă a fost primită cu aplauze, flori și rugăciuni de susținătorii ei, veniți din toate colțurile țării. Câțiva chiar s-au rugat cu voce tare:
„Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău…”

„Mă amenințați?”

Diana Șoșoacă a reacționat imediat:
„Mi s-a cerut să-mi dau acordul pentru expertiza psihiatrică. Dacă nu, mă bagă 30 de zile la spital! Cu forța! Eu am întrebat: mă amenințați?”

Coincidență sau nu, chiar înainte de această audiere, Diana Șoșoacă a fost în Călărași, la piață, cumpărând verdeață, salată și ceapă.

Unii spun că și-a pregătit din timp „meniul de internare”. Alții glumesc că a fost doar o vizită de recunoaștere, înainte de drumul spre secția de psihiatrie.

Susținătorii ei s-au arătat scandalizați. Unul dintre ei, foarte vocal, a spus:
„Doamna Șoșoacă e în facultățile mintale, nu-i nebună! Eu cred că e o glumă, dom’le, o glumă!”

Un altul, pus pe glume, a continuat:
„În 35 de ani, câți au ajuns la spital de psihiatrie? Unul! Restul? În Dubai, liberi și fără treabă!”

Ziua ei de naștere, în avans

Cum Diana Șoșoacă împlinește săptămâna viitoare 50 de ani, fanii i-au adus flori și i-au cântat „La mulți ani” direct pe treptele Parchetului.

„Văd că vă distreză ziua mea”, a spus Șoșoacă râzând, în timp ce își filma susținătorii pentru un nou live viral.

Advertisement

Dacă procurorii își vor menține cererea, Șoșoacă riscă să își petreacă aniversarea nu la Bruxelles, ci la psihiatrie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

UPDATE / Primele imagini cu șoferul din Germania care transporta cadavrul mamei pe A2. Acesta a explicat tot la audieri „Era prea scump, voiam doar să o duc acasă”

Published

on

Apar detalii incredibile în cazul accidentului de pe Autostrada A2, produs vineri dimineață, 7 noiembrie, în apropiere de Lehliu-Gară. Bărbatul aflat la volanul mașinii în care polițiștii au descoperit trupul neînsuflețit al unei femei de 83 de ani a vorbit cu reporterii prezenți la fața locului.

Germanul a recunoscut că femeia decedată era mama lui și că o transporta din România către Berlin, cu intenția de a organiza acolo înmormântarea. Spune că nu și-a permis costurile unei firme specializate, care i-ar fi cerut 3.800 de euro pentru repatriere.

„Voiam doar să merg la Berlin și să fac toate formalitățile acolo. Acum e foarte scump. O să discut cu asigurarea mea, poate acoperă costurile”, a declarat bărbatul în dialogul cu reporterul.

Șoferul conducea un Daihatsu Terios Top, iar potrivit anchetei preliminare, mașina a fost implicată în coliziunea de la ieșirea dintr-o benzinărie. În urma impactului, autoritățile au constatat că femeia de pe bancheta din spate era moartă de mai multe ore.

Germanul a trecut granița cu autoturismul fără să atragă suspiciuni, profitând de noile condiții din spațiul Schengen, care nu impun verificări detaliate la frontieră.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading