Sport
Dunărea, 0-0 la Constanța cu Farul 2

Sport
Goran Ivanisevic și-a ales favoritul dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Fostul campion de la Wimbledon 2001 este de părere că în acest moment nimeni nu se poate compara cu Jannik Sinner și a explicat de ce. Consideră că doar Djokovic ar putea să-i mai învingă pe cei doi în viitorul apropiat.
“Finala de la Wimbledon a fost un meci dezechilibrat. Sinner a fost mai bun și, în opinia mea, este ușor peste Alcaraz în acest moment, iar amândoi sunt mult peste față de restul jucătorilor. Singurul care i-ar putea provoca este Novak Djokovic, dar ceilalți nu au nicio șansă.
Când nu ești la 100% împotriva lui Sinner, da, chiar și atunci când ești, nu ai prea multe șanse. Am crezut că Novak ar putea reuși, dar, din păcate, nu a fost complet pregătit. Djokovic este cel mai bun jucător de tenis din toate timpurile, dar ceea ce fac acești doi este un alt nivel de tenis.
Sinner este mai bun, mai puternic. Nu știu ce tactici ar putea funcționa împotriva lui Sinner, deoarece are răspuns la orice. Returnează, devine mai puternic și câștigă turneul”, a spus Goran Ivanisevic pentru presa din Croația.
Mats Wilander este și el impresionat de Jannik Sinner
Cuvinte de laudă la adresa lui Jannik Sinner a avut și legendarul Mats Wilander. Într-un interviu acordat publicației L’Équipe, Wilander a afirmat că nu se aștepta ca în tenisul masculin să apară un astfel de jucător.
„Văzându-i jocul din ultima vreme, cred că tenisul lui Jannik Sinner este cu cinci sau chiar zece ani înaintea a ceea ce mi-am imaginat mereu că va fi evoluția acestui sport în această eră. Jannik va deveni rapid un model pentru toți, deoarece nu toată lumea poate dezvolta tenisul pe care îl are Carlos Alcaraz. Asta necesită un talent extrem de special. În schimb, oricine poate încerca să joace ca Sinner, deoarece nu presupune un talent excepțional în sine, ci o dedicare totală”, a spus Wilander.
Jannik Sinner a câștigat două Grand Slam-uri în 2025
2025 este, de departe, cel mai bun an din cariera lui Jannik Sinner. În pofida problemelor pe care le-a avut cu suspendarea pentru dopaj, Sinner a dominat în totalitate acest sezon. A început anul cu un titlu câștigat la Australian Open, unde a reușit să își apere trofeul câștigat anul trecut.
Apoi, la Roland Garros a ajuns până în finală, fiind învins la capătul unui meci de poveste, în cinci seturi. Sinner a fost foarte aproape de victorie, a condus cu 2-0 la seturi, dar Alcaraz a întors incredibil.
Revanșa a venit, însă, la Wimbledon 2025, când Sinner l-a răpus pe Carlos Alcaraz în patru seturi. Acum, toată lumea așteaptă duelul dintre cei doi de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam programat în acest an.
Ce va fi la US Open?
Jannik Sinner este ușor favorit la casele de pariuri sportive. Alcaraz are șansa a doua, dar lupta pentru supremație se anunță echilibrată. Cotele antepost la câștigarea US Open 2025 arată astfel:
- Jannik Sinner – 2.00
- Carlos Alcaraz – 2.87
- Novak Djokovic – 9.00
- Alexander Zverev – 13.00
- Jack Draper – 15.00
Jannik Sinner este campionul en-titre de la US Open, după ce în finala de anul trecut l-a învins fără probleme pe americanul Taylor Fritz. El mai are o prezență în sferturi la US Open, două în optimi, dar și două eliminări în turul 1. Are un procentaj al victoriilor de 77%, cel mai slab dintre toate turneele de Grand Slam.
De partea cealaltă, Carlos Alcaraz a câștigat US Open în 2022. Atunci era doar un talent în ascensiune, iar US Open 2022 a fost primul Grand Slam pe care l-a câștigat. Între timp, Alcaraz a devenit un nume cu greutate în tenisul masculin, dar anul trecut a fost eliminat în turul 2 de la US Open. El a pierdut în trei seturi în fața olandezului Botic van de Zandschulp, în una dintre cele mai mari surprize ale turneului. Cu siguranță, Alcaraz se va întoarce cu gândul la revanșă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Sport
România, în forță la Campionatele Mondiale U23 de Canotaj: Trei echipaje calificate în finale

România continuă să impresioneze pe scena internațională a canotajului, obținând rezultate remarcabile în semifinalele Campionatelor Mondiale Under 23 desfășurate la Poznań, Polonia. Trei echipaje tricolore s-au calificat în finalele competiției, toate clasându-se pe locul al doilea în cursele lor.
La feminin, echipajul de dublu vâsle (BW2x), format din Mariana-Laura Dumitru și Bianca-Camelia Ifteni, a demonstrat forță și coordonare impecabilă, terminând cursa pe locul al doilea și asigurându-și astfel accesul în lupta pentru medalii.
Tot în sectorul feminin, echipajul de patru rame fără cârmaci (BW4-), compus din Daria-Ioana Dinulescu, Gabriela Tivodariu, Iulica-Maria Ursu și Denisa Cristina Ailincăi, a avut o prestație solidă și constantă, încheind și ele pe locul doi în semifinala lor.
Pe partea masculină, echipajul de patru rame fără cârmaci (BM4-), alcătuit din Mateus-Simion Cozminciuc, Eduard Angel Moldovan, Andrei Vatamanuic și Sergiu Anfimov, a păstrat ritmul impus de echipele românești, terminând pe poziția a doua și calificându-se în finală.
Aceste rezultate confirmă tradiția și forța României în canotajul de tineret și oferă promisiuni reale pentru medalii în finalele ce urmează. Campionatele Mondiale U23 de la Poznań reunesc cele mai promițătoare talente ale canotajului mondial, iar performanțele sportivilor români sunt o nouă dovadă a muncii susținute și a valorii școlii românești de canotaj.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Fotbal
Despărțiri și împrumuturi la AFC Dunărea Călărași la final de sezon: Șase jucători pleacă, doi sunt trimiși sub formă de împrumut

AFC Dunărea Călărași a anunțat oficial, la finalul sezonului competițional 2024–2025, încheierea colaborării, pe cale amiabilă, cu șase dintre componenții lotului galben-albastru. Este vorba despre jucătorii Calu Mădălin, Bîrzu Daniel, Ghia Constantin, Anastase David, Belecciu Eduard și Bonengue Steve.
Totodată, clubul a decis trimiterea sub formă de împrumut a altor doi tineri jucători:
-
Milotin Denis va evolua la Recolta Gheorghe Doja;
-
Zaharia Andrei va merge la Dunărea Grădiștea.
„Le mulțumim tuturor pentru implicare și efortul depus în tricoul galben-albastru și le urăm mult succes în noile etape ale carierei!”, este mesajul transmis de conducerea clubului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.