Connect with us

Politică

Deputat PSD Constantin Bîrcă: “Cercetare, dezvoltare, inovare – elemente de top ale austeritatii bugetului 2021“

Published

on

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor deputați,

 

România dispune de  un potențial științific deosebit, apreciat de partenerii străini dar total nevalorificat în țară.

Subfinanțarea cronică a acestui sector nu face decât să demonstreze incapacitatea Guvernului de a gestiona și de a distribui eficient și competitiv fondurile pentru cercetare. Finanțarea cercetării a ajuns la un minim istoric: ~ 0,15% din PIB alocat Ministerului de resort în 2020.

Advertisement

În plus, fondurile sunt împărțite discretionar, netransparent și ineficient. Gestiunea fondurilor destinate cercetării trebuie să se bazeze exclusiv pe experiența oamenilor de știință. Acest principiu guvernează activitatea celor mai importante agenții de finanțare a cercetării fundamentale europene și americane, care primesc majoritar sau exclusiv finanțare public. Este și motivul pentru care mulți specialiști de valoare părăsesc  România.

Reconstrucția cercetării românești se impune a fi realizată pe principii de competitivitate și eficiență, predictibilitate și reziliență. Totul însă, cu fonduri suficiente.

Ignorarea Cercetării de către guvernanți, îndepărtează România ireversibil de profilul unei țări membre UE în ce privește domeniul cercetării-dezvoltării și, implicit, al competitivității economice.  În această situație este demn de semnalat Apelul membrilor Organizației Neguvernamentale “Ad Astra” – Asociația Cercetătorilor români din țară și din întreaga lume:

 

“În urma reducerii dramatice a finanțărilor publice de cercetare-dezvoltare, în contrast frapant cu angajamentele României, în ultimii 10 ani s-a înregistrat agravarea progresivă a decalajului României față de alte țări europene în materie de inovare și competitivitate.

În anul 2020, România ar fi trebuit să cheltuiască pentru cercetare-dezvoltare, din fonduri publice, 1% din PIB, adică aproape 11 mld RON, țintă la care s-a angajat și prin Strategia Națională de Cercetare – Dezvoltare și Inovare (HG nr. 929/2014).  În fapt, conform execuției preliminare a propunerii de Lege a Bugetului, România a cheltuit doar 1,75 mld RON, adică mai puțin de o șesime.

Advertisement

Această situație gravă a fost, în mod repetat, evidențiată și în rapoartele de țară și în numeroase alte acte ale Comisiei Europene, precum și în toate evaluările științei și tehnologiei din România.

Corecția situației, posibilă prin măsurile la care v-ați angajat prin programul de guvernare, este necesară și pentru îndeplinirea ”condiției favorizante”, obiectiv indispensabil accesării fondurilor structurale în perioada 2021- 2027.

“Programul de guvernare”  prevede că, până în 2024, Guvernul va cheltui 1% din PIB pentru cercetare – dezvoltare din fonduri publice, în timp ce alți 1% vor fi cheltuiți din fonduri private. Ținta de 1% din PIB din fonduri publice în 2024 este reiterată drept “obiectiv cheie național” pentru îndeplinirea agendei ”România educată”, alături de ținta de 6% din PIB pentru educație.

În aceste condiții, am constatat cu surprindere că, în proiectul de Lege a Bugetului pe 2021, la cheltuielile de “Cercetare fundamentală și cercetare-dezvoltare” din tot bugetul de stat, se estimează o SCĂDERE a acestor cheltuieli, an de an, ajungând la 1,686 mld RON în 2024, adică, iarăși, mai puțin de o șesime din cât prevede programul.

Programul de guvernare conține sute de angajamente, obiective, ținte, acțiuni care țin fie de cercetare-dezvoltare, fie de inovare, de competitivitate, de performanța generală a administrației, societății și economiei și care nu pot fi atinse decât prin performanța sistemului de cercetare-dezvoltare.

 

Advertisement

Este ușor de văzut că prea puține dintre acestea ar fi posibile la nivelul de finanțare anticipat în Legea Bugetului.

Vă mulțumesc,

 

DEPUTAT

Constantin BÎRCĂ

 

Advertisement

Publicat la data de 04.03.2021

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Reconcilierea din culisele PSD Călărași. Cum a reușit Vasile Iliuță să-l aducă înapoi pe senatorul Nicușor Cionoiu

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

După o serie de dispute care au pus la încercare coeziunea Partidului Social Democrat din județul Călărași, liderul Vasile Iliuță a reușit, spun colegii din partid, să treacă peste situațiile interne care l-au pus în dificultate și au tulburat partidul de lângă Borcea.

Ultimul episod tensionat l-ar fi avut în prim-plan pe senatorul PSD, Nicușor Cionoiu și pe Iliuță însuși.

Deși inițial au existat tensiuni și speculații, cei doi lideri politici au găsit o soluție comună și își doresc să continue proiectul politic început împreună. Cel puțin pentru moment. 

Vasile Iliuță, cel mai mare vânător politic a reușit să readucă unitatea în partid, spun surse apropiate acestuia.

Advertisement

Potrivit  surselor, Cionoiu ar fi luat în calul să candideze din partea Partidului Social Democrat în Organizația județeană Constanța, lângă Felix Stroe, asta dacă nu și-au găsit încă locul în continuare la Călărași.

Chiar dacă ușa către alte opțiuni politice părea să se deschidă pentru unii, în final, situația s-a aplanat, iar focusul rămâne pe colaborare și pe agenda politică comună.

În ciuda unor momente de incertitudine, liderul PSD Călărași continuă să fie o prezență marcantă  în peisajul politic local. Cu toate că viitorul politic al lui Nicușor Cionoiu este în continuare subiect de speculație, reconcilierea recentă ar putea să ofere speranța că PSD Călărași va continua să progreseze într-o manieră constructivă și unită, așa cum și-a dorit din totdeauna liderul Vasile Iliuță.

Continue Reading

Politică

VIDEO. Dragoș Coman și Daniel Florea și-au lansat oficial candidaturile pentru Primăria Călărași și Consiliul Județean

Published

on

foto: calarasipress.ro

Partidul AUR Călărași și-a lansat candidații pentru Primăria Călărași și Consiliul Județean.  Într-un eveniment solemn desfășurat în Sala Barbu Știrbei din Călărași, Organizația județeană Călărași și-a prezentat candidații pentru alegerile locale. Daniel Florea, coordonatorul organizației, va concura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași, în timp ce Dragoș Coman, fost viceprimar al municipiului, va intra în cursa pentru Primăria Călărași. LIVE AICI

Călărășenii au nevoie de confort, au nevoie de activități educaționale, au nevoie de spitale bune, au nevoie de o industrie care să creeze locuri de muncă. Au nevoie de un primar care să fie transparent, comunicativ, alături de cetățeni și deschis la toate problemele comunității. (,,,) orașul nostru are nevoie de o dezvoltare durabilă și de o viziune coerentă.

Vă promit că voi rămâne același om, mulți dintre dumneavoastră mă cunoașteți, un om care iubește oamenii, un om care va lăsa ușile instituției pe care o conduce larg deschise așa cum a făcut și în mandatul de viceprimar, indiferent de etnie, religie, poziție socială. Toți suntem cetățenii acestui oraș și merită să fim tratați cu respect. (…) Am ales să candidez pe listele AUR pentru că orașul nostru merită o șansă”, a punctat Dragoș Coman.

CINE ESTE DRAGOȘ COMAN

Sunt Dragoș Coman, am 43 de ani, căsătorit, 2 copii Am fost director de cancelarie la prefectura Călărași, am fost viceprimar și secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului. Sunt licențiat în științe juridice, am un master în administrație publică, sunt absolvent al Colegiului Național de Apărare, cursuri de formare profesională făcute în SUA”, a mai precizat candidatul. 

Advertisement

În debutul discursului său, Daniel Florea, candidatul AUR la președinția Consiliului Județean Călărași, a adus în atenție candidații partidului pentru primăriile din județ, explicând procesul prin care aceștia au fost selectați.

Această echipă de oameni minunați nu a fost aleasă nici la întâmplare, nici la recomandările unora, ci am ales mergând la fiecare dintre ei acasă. M-am întâlnit cu ei la ei acasă, am văzut cum își sărută soția, cum își îmbrățișează copiii, cum se poartă vecinii cu ei, cum se poartă oamenii din localitate cu ei. Am văzut dacă e curat la ei acasă, nu dacă au bani mulți, nu dacă au case mari, ci dacă la ei acasă e curat. Pentru că omul care face pentru el și pe care îl iubește familia și îl iubesc vecinii și care are curat la el acasă, acel om poate să aibă grijă de o comunitate. Am încercat să le spun din suflet următorul lucru. Da, sunt avocat, am fost judecător, am fost primar, am fost și sunt deputat, dar în primul rând sunt român, cu inimă de român și care crede în Dumnezeu”, a punctat Daniel Florea.

Tot ce trebuie să facem aici în Călărași și AUR în toată țara, să facem lucrurile pe care le-am face pentru familia noastră. Tot ceea ce trebuie să faci pentru bătrâni trebuie să te gândești la părinți, tot ceea ce trebuie să faci pentru oamenii care acum muncesc e ca și cum te-ai gândi la tine și la soția ta. Tot ceea ce faci pentru copii faci gândindu-te la copiii tăi. Asta vor face toți acești oameni pe care îi aveți acum în față. Nu o să facem o campanie în care să spunem ăla a făcut prostii, sunt instituții ale statului care cercetează lucrurile astea. Noi o să spunem ce trebuia făcut și nu s-a făcut pentru că nu le-a păsat, nu că nu au știu. Mulți dintre ei au știut, dar nu le-a păsat. Nouă ne pasă, de voi și de noi. M-am chinuit foarte mult să convingem pe Dragoș să candideze, dezamăgiți, oameni care spuneu că e mai bine acasă. Dacă toți abandonăm lupta asta, țara asta va pierde ultima șansa“, a declarat Daniel Florea.

Continue Reading

Politică

Surse: Vasile Iliuță a fost validat de PSD pentru cursa electorală. A fost stabilită ziua în care își depune candidatura

Published

on

sursa foto: calarasipress.ro

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

În ciuda zvonurilor apărute în spațiul public, șeful CJ Călărași, Vasile Iliuță, a fost validat de conducerea PSD pentru a-și depune candidatura pentru scrutinul alegerilor din vara anului 2024 pentru conducerea Consiliului Județean Călărași.

Surse din cadrul PSD au confirmat că Vasile Iliuță, actualul președinte al Consiliului Județean Călărași, a primit validarea PSD! Iliuta își va depune miercuri candidatura la sediul BEJ Călărași.

Deși au circulat zvonuri contradictorii în spațiul public, conducerea PSD a dat undă verde candidaturii lui Vasile Iliuță, care se pregătește acum să-și oficializeze participarea în cursa pentru conducerea Consiliului Județean. Odată cu această validare, se conturează deja un cadru pentru o confruntare politică acerbă și plină de provocări.

Vasile Iliuță a condus CJ Călărași începând cu anul 2016, iar într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Călărași PRESS, el a oferit o retrospecțivă a mandatului său. În discuția cu jurnaliștii, Iliuță a evidențiat principalele realizări și provocări din această perioadă.

Advertisement

O realizare semnificativă a mandatului său este reabilitarea prefecturii județului, un proiect amplu care își propune să redea strălucirea acestui monument istoric. Vasile Iliuță a subliniat că acest proiect va fi finalizat până la sfârșitul anului 2024.

În ceea ce privește promovarea turismului, Iliuță a menționat că există deja o strategie bine conturată, iar eforturile se concentrează acum pe atragerea turiștilor către județul Călărași, transformându-l într-o destinație atractivă și diversificată.

Devine Călărașiul stațiune turistică de interes național?

Pe lângă aceste aspecte, Iliuță a subliniat și eforturile depuse în domeniul infrastructurii rutiere și sprijinirea tinerilor din județ prin diverse proiecte educaționale și culturale.

În ceea ce privește viitorul său politic, Iliuță și-a exprimat determinarea de a-și continua mandatul în funcția de președinte al CJ Călărași, subliniind că este pregătit să lupte pentru proiectele și valorile în care crede. În același timp, el a evidențiat și deschiderea sa către zona mediului de afaceri, în cazul în care nu va fi reales în funcție.

Cu privire la numărul de primari social-democrați și planurile pentru conducerea Consiliului Județean, Iliuță a făcut declarații puternice, arătându-se încrezător în capacitatea sa de a atrage sprijin și de a conduce județul în următorii ani.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate