Connect with us

Politică

Daniel Florea, despre candidații AUR la Consiliul Județean Călărași: „Au șanse foarte bune să câștige”. Ce imagine și-a construit partidul în ochii cetățenilor

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Deputatul AUR, Daniel Florea, a vorbit despre candidații partidului la Primăria Municipiului Călărași și la Consiliul Județean Călărași. Într-o conferință de presă organizată astăzi, el a dezvăluit planurile partidului AUR și a evidențiat așteptările acestuia pentru campania electorală de dinaintea alegerilor din 9 iunie 2024.

Politicianul a explicat că, momentan, nu poate da numele candidaților, întrucât aceștia trebuie să treacă printr-un proces riguros de evaluare, în urma căruia vor fi aleși să reprezinte partidul în cursa electorală.

„Conform deciziei conducerii partidului, candidații trebuie să treacă printr-o procedură de selecție, la București, în fața unei comisii de la nivel central și candidații de la Călărași sunt programați în acest weekend”, a spus Daniel Florea.

Advertisement

Însă, imediat după ce candidații vor fi desemnați de către comisie, AUR va transmite numele acestora: „Săptămâna viitoare, probabil luni sau marți, o să știm”.

În privința candidaturii pentru Consiliul Județean, deputatul a dezvăluit că AUR va fi reprezentat de către niște oameni cu un mare potențial, în care își pune toată încrederea că vor câștiga această luptă dificilă.

„Sunt încrezător că, la nivel de Consiliu Județean, avem două nume surpriză, a mai rămas un bărbat și o femeie. Sunt încrezător că oricare dintre ei doi are șanse foarte mari să câștige, chiar dacă, în acest moment, înainte de începerea campaniei electorale, pare o misiune imposibilă. Sunt oameni cu un profil deosebit și cred că au șanse foarte bune să câștige”, a declarat Daniel Florea.

Partidul AUR vrea să își mențină o imagine solidă în ochii electoratului

În acest sens, politicianul și-a instruit colegii să fie mereu realiști în discursurile lor, iar acțiunile să fie în concordanță cu promisiunile pe care le fac în privința rezolvării problemelor identificate la nivelul comunității. În caz contrar, AUR își va pierde credibilitatea în fața cetățenilor, care își vor forma o părere negativă despre el.

Am cerut colegilor mei, în urma discuțiilor pe care le-am avut în ședințele de lucru, să identifice, în fiecare localitate, cele mai importante zece probleme, oamenii de pe lista de consilieri care pot rezolva problemele respective, termenul în care pot rezolva problemele respective și, mai ales, să nu facă, în campanie, promisiuni pe care nu le pot onora imediat sau în termenul pe care și l-au asumat, pentru că valul de simpatie este foarte mare, nivelul de așteptare este foarte mare, dar și dezamăgirea, dacă nu ne vom ține de cuvânt, va fi foarte mare”, a spus Daniel Florea.

Advertisement

Cei de la AUR nu își doresc acest lucru, întrucât imaginea le-a fost, parțial, afectată de plecarea unui număr mare de membri în alte partide, printre care se numără și deputatul Dumitru Coarnă, care s-a aliat cu Partidul România Puternică.

„Ne-au produs, la nivel de imagine publică, niște deservicii, fie prin diverse declarații, fie prin încercarea de a denigra actualii lideri de la AUR Călărași”, a dezvăluit Daniel Florea.