Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Problemele se țin lanț în comuna Curcani din județul Călărași. Localitatea, condusă de primarul PSD Gazu Aurică, se confruntă cu mai multe provocări. Achizițiile și lucrările suspecte la costuri supraevaluate, calitatea proastă a lucrărilor, precum și o administrație slabă sunt doar câteva dintre problemele semnalate de consilierii locali din Curcani.

După o perioadă lungă în care activitatea Primăriei Curcani a fost afectată de dispute și tensiuni între consilierii locali, se pare că Consiliul Local din Curcani se va desființa la dorința primarului Aurică Gazu.

Problemele au apărut acum patru ani. Încurcați într-o mulțime de probleme care implică aspecte de ordin penal, consilierii au atras atenția asupra posibilității încălcării legii, fără rezultat până acum.

Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2024 sub nr. 345/116/2024 la Tribunalul Călărași – Secția Civilă, contencios administrativ și fiscal, reclamanții, primarul Comunei Curcani – Aurică Gazu și Deyan Ileana – secretar general al UAT Comuna Curcani, au solicitat constatarea dizolvării de drept a Consiliului Local Curcani, ca urmare a neîntrunirii acestuia timp de două luni consecutive.

Potrivit Codului administrativ, Consiliul Local se dizolvă de drept în cazul în care nu adoptă nicio hotărâre în 3 ședințe ordinare sau extraordinare consecutive ținute pe durata a patru luni calendaristice.

Un alt motiv ar fi demisia unor consilieri locali. Structura Consiliului Local a rămas cu 7 consilieri din totalul de 15, ceea ce intră sub incidența OUG 57/2019 privind Codul Administrativ.

Potrivit aceluiași cod, instanța de contencios administrativ trebuie sesizată cu privire la motivele pentru care Consiliul Local nu s-a întrunit, iar hotărârea instanței este definitivă și se comunică prefectului, care emite mai departe, dacă se impune, ordinul de dizolvare a Consiliului Local. În termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local, se organizează alegeri pentru un nou consiliu local.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss