Pavel Petre, primarul localității Ciocănești a marcat și anul acesta „Ziua Eroilor” printr-un eveniment de omagiere a eroilor căzuți pe fronturile de luptă. Ceremonia de comemorare a avut loc în fața primăriei, publicul a fost prezent în număr mare. Deschiderea acestui eveniment a fost făcută de directorul școlii nr. 1 Ciocănești, Dan Melente. Primarul a arătat că prin actele de eroism şi patriotism ale semenilor noştri pe câmpurile de luptă au fost apărate integritatea şi libertatea ţării şi păstrată demnitatea naţională. Pentru a trăi astăzi într-o țară independentă și suverană în care ne putem bucura astăzi de libertate a fost nevoie de jertfa strămoșilor noștri. O societate puternică nu se poate construi prin individualism, ci doar prin unitate.
Păstrarea valorilor naționale, a pământului românesc întreg
au presupus jertfe. Eroii au murit cu gândul la țara lor la mamele lor, la fiii
lor, la România neatinsă. El subliniază că educaţia tinerelor generaţii în
spiritul valorilor pentru care au luptat eroii noştri este esenţială şi ar
trebui să reprezinte o prioritate pentru toţi. Avem la rândul nostru datoria
față de urmașii noștri de a menține România liberă și întreagă – a arătat primarul Pavel, zecilor de cetățeni adunați
la eveniment.
Primăria Ciocănești
organizează această festivitate de omagiere a eroilor neamului și a eroilor
ciocăneșteni, în cinstea căruia s-a ridicat și monumentul aflat în centrul
comunei Ciocănești.
Întotdeauna s-a ținut
această slujbă împreună cu toți preoții din toate cele 4 parohii din com.
Ciocănești. An de an famfara este
alături și participă la acest deosebit eveniment. Imnul României a fost ascultat cu emoție de
ciocăneștenii prezenți cu mic și mare la ceremonie. Cei patru preoți din
localiate au oficiat slujba religioasă și au pomenit toate numele localnicilor
celor ce s-au jertfit pentru neamul românesc.
La ceas de mare sărbătoare, oamenii de rând și-au plecat
frunțile asupra fiilor localității căzuți la datorie pentru apărarea patriei.
Prin jertfa lor s-a dovedit că atunci când patria are nevoie de jertfa fiilor
săi, fiecare este dator să o servească cu cel mai bun preț pe care i l-a dat
Dumnezeu. Neamul românesc a fost obligat de nenumărate ori să pună mâna pe arme
pentru a plăti tributul libertății de astăzi. Aproape că nu există brazdă de
pământ care să nu fi fost udată cu sângele strămoșilor noștri. Toate marile noastre
izbânzi au cerut jertfe, iar primul care s-a sacrificat pe acest altar a fost
ostașul, cel care a pus Patria mai presus de orice. Ostașul nu face războaie,
el doar le duce greul și le suportă cu umilință…La Plevna, Rahova, Odessa sau
Vidin, la Mărăști, Mărășești sau Oituz, ostașul român a dat totul, a spus cine
este…pentru apărarea gliei străbune.
Înălțarea Domnului, sărbătorită în Ciocănești
Advertisement
Înălţarea Domnului este
prăznuita la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămână a VI-a, după Paşti.
Anul acesta o sărbătorim pe 6 iunie. Este cunoscută în popor şi sub denumirea
de Ispas. În această zi creştinii se salută cu “Hristos S-a înălţat!”
şi “Adevărat S-a înălţat!”. IPS Bartolomeu Anania afirma că noi
folosim acest salut fie din neştiinţă, fie din exces de evlavie, deoarece el nu
este atestat de Biserică. Şi mărturiseşte că noi sărbătorim Pastile cu
aserţiunea “Hristos a înviat!”, la care ni se răspunde cu confirmarea
“Adevărat, a înviat!”, pentru că Învierea nu a avut martori, ea a
fost receptata cu îndoieli şi necredinţa.
În vreme ce Înălţarea
Domnului a avut martori, ea a fost o despărţire izvorâtoare de lumină, deoarece
ucenicii s-au întors în Ierusalim “cu bucurie mare”. Din acest motiv
în cărţile noastre de slujba nu exista o salutare similară cu aceea de la
Sfintele Paşti.
Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 şi 2001, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi sărbătoare naţională bisericească. În această zi, în toate bisericile din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor romani căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţa, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului.
De Ziua Eroilor, locuitorii comunei Ciocănești au arătat că își cinstesc istoria, iar asumarea trecutului este o dovadă de tărie, de maturitate și de responsabilitate. Întâlnirea cu trecutul dar și speranța pentru un viitor mai bun, au fost tratate cu respect de către echipa primarului Pavel Petre, din Ciocănești, care și-a exprimat atașamentul la valorile naționale.