Dragoș Coman este vicepreședinte al Comisiei de Tineret și Sport și anunță că încep modificările la Legea 4/2008, cunoscută drept și „Legea Dragomir”, după cel care...
Persoanele adulte cu dizabilități din Călărași au ocazia să participe, timp de trei luni, la o serie de ateliere interactive organizate în cadrul unui parteneriat între...
Începând din această seară, 29 ianuarie, de la ora 21:00, Primăria Municipiului Călărași va efectua tratamente de dezinfecție în mai multe zone de pe domeniul public....
Consiliul Județean Călărași se reunește joi, 30 ianuarie, în ședință ordinară, pentru a dezbate peste 20 de proiecte de hotărâre. Întâlnirea va avea loc de la...
Dinu Gheorghe, fost președinte al mai multor cluburi din fotbalul românesc, a încetat din viață marți, la vârsta de 68 de ani. Ultima funcție pe care...
În perioada 13 – 26.01.2025, ITM Călăraşi a efectuat controale în vederea combaterii muncii nedeclarate şi pentru respectarea prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi...
Agenţia Naţională Antidrog (ANA), aflată în subordinea MAI, va fi înlocuită cu Agenţia Naţională pentru Coordonare şi Politici în Domeniul Drogurilor şi Adicţiilor, care se afla...
Revoltă în Sohatul: Medicul de familie Daniela Al Atieh, devenită între timp consilier local PNL, este acuzată de pacienți că îi tratează după reguli proprii, favorizând...
Primăria Municipiului Călărași va desfășura în perioada 29 – 31 ianuarie 2025, tratamente de deratizare pentru eliminarea populației de rozătoare de pe domeniul public. Acestea vor...
Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” Călărași a dat startul unui proiect important pentru promovarea lecturii în județul Călărași. Printre primii beneficiari ai acestui proiect se numără Biblioteca...