Când iertarea devine mai importantă decât orgoliile

În orice drum comun, mai ales atunci când oameni lucrează cot la cot, urmărind aceleași scopuri, inevitabil apar momente de tensiune. Neînțelegeri, orgolii sau diferențe de viziune pot rupe ceea ce odinioară părea solid și de neclintit.

E ușor să construiești ziduri. E greu să întinzi mâna pentru a le dărâma. Dar poate că tocmai aici începe adevărata maturitate: în puterea de a recunoaște că fiecare dintre noi, oricât de bine intenționat, poate greși.

Oamenii care muncesc pentru aceleași idealuri ar trebui să fie uniți, legați nu doar de interese, ci și de principii comune: respect, adevăr, dorința de a construi ceva durabil și corect. În fața acestor valori, orgoliile personale ar trebui să pălească.

Când o relație de colaborare sau o prietenie veche se destramă, există mereu o alegere: să rămâi prizonierul greșelilor sau să alegi să ierți, să lași loc pentru un viitor mai bun, fie împreună, fie separat, dar cu demnitate.

Advertisement

Așa cum spunea Gandhi: „Cea mai nobilă formă de curaj este să întinzi mâna celui cu care ai fost în conflict.”

Iertarea nu înseamnă slăbiciune. Iertarea înseamnă să îți amintești de ce ai pornit la drum împreună, să prețuiești ceea ce a fost bun și să recunoști că oamenii adevărați știu să treacă peste mândrie pentru ceva mai important: respectul față de drumurile care s-au întâlnit cândva pentru un scop comun.

Timpul nu iartă așteptările noastre. Dar noi putem ierta greșelile și putem alege să nu lăsăm orgoliul să fie ultima amintire dintre oameni care, cândva, au mers umăr lângă umăr către aceleași visuri.

Cătălin Cojocaru

Advertisement