Calculatoare pentru Școala „Mircea Eliade” Oltenița oferite de Biblioteca Județeană din Călărași

Please go to your Post editor » Post Settings » Post Formats tab below your editor to enter video URL.

Digitalizarea educației reprezintă o prioritate pentru viitorul elevilor, iar administrația județeană din Călărași a consolidat permanent nevoile identificate la nivelul instituțiilor de învățământ. Astfel, mai multe calculatoare vechi, uzate moral, au fost înlocuite cu sisteme performante pe care Biblioteca Județeană le-a oferit Școlii Gimnaziale Mircea Eliade din Oltenița. Echipa Bibliotecii Județene “Al. Odobescu” din Călărași, condusă de managera Marinela Voivozeanu, alături de vicepreședintele Consiliului Județean, Mihăiță Beștea, însoțit de mai mulți directori de instituții, au reușit astăzi să doteze sala de informatică a școlii. În urma cu ceva vreme, conducerea Școlii Gimnaziale “Mircea Eliade” din Oltenița a semnalat lipsa mijloacelor moderne de predare, cum ar fi calculatoarele, fapt care le îngreunează activitatea dascălilor la catedre. Unele școli au aproape un computer pentru fiecare elev, în timp ce altele au trei sau patru în toată școală. Echipa Consiliului Județean Călărași vine în ajutorul acestei instituții cu peste 20 de computere școlare, înlocuindu-le pe cele învechite care nu mai facunționau la aceiași capacitate. “În urmă cu o lună de zile, doamna director, Lenuța Coman, m-a apelat spunându-mi că în această școală există doar 3 calculatoare care sunt depășite moral și nu mai pot funcționa la parametri normali pentru cei 95 de elevi. Din acest motiv, am hotărât să ajutăm această școală cu 20 de calculatoare. Deocamdată mergem către scolile și către cadrele didactice care ne solicită ajutorul, iar atunci când vom primi un astfel de apel, vom răspunde “prezent”. – a precizat Marinela Voivozeanu, manager al Bibliotecii Județene „Al. Odobescu”. Aceasta a mai precizat că la jumătatea lunii noiembrie, la Călărași va ajunge Andreea Paul, președinta INACO, cea care a înființat la Călărași, în cadrul bibliotecii laboratorul inteligent. „Vom încerca să organizăm o întâlnire cu toți domnii primari din județ, cei care ne vor răspunde invitației, iar atunci vom vedea unde sunt probleme în ceea ce privește dotarea școlilor cu aceste calculatoare” a punctat Marinela Voivozeanu. „Vă spun cu sinceritate că mă simt extrem de mândru si de bucuros deoarece echipa domnului Vasile Iliuță, cu ajutorul colegei noastre, Marinela Voivozeanu, am reușit să aducem un strop de bucurie acestei școli” – a declarat Mihăiță Beștea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Zilele Municipiului Călărași – ediția 2018

Primăria Municipiului Călărași și Consiliul Local Călărași invită călărășenii la

Recomandare de carte – „Curajul de a trăi” de Dan Bițuică

Curajul de a trăi, scrisă de Dan Bițuică, este o