Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Vasile Iliuță, de Sfântul Dumitru, în mijlocul comunității din Vâlcelele: „Revin acasă cu aceeași emoție și recunoștință”

Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a participat, ca în fiecare an, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Dumitru” din comuna Vâlcelele, localitatea sa natală. Liderul Organizației Județene PSD Călărași a transmis un mesaj emoționant despre legătura sa cu locurile copilăriei și oamenii
27 octombrie 2025
politie

Rețea de furt de curent descoperită la Călărași. Polițiștii au prins „electricianul” care alimenta ilegal mai mulți vecini din bloc

Joi, 24 octombrie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași, împreună cu jandarmii și specialiști ai unei societăți de distribuție a energiei electrice, au descins în mai multe blocuri din municipiu pentru a depista branșamente ilegale la rețeaua de curent. Potrivit surselor
27 octombrie 2025

Gard de 141.778 lei la Căminul Cultural din Măriuța. Consilierul local Dinu Fănel acuză „risipă de bani publici”

Consilierul local Dinu Fănel (PNL), aflat în opoziție în cadrul Consiliului Local Belciugatele, critică dur intenția primarului Ovidiu-Iosif Gurlui de a investi 141.778,09 lei în împrejmuirea Căminului Cultural din satul Măriuța. Într-o postare publică, liberalul ironizează proiectul, întrebând dacă investiția este „în
26 octombrie 2025

Andrei Cașu, copilul din Călărași care a cucerit Europa!

Andrei Cașu, sportiv legitimat la Clubul Sportiv Municipal Călărași, a devenit Campion European la box, în cadrul competiției desfășurate la Budva, Muntenegru. Sub privirile publicului și lumina reflectoarelor, tânărul a demonstrat că ambiția, disciplina și curajul pot transforma visul în realitate. Finala,
26 octombrie 2025
1 119 120 121 122 123 621

CAMERE LIVE CALARASI

Lacto Bar Agneza

Arhive

Calendar

martie 2026
L Ma Mi J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Publicitate la radio

https://www.kissfm.ro/vreau-reclama/contact/8/kiss-fm-calarasi

Recent Comments

Niciun comentariu de arătat.
LIVE — Radio CalarasiPress