Autobuze, microbuze, precum şi alte autovehicule de transport persoane sau mărfuri vor fi oprite pentru control, în aceste zile, de polițiștii rutieri. Activitățile sunt desfășurate simultan în toate statele membre ale U.E.

Pe parcursul săptămânii 22 – 28 iulie a.c., Direcţia Rutieră a Poliţiei Române va coordona, la nivel naţional, o nouă acţiune pentru prevenirea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de conducătorii autovehiculelor de transport public de persoane mai mare de 8+1 locuri și de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.

Acțiunea se va desfășura conform Planului de operațiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (TISPOL).

În cele 7 zile, controalele polițiștilor vor avea în vedere respectarea, de către șoferii profesioniști, a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

În ceea ce-i privește pe conducătorii autovehiculelor destinate transportului de marfă, controalele vor viza și respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Ciprian Pandea: O treime din proiectele finanțate ale primarilor PNL se referă la lucrări de apă și canalizare, iar restul este destinat asfaltării drumurilor

Președinte PNL, senator Ciprian Pandea: Săptămâna trecută, domnul ministru Cseke

Activități preventive desfășurate de polițiști

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și Compartimentului de Analiză