Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 9°C | Anul XI Nr. 531

Breaking News

ACŢIUNEA „FOC DE ARTIFICII”, DECLANȘATĂ DE POLIŢIA ROMÂNĂ, ÎN TOATĂ ȚARA

Published

on

În perioada sărbătorilor de iarnă, Poliția Română desfășoară acțiunea națională „FOC DE ARTIFICII”, pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice desfășurate de persoanele fizice și juridice.

În perioada 19 noiembrie 2018 – 7 ianuarie 2019, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor general de poliție Ioan BUDA, polițiștii acționează, în toată țara, pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislației privind obiectele pirotehnice.

Scopul acțiunii este creșterea siguranței cetățeanului, prin activitățile de prevenire și combatere a evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice și juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2018/2019.

În acest sens, sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii vor efectua acțiuni și controale, atât la societățile comerciale autorizate să desfășoare operațiuni cu articole pirotehnice, cât și în zona piețelor, târgurilor sau centrelor comerciale, la persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

Advertisement

Activitățile vor beneficia și de sprijinul polițiștilor de ordine publică, investigare a criminalității economice, precum și al colegilor de la prevenirea criminalității.

Poliția Română reamintește că este interzisă deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 și F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului.

Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații:

  1. a) între orele 24.00 și 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale;
  2. b) la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri;
  3. c) la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalațiile de gaze.
  4. d) la o distanță mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice și petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
  5. e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre;
  6. f) pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane;
  7. g) la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.

Totodată, în conformitate cu legislația în vigoare, este permisă organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile F3 și F4 numai în condițiile în care există acordul primăriei, al inspectoratului pentru situații de urgență județean și avizul inspectoratului de poliție județean pe a cărui rază se execută jocurile respective.

Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Advertisement

Articolele pirotehnice de divertisment din categoria F1 (articole pirotehnice de divertisment care prezintă un risc foarte scăzut și un nivel de zgomot neglijabil, destinate utilizării în spații restrânse, inclusiv articolele pirotehnice de divertisment destinate utilizării în interiorul clădirilor)  pot fi puse la dispoziție pe piață numai persoanelor care au împlinit vârsta de 16 ani.

De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria P1 (altele decât cele de divertisment și articolele pirotehnice de scenă, care prezintă un risc scăzut) către persoane cu vârsta sub limita prevăzută de lege, respectiv 18 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Articolele pirotehnice din categoria P1, denumite generic „emițătoare de sunet”, se pot utiliza doar în scopurile menționate de producătorul acestora (pentru îndepărtarea animalelor agresive sau pentru a speria animalele sălbatice de către fermieri sau vânători) sau alte destinații tehnice, utilizarea necorespunzătoare a acestora fiind sancționată conform Legii nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Breaking News

ACUM! Loredana Marin, surpriză în ringul RXF alături de Perversu! Cine va câștiga lupta serii?

Published

on

ACUM! Loredana Marin, surpriză în ringul RXF alături de Perversu! Cine va câștiga lupta serii?

Atmosferă incendiară la gala RXF! Toți ochii au fost ațintiți pe ring în momentul în care Loredana Marin și-a făcut apariția alături de Perversu, una dintre cele mai controversate figuri din showbiz și sporturile de contact.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Serviciul militar voluntar în România: patru luni de pregătire și 6.000 de euro pentru tinerii participanți

Published

on

Sursa: pedagoteca.ro

Ministerul Apărării Naționale lansează serviciul militar voluntar, un program adresat tinerilor între 18 și 35 de ani care vor să urmeze patru luni de instruire în armată și să plece acasă cu un câștig total de aproximativ 6.000 de euro. Inițiativa face parte din planul de creștere a efectivelor active și a rezervei de personal, în contextul tensiunilor de securitate din regiune.

Ce presupune programul

Recruții, fie bărbați sau femei, vor fi instruiți timp de patru luni într-o unitate militară, beneficiind de:

  • cazare, masă și echipamente gratuite,
  • o soldă lunară cuprinsă între 4.000 și 5.000 de lei,
  • un bonus final de 27.000 de lei (echivalentul a trei salarii medii brute).

Astfel, la finalul stagiului, un voluntar va încasa aproximativ 30.000 de lei, echivalentul a 6.000 de euro.

De ce este nevoie de program

Advertisement

În prezent, Armata României are circa 70.000 de militari activi și 40.000 de rezerviști, însă mulți dintre aceștia sunt trecuți de prima tinerețe și nu mai pot fi considerați apți pentru front. În plus, în ultimii doi ani au fost instruiți doar 3.000 de rezerviști voluntari. Prin noul program, autoritățile vor să ajungă la un efectiv de 120.000 de persoane pregătite pentru situații de conflict.

Modificări legislative importante

Ministerul Apărării propune și o serie de schimbări la Legea Apărării Naționale:

  • stabilirea mai clară a liniilor de comandă în criză,
  • libertate de acțiune sporită pentru armată,
  • posibilitatea de a lovi ținte inclusiv pe timp de pace, pentru a răspunde la amenințări precum atacurile cu drone în zona graniței cu Ucraina.

Declarațiile ministrului Apărării

Ministrul Ionuț Moșteanu a subliniat că programul este 100% voluntar, fără constrângeri:

„Voluntarul în termen va trebui să treacă niște teste. Este o solicitare fizică, în primul rând, pe care orice activitate militară o impune.”

Advertisement

Tinerii care aleg să participe vor trece printr-un proces de evaluare, vor participa la trageri și vor lucra alături de militarii profesioniști, pentru a putea fi ulterior integrați în rezerva operațională a României.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Horațiu Potra și fiul său, reținuți în Dubai pentru acțiuni de destabilizare a României

Published

on

Potrivit Digi24, care citează surse judiciare, Horațiu Potra, considerat liderul unui grup de mercenari, a fost reținut în Dubai împreună cu fiul său, ambii fiind implicați într-un dosar penal de amploare.

Săptămâna trecută, procurorul general Alex Florența a fost întrebat, în cadrul unei conferințe de presă, dacă autoritățile știu unde se află Potra și dacă acesta va fi extrădat în România. Florența a declarat că nu există informații precise despre locația exactă a lui Potra, dar există indicii că acesta încearcă să obțină azil în Rusia. A doua zi, ministrul Justiției, Radu Marinescu, a confirmat că autoritățile au avut „mai multe indicii” despre posibila locație a lui Potra, fără a deține însă o poziție exactă.

Acuzații grave în dosarul Potra

Autoritățile române au emis, în urmă cu câteva luni, un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Horațiu Potra, acuzat de tentativă la subminarea ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, al materiilor explozive, operațiuni ilegale cu articole pirotehnice și instigare publică. Potra a fost trimis în judecată împreună cu fostul candidat la președinție Călin Georgescu și alți 20 de inculpați, acuzați de infracțiuni grave menite să destabilizeze România.

Advertisement

Conform rechizitoriului, în contextul anulării alegerilor prezidențiale din 6 decembrie 2024 de către Curtea Constituțională, Călin Georgescu s-a întâlnit pe 7 decembrie 2024, în secret, cu Horațiu Potra, la un complex de echitație din Ciolpani, Ilfov. Anchetatorii susțin că Potra, cunoscut pentru activități în zone de conflict internațional și pentru recrutarea și instruirea paramilitară, l-a susținut pe Georgescu atât în campania electorală, cât și anterior, în pregătirea acesteia.

La întâlnirea din Ciolpani, cei doi ar fi pus la cale un plan prin care Potra și persoane cu pregătire militară din anturajul său urmau să inițieze „acțiuni violente cu caracter subversiv” pentru a deturna protestele pașnice din acea perioadă. Procurorii notează că strategia viza manipularea emoțiilor colective, în contextul tensiunilor sociale, pentru a submina ordinea constituțională și a împiedica exercitarea puterii de stat.

Potra ar fi organizat un grup paramilitar format din 21 de persoane, pe care le-a condus spre București cu șapte mașini, cu intenția de a declanșa proteste care să escaladeze în acțiuni violente. Acestea urmăreau împiedicarea exercitării legitime a puterii și reconfigurarea ordinii constituționale, contrar principiilor statului de drept, punând în pericol securitatea națională. Georgescu ar fi contribuit la întărirea „rezoluției infracționale” a lui Potra prin contactarea unui lider al unei organizații radical-naționaliste și prin mesaje alarmiste adresate susținătorilor săi.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliția a instituit filtre rutiere în localitățile Balotești-Săftica (Ilfov), Mănești și Cornești (Dâmbovița), precum și în București. În urma controalelor, au fost descoperite arme albe (cuțite, pumnale, bastoane telescopice, topoare), spray-uri cu piper, boxuri, pistoale și materiale pirotehnice periculoase, cu potențial exploziv devastator.

Procurorii au concluzionat că acțiunile celor 22 de inculpați au generat o stare de pericol pentru securitatea națională, amenințând ordinea constituțională și valorile care protejează exercitarea legitimă a puterii de stat.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading