Connect with us

Știri

Acces mai rapid către Otopeni pentru călărășeni! Un nou drum expres va conecta autostrada A2 cu Aeroportul Henri Coandă

Published

on

Veste bună și pentru călărășeni! Guvernul a aprobat pe 14 noiembrie indicatorii tehnico-economici necesari construirii unui nou drum de legătură între Autostrada de Centură București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă, o investiție ce va aduce beneficii importante și pentru locuitorii din județul Călărași. Deputatul PSD Călărași, Sorin Vrăjitoru, a subliniat că acest proiect va facilita transportul rapid către aeroport, permițând călărășenilor să circule de pe A2, prin nodurile rutiere Fundulea, Lehliu și Drajna, până la Otopeni, doar pe autostradă și drum expres.

Noul drum, cu o lungime de 2,55 km și profil de drum expres, va contribui la decongestionarea DN1 și va facilita accesul transportatorilor de persoane și de mărfuri către zona aeroportului. Investiția, în valoare de 562,39 milioane lei (inclusiv TVA), este finanțată prin Programul Transport 2021-2027 și are o durată estimată de construcție de 30 de luni (doi ani și jumătate).

„Am aprobat astăzi în ședința de Guvern indicatorii tehnico-economici necesari construirii drumului de legătură între Autostrada de Centură București Nord și viitorul Terminal 2 al Aeroportului Internațional Henri Coandă. Acest drum nou va suplini capacitatea DN1 pentru accesul transportatorilor de persoane și de mărfuri în zonă”, a transmis Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. 

„Încă o veste bună pentru călărășeni”, a declarat deputatul Sorin Vrăjitoru, subliniind că această nouă legătură rutieră va transforma accesul la aeroport într-un traseu mai simplu și mai rapid pentru cetățenii județului. „Vom circula practic din cele 3 noduri rutiere de pe A2 (Fundulea, Lehliu, Drajna) pana la aeroportul Otopeni, numai pe autostrada și drum expres!”, a mai scris acesta într-o postare pe o rețea de socializare. 

Advertisement