Una dintre cele mai îndrăgite povești de aventură ajunge pe marele ecran într-o nouă versiune. „Vaiana”, producția regizată de Thomas Kail, va rula la Cinema 3D/2D Călărași în varianta dublată, dar și subtitrată.
Filmul urmărește povestea Vaianei, fiica de 16 ani a căpeteniei Tui, care ignoră avertismentele tatălui său și pornește într-o călătorie curajoasă, atunci când destinul o cheamă. Eroina are parte de obstacole, pericole și întâlniri neașteptate, într-o aventură pentru întreaga familie.
Din distribuție fac parte Dwayne Johnson, Frankie Adams, Rena Owen, John Tui și Catherine Laga’aia. Filmul are o durată de două ore și este clasificat AG.
Varianta dublată este programată pe 17 iulie, de la ora 12:30, iar în zilele de 18 și 19 iulie, de la orele 10:00 și 12:30.
Varianta subtitrată va rula între 24 și 26 iulie, de la ora 17:00.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.