Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, spune că anul acesta, primul din mandatul său, a fost dedicat stabilității financiare și menținerii echilibrului în cheltuielile administrației locale. Edilul afirmă că a reușit să asigure funcționarea serviciilor esențiale, precum Spitalul Municipal Oltenița și societatea de salubritate, și chiar să suplimenteze stimulentele pentru medici.
„Cel puțin în ceea ce privește cheltuielile de funcționare, nu sunt probleme. Am suplimentat bugetul spitalului cu stimulente pentru medici, iar la societatea Ecosal am asigurat fondurile pentru activitatea de curățenie și întreținerea spațiilor verzi până la finalul anului”, a declarat Mihăiță Beștea pentru arenamedia.ro
Referindu-se la proiectele de dezvoltare, primarul recunoaște că provocarea rămâne lipsa fondurilor suficiente pentru investiții. „Orice primar își dorește mai mulți bani pentru a dezvolta localitatea. Mi-aș fi dorit și eu să am mai multe resurse la dispoziție. Din păcate, pierdem timp cu birocrația, iar obținerea avizelor și autorizațiilor pentru investiții durează mult”, a adăugat edilul in interviul acordat sursei citate.
Beștea spune că, deși administrația locală a reușit să mențină stabilitatea financiară, presiunea costurilor și procedurile administrative lente continuă să îngreuneze implementarea proiectelor noi în Oltenița.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.