Gard de 141.778 lei la Căminul Cultural din Măriuța. Consilierul local Dinu Fănel acuză „risipă de bani publici”

Consilierul local Dinu Fănel (PNL), aflat în opoziție în cadrul Consiliului Local Belciugatele, critică dur intenția primarului Ovidiu-Iosif Gurlui de a investi 141.778,09 lei în împrejmuirea Căminului Cultural din satul Măriuța.

Într-o postare publică, liberalul ironizează proiectul, întrebând dacă investiția este „în ziduri, nu în oameni”. Acesta susține că imobilul nu mai funcționează de ani buni ca spațiu cultural, fiind folosit în prezent drept magazie a firmei S.C. Belciugatele Construcții Edilitare S.R.L.

„Ultimul eveniment cultural găzduit acolo a fost când se dansa pe magnetofon, prin anii ’90”, notează consilierul.

El consideră că banii ar putea fi redirecționați către investiții cu utilitate reală pentru comunitate, precum:

  • amenajarea unui parc pentru copii,

  • realizarea unui loc de joacă,

  • lucrări de canalizare,

  • sau introducerea gazelor naturale și trotuarelor în sat.

„Poate nu avem cultură în cămin, dar cu siguranță avem umor. Și un simț al realității mai solid decât gardul care urmează să fie construit”, scrie Dinu Fănel în postare, însoțită de mesajul final „Stop sifonării banului public!”.

Documentația tehnică atașată postării arată că valoarea totală a lucrărilor, inclusiv TVA, ajunge la 141.778,09 lei, din care peste 38.000 lei reprezintă manoperă și 75.000 lei materiale, restul fiind profit și cheltuieli indirecte.

Proiectul figurează în lista de investiții a Primăriei Belciugatele, semnată de primarul Ovidiu-Iosif Gurlui și secretarul general Mihai T. Ion.

Rămâne de văzut dacă majoritatea din Consiliul Local va susține investiția sau dacă opoziția liberală va cere redirecționarea fondurilor către nevoile curente ale satului Măriuța.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Mesajul premierului Viorica Dăncilă cu ocazia Zilei Armatei României

Urmărește-ne pe WhatsApp! Vrei să fii mereu la curent cu

George Chiriță a preluat conducerea comunei Roseți: “Jurământul meu este un angajament pentru comunitate”

Astăzi, 15 octombrie 2024, George Chiriță a depus jurământul pentru