Zi de sărbătoare la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Gheorghe” din Oltenița

Emoție și bucurie la Căminul pentru Persoane Vârstnice „Sf. Gheorghe” din Oltenița, acolo unde doamna Ana și-a sărbătorit ziua de naștere, împlinind frumoasa vârstă de 72 de ani.

Într-o atmosferă caldă, marcată de zâmbete, urări și îmbrățișări, colegii și prietenii de la cămin i-au fost alături, transformând ziua într-un moment cu adevărat special. Sărbătoarea a fost completată de un tort, de cântecul tradițional de „La mulți ani” și de daruri simbolice, menite să îi aducă lumină și bucurie.

De la eveniment nu a lipsit nici primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, care i-a oferit sărbătoritei un buchet de flori, un gest simplu, dar încărcat de prețuire.

Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Oltenița, aflată în subordinea Primăriei Municipiului Oltenița, subliniază că fiecare aniversare este mai mult decât o cifră, fiind o colecție de experiențe și amintiri, dar și prilejul de a celebra oamenii dragi care fac viața mai bogată.

„La mulți ani, doamna Ana! Să aveți parte de sănătate și liniște, iar fiecare zi să fie înconjurată de oameni care vă prețuiesc”, a fost mesajul transmis de colegii și prietenii din cadrul instituției.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss