Autobuzele electrice din Oltenița, la dispoziția publicului pentru Ziua Marinei și Adormirea Maicii Domnului

Primăria Municipiului Oltenița pune la dispoziția locuitorilor și vizitatorilor autobuze electrice care vor face legătura între centrul orașului și Port, pentru a facilita accesul la evenimentele organizate de Ziua Marinei și Adormirea Maicii Domnului.

Mâine, 15 august, cei care doresc să participe la plimbările cu barca pe Dunăre sau la festivitățile de la ponton vor putea ajunge rapid și comod cu transportul public ecologic.

Autobuzele electrice vor pleca regulat din stația situată lângă Primăria Oltenița, începând cu ora 08:50, iar apoi din 30 în 30 de minute, pe tot parcursul zilei, direct către Port.

„Vă așteptăm cu drag la ponton!”, transmite administrația locală.

Această inițiativă se înscrie în strategia orașului de promovare a mobilității urbane durabile și de încurajare a participării publicului la evenimentele comunității.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss