Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 26°C | Anul XI Nr. 523

Fapt Divers

Secretul micului cântăreț: descoperă White-throated Gerygone

Published

on

White-throated Gerygone, cunoscută și sub denumirile de white-throated warbler sau bush canary, este o pasăre mică și fermecătoare din familia Acanthizidae, întâlnită în Australia și Papua Noua Guinee. Cu o lungime de doar câțiva centimetri, această specie se remarcă prin penajul său gri-maroniu, cu pete albe distincte pe coadă, gât alb și părți inferioare strălucitor de galbene. Ochii roșii ai păsării adaugă un contrast intrigant, mai ales în sezonul de reproducere, când cântecul său melancolic, un tril descendent, umple pădurile.

Această pasăre preferă habitatele de păduri temperate și păduri umede subtropicale sau tropicale de câmpie, fiind frecvent observată în pădurile de eucalipt și vegetația de-a lungul cursurilor de apă. Distribuția sa se întinde din sud-estul Australiei, prin Queensland și nordul țării, până în regiunea Kimberley din Australia de Vest și sud-estul Noii Guinee. În sudul arealului, este parțial migratoare, în timp ce în nord rămâne sedentară. White-throated Gerygone se hrănește cu insecte și alte artropode pe care le capturează din copaci, iar cuplurile sale sunt monogame pe viață.

Cuibul său, o structură ovală sau în formă de pară, este construit cu migală din scoarță, crengi și mătase de păianjen, fiind suspendat în frunzișul exterior al copacilor. Construcția poate dura mai multe săptămâni, implicând ambii parteneri, iar sezonul de reproducere are loc între septembrie și noiembrie, prelungindu-se în nord. Deși populația sa este considerată stabilă și nu prezintă riscuri majore, această specie continuă să încânte pasionații de natură cu prezența sa discretă, dar vibrantă.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Fapt Divers

Enigma lui Owen Parfitt: Bătrânul paralizat care s-a evaporat fără urmă

Published

on

În luna iunie a anului 1763, în pitorescul orășel Shepton Mallet din Anglia, s-a petrecut unul dintre cele mai enigmatice cazuri din istorie: dispariția lui Owen Parfitt. Owen, un bărbat de 60 de ani, paralizat în urma unui infarct, era complet dependent de ajutorul celor din jur pentru a se deplasa. În acea zi caldă de vară, el se odihnea în grădina casei surorii sale, Susanna, bucurându-se de soare. Era așezat pe o pătură, într-un loc liniștit, iar sora sa și alți membri ai gospodăriei verificau periodic starea lui.

Pe măsură ce seara se apropia, cerul s-a întunecat, iar Susanna a decis să-l aducă pe Owen în casă pentru a-l feri de o posibilă ploaie. Însă, când a ieșit în grădină, a constatat cu stupoare că Owen dispăruse. Pătura pe care stătuse era încă acolo, neatinsă, dar de bătrân nu mai era nici urmă. Căutările au început imediat – vecinii, familia și autoritățile au scotocit fiecare colț al proprietății și al zonei înconjurătoare, dar Owen Parfitt părea să se fi evaporat fără urmă.

Cum ar fi putut un om paralizat, incapabil să se miște fără ajutor, să dispară atât de complet? Teoriile au variat de-a lungul timpului. Unii au speculat că ar fi fost răpit, dar cine ar fi avut interes să răpească un bătrân bolnav, și de ce nu existau urme sau martori? Alții au sugerat o intervenție supranaturală, în timp ce ipoteze mai practice au indicat posibilitatea ca Owen să fi fost mutat de cineva din familie sau cunoscuți, fără ca aceștia să recunoască. Totuși, niciuna dintre aceste teorii nu a fost susținută de dovezi concrete.

Cazul a rămas nerezolvat, devenind o poveste care stârnește fascinație și astăzi. Dispariția lui Owen Parfitt este adesea comparată cu alte mistere celebre, precum cel al Navei Mary Celeste, datorită absenței oricăror indicii clare. În Shepton Mallet, legenda lui Owen continuă să fie povestită, iar grădina surorii sale rămâne un loc încărcat de mister.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Fapt Divers

Ciocănitoarea pileată: toboșarul roșu al pădurilor sălbatice

Published

on

Ciocănitoarea pileată (Dryocopus pileatus), cunoscută în engleză ca Pileated Woodpecker, este una dintre cele mai mari și mai impresionante specii de ciocănitori din America de Nord. Cu ciocănitul său puternic, care răsună ca un toboșar al pădurii, și cu penajul său dramatic, această pasăre este un simbol iconic al sălbăticiei forestiere.

Caracteristici fizice

Ciocănitoarea pileată este o pasăre de dimensiuni mari, măsurând între 40 și 49 cm în lungime, cu o anvergură a aripilor de 66-75 cm, fiind una dintre cele mai mari ciocănitori din lume. Penajul său este predominant negru, cu accente albe pe față și gât, și o creastă roșie vibrantă pe cap, care este mai pronunțată la masculi. Masculii se disting prin prezența unei dungi roșii suplimentare pe obraz, absentă la femele. Ciocul lung, puternic și ascuțit, asemănător unui daltă, este perfect adaptat pentru a săpa în lemn, iar limba sa lungă și lipicioasă poate extrage insecte din galerii adânci.

Habitat și răspândire

Această specie este răspândită în pădurile mature din America de Nord, de la coasta de est a Statelor Unite până în sudul Canadei și vestul SUA, inclusiv în zonele montane din California și Oregon. Preferă pădurile de foioase și mixte, cu arbori bătrâni și lemn mort, care oferă hrană și locuri pentru cuibărit. Ciocănitoarea pileată este sedentară, rareori migrând, și poate fi găsită și în păduri suburbane, dacă există copaci mari și spații verzi suficiente.

Comportament și hrană

Ciocănitoarea pileată este renumită pentru ciocănitul său zgomotos, care poate fi auzit de la sute de metri distanță. Acest sunet este produs atât pentru a excava lemnul în căutarea hranei, cât și pentru a comunica sau a marca teritoriul. Dieta sa constă în principal din furnici de lemn (Camponotus), gândaci de scoarță și alte insecte care trăiesc în lemn, dar consumă și fructe de pădure, nuci și semințe. Cu ciocul său, poate crea găuri rectangulare mari în copaci, uneori atât de adânci încât lasă urme distinctive în pădure. Este o pasăre solitară sau trăiește în perechi, fiind rar văzută în grupuri.

Advertisement

Reproducere

Sezonul de reproducere începe primăvara, între martie și mai. Ciocănitoarea pileată este monogamă, iar perechile colaborează pentru a excava un cuib în trunchiurile copacilor morți sau în descompunere, la o înălțime de 5-20 metri. Cuibul, care poate dura săptămâni pentru a fi construit, are o intrare ovală și o cameră interioară spațioasă. Femela depune de obicei 3-5 ouă albe, care sunt clocite de ambii părinți timp de 15-18 zile. Puii părăsesc cuibul după aproximativ 26-28 de zile, dar rămân dependenți de părinți pentru hrană încă câteva săptămâni.

Stare de conservare

Conform Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), ciocănitoarea pileată este clasificată ca specie de „preocupare scăzută” (Least Concern), datorită populației sale stabile și răspândirii largi. Cu toate acestea, pierderea habitatului din cauza defrișărilor și urbanizării reprezintă o amenințare, mai ales în zonele unde pădurile mature sunt înlocuite cu monoculturi sau dezvoltări imobiliare. Conservarea copacilor bătrâni și a lemnului mort este esențială pentru supraviețuirea speciei.

Curiozități

  • Ciocănitoarea pileată a inspirat personajul animat Woody Woodpecker, datorită crestei sale roșii și ciocănitului caracteristic.

  • Găurile mari pe care le creează în copaci oferă adăpost pentru alte specii, precum bufnițe, lilieci sau rațe sălbatice.

  • Limba sa poate avea o lungime de până la 10 cm, fiind folosită pentru a extrage insecte din galerii adânci.

  • Ciocănitul său poate produce până la 15 lovituri pe secundă, generând o forță impresionantă fără a provoca răni păsării, datorită structurii craniului său special adaptate.

Ciocănitoarea pileată este o prezență majestuoasă în pădurile nord-americane, un adevărat arhitect al naturii, care modelează ecosistemul cu fiecare ciocănitură. Observarea sa în sălbăticie, însoțită de ritmul său inconfundabil, este o experiență care conectează orice iubitor de natură cu sălbăticia pură.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Fapt Divers

Dispariția lui Oliver Larch: strigătele fără răspuns

Published

on

Povestea lui Oliver Larch, cunoscut uneori și sub numele de Lerch sau Thomas, este una dintre enigmele care au stârnit curiozitatea de-a lungul timpului, având similitudini cu cazul lui David Lang, o altă dispariție enigmatică. Evenimentul este plasat în seara de Ajun de Crăciun a anului 1889, pe o fermă situată în apropierea orașului South Bend, Indiana. În acea seară geroasă, familia Larch sărbătorea alături de prieteni, inclusiv un judecător, un avocat și un preot cu soția sa, într-o atmosferă caldă, marcată de cântece de Crăciun și gustări pregătite de Oliver, un băiat de 11 ani.

Pe măsură ce petrecerea era în plină desfășurare, tatăl lui Oliver a observat că apa pentru băut se terminase și l-a trimis pe băiat să aducă un nou recipient de la fântâna aflată la aproximativ 75 de metri de casă. Afară, peisajul era acoperit de un strat proaspăt de zăpadă, iar cerul era întunecat de nori grei. La doar câteva momente după ce Oliver a ieșit, invitații au auzit strigăte de ajutor care păreau să vină de undeva deasupra, nu de la sol. „Ajutor! Ajutor! M-au prins!” au fost ultimele cuvinte auzite, urmate de o tăcere bruscă, pe măsură ce strigătele se estompau treptat.

Când familia și oaspeții au ieșit afară cu o lanternă, au descoperit urmele lui Oliver în zăpadă, care se opreau brusc la jumătatea drumului spre fântână. Alături, zăcea găleata, dar nu existau alte urme sau semne de luptă. Investigațiile ulterioare nu au oferit nicio explicație clară. Unele teorii sugerează că ar fi putut fi implicată o forță necunoscută, poate chiar un balon sau o creatură aeriană, deși lipsa unor dovezi concrete și condițiile vremii au făcut ca aceste ipoteze să rămână speculative. Deși povestea a fost popularizată ca fiind reală, cercetările moderne sugerează că ar putea fi o adaptare a unei povestiri de ficțiune a lui Ambrose Bierce, „Charles Ashmore’s Trail”, publicată în 1888, ceea ce ridică întrebări despre autenticitatea sa.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading