Bucurie și emoție la Palatul Parlamentului! Deputatul PSD Ion Samoilă a fost astăzi gazda unui eveniment cu totul special — întâlnirea cu seniorii din județul Călărași, veniți să vadă „cu ochii lor” cum arată locul în care se iau deciziile pentru România.
Alături de senatoarea social-democrată Daniela Mihai, Samoilă a deschis larg ușile instituției și sufletul pentru cei care, spune el, „ne-au lăsat o moștenire de muncă, demnitate și onoare”.
„Echipa Iliuță îi respectă și îi onorează pe cei care, cu pricepere și dăruire, ne-au fost predecesori în dezvoltarea județului. Să fie sănătoși și îi mai așteptăm!”, a transmis senatoarea Daniela Mihai într-o postare emoționantă.

Ion Samoilă nu este genul de parlamentar care stă în birou, spun seniorii. Cu o activitate tot mai vizibilă în teritoriu, deputatul călărășean își asumă rolul de punte între cetățeni și instituțiile statului. Vizita seniorilor nu a fost doar un gest de curtoazie, ci un semnal clar că vocea comunității trebuie să se audă în Parlament.
Evenimentul recent vine la scurt timp după ce cei doi parlamentari au participat la comemorarea Zilei Veteranilor de Război.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.