Fapt Divers
Mănăstirea „Corbii de Piatră” – Mistere paranormale
Situată în satul Jgheaburi, comuna Corbi, județul Argeș, Mănăstirea Corbii de Piatră este un loc încărcat de istorie și spiritualitate, dar și învăluit în legende și fenomene considerate de mulți drept paranormale. Săpată într-un perete masiv de gresie, înalt de 30 de metri și lung de 14,5 metri, această biserică rupestră din secolul al XIV-lea ascunde povești care depășesc granițele realului, captivând imaginația vizitatorilor și cercetătorilor deopotrivă.
„Piciorul Uriașului” și legendele despre giganți
Una dintre cele mai fascinante legende asociate mănăstirii este cea a „Piciorului Uriașului”. La câteva sute de metri de biserică, în același perete de piatră, se află o formațiune care seamănă cu un picior uman de dimensiuni colosale, încălțat cu o cizmă. Localnicii povestesc că aceasta ar fi urmă pietrificată a unui uriaș de peste 8 metri înălțime, prins în stâncă. Bătrânii satului susțin că, în trecut, sub stâncă se vedeau și alte părți ale corpului – trunchiul, capul, chiar și ochii – toate pietrificate, dar prăbușite de-a lungul timpului. Această poveste a dat naștere speculațiilor că mănăstirea ar fi fost construită de uriași sau că aceștia ar fi locuit în zonă în timpuri imemoriale.
Unii merg mai departe, sugerând că formațiunea ar putea fi o dovadă a existenței unei civilizații preistorice avansate. În apropierea mănăstirii, la baza pantei, se află o lespede de piatră despre care se spune că ar fi fost un jertfelnic dacic, folosit pentru ritualuri și sacrificii. Treptele săpate în stâncă și jgheaburile din piatră par să susțină ideea unui templu precreștin dedicat zeului Zamolxis, amplificând aura mistică a locului.
Fenomenul acustic misterios
Un alt aspect care alimentează speculațiile paranormale este un fenomen acustic neobișnuit. Sub bolta ovală săpată în stâncă, există un punct precis unde vocea, oricât de slabă, se amplifică și se aude clar la mare distanță. Acest efect este comparabil cu cel din Amfiteatrul de la Epidavros, Grecia, unde sunetul este amplificat natural. Localnicii atribuie acest fenomen unei energii speciale a locului, posibil legată de amplasarea strategică a mănăstirii într-o zonă considerată sacră încă din antichitate. Unii cercetători sugerează că dacii ar fi cunoscut și exploatat aceste proprietăți acustice pentru ritualurile lor, transformând stânca într-un spațiu cu rezonanță spirituală.
Inscripțiile necunoscute și piatra neagră
În 1970, o descoperire a adăugat un nou strat de mister: o piatră neagră, de aproximativ 15 cm în diametru, inscripționată cu simboluri aparținând unui alfabet necunoscut. Aceasta a fost găsită în apropierea mănăstirii și a stârnit dezbateri aprinse. Unii cred că ar putea fi o relicvă a unei civilizații pierdute sau chiar o dovadă a contactului cu entități extraterestre. Deși nu există dovezi concrete care să susțină aceste teorii, piatra rămâne un subiect de fascinație pentru pasionații de paranormal.
Viziuni și prezențe inexplicabile
Mănăstirea a fost redeschisă în 1658, conform diaconului Paul de Alep, în urma viziunii unui eremit sfânt, care ar fi primit un mesaj divin pentru a restaura lăcașul. Această poveste, împreună cu relatările vizitatorilor moderni, contribuie la aura supranaturală a locului. Unii turiști povestesc despre senzații de „prezență” în interiorul bisericii, umbre care par să se miște fără explicație sau o liniște apăsătoare care induce o stare de meditație profundă. Aceste experiențe sunt adesea atribuite energiei spirituale intense a locului, amplificată de vechimea sa și de picturile bizantine care par să ascundă secrete nerostite.
Un templu precreștin?
Unii istorici și pasionați de paranormal susțin că mănăstirea ar fi fost construită pe locul unui sanctuar dacic, folosit pentru ritualuri păgâne. Intrarea mică, de sub un metru, sugerează că grota ar fi fost concepută pentru a fi camuflată, posibil în timpul persecuțiilor împotriva primilor creștini sau chiar mai devreme, în epoca dacică. Jgheaburile și altarele săpate în piatră par să indice un loc de sacrificiu, iar legendele locale vorbesc despre ritualuri dedicate lui Zamolxis, zeul suprem al dacilor. Această ipoteză transformă lăcașul într-un punct de convergență între credințele precreștine și creștinismul timpuriu, un loc unde energiile străvechi par să persiste.
Starea actuală și misterele nerostite
Din păcate, mănăstirea se confruntă cu degradarea picturilor bizantine, afectate de umiditate, iar lipsa restaurărilor a amplificat sentimentul că acest loc ascunde încă multe taine. În 2025, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a anunțat un proiect de restaurare pentru a salva patrimoniul, dar mulți cred că mănăstirea păstrează secrete care nu vor fi dezvăluite niciodată.
Mănăstirea Corbii de Piatră este mai mult decât un monument istoric; este un loc unde istoria, spiritualitatea și paranormalul se împletesc. De la „Piciorul Uriașului” la fenomenele acustice și legendele despre temple dacice, acest ansamblu rupestru continuă să fascineze și să provoace întrebări fără răspuns. Fie că ești atras de istorie, de mister sau de energia aparte a locului, o vizită la Corbii de Piatră te va purta într-o călătorie dincolo de timp, unde realitatea și legenda se contopesc.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În inima pădurilor umede din America Centrală și de Sud, acolo unde aerul e încărcat de umiditate și sunetele naturii răsună neîncetat, trăiește o pasăre care pare ieșită dintr-un vis colorat: ciocănitoarea Kanelspett, cunoscută științific sub numele de Celeus loricatus. Numele suedez “Kanelspett” – care evocă aromele dulci ale scorțișoarei – îi vine perfect de la penajul său cald, de un roșu-rufous intens, ce acoperă majoritatea corpului, cu excepția unor accente negre elegante pe cap și aripi. Această ciocănitoare de mărime medie, cu o lungime de aproximativ 19-23 de centimetri, este un maestru al adaptării în ecosistemele tropicale luxuriante.
Kanelspett-ul preferă pădurile umede de la nivelurile joase până la poalele dealurilor, de la coasta Caraibelor a Nicaraguei și până în Panama, Costa Rica, Ecuador și Columbia. Aici, ea și perechea sa – căci de obicei se deplasează în perechi sau singură – explorează trunchiurile copacilor la niveluri medii sau în coroană, ciocănind ritmic în căutarea insectelor ascunse sub scoarța putredă. Spre deosebire de verii săi mai zgomotoși, Kanelspett-ul nu bate cu ciocul în mod excesiv; în schimb, folosește un cioc puternic, curbat ușor, pentru a dezgropa larve și furnici. Dieta sa variată include și fructe, ceea ce o face un aliat valoros pentru dispersia semințelor în păduri.
Un detaliu fascinant al acestei specii este vocalizarea sa: o serie de șuierări puternice, descrescânde în tonalitate, care seamănă cu un fluierat jucăuș, aidoma unui apel de chemare îndepărtată prin ceața dimineții tropicale. Masculii se remarcă prin creasta neagră pe cap, în timp ce femelele au un aspect mai uniform roșu. Cuibul lor, săpat în trunchiuri moi de copaci morți, devine un sanctuar pentru puii care eclozează după o incubație de circa 14 zile. Deși populația globală este estimată la 50.000-500.000 de indivizi maturi, Kanelspett-ul este clasificat ca “Least Concern” de către Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii, datorită adaptabilității sale la margini de pădure și grădini. Totuși, defrișările amenință habitatul său, amintindu-ne cât de fragilă este echilibrul naturii.
Această ciocănitoare nu este doar un observator tăcut al tropicelor; ea este un simbol al rezilienței, ciocănind nu doar lemnul, ci și lecții despre armonia dintre om și mediu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Istoria familiei Gucci este o cronică fascinantă a rafinamentului italian, a ambiției antreprenoriale și a decadenței care însoțește uneori succesul. Totul începe la începutul secolului XX, cu Guccio Gucci, un tânăr florentin care lucrează ca hamal la prestigiosul Hotel Savoy din Londra. Acolo, observând bagajele luxoase ale aristocrației britanice, se naște în el dorința de a crea produse care să reflecte eleganța și statutul social. Revenit în Florența, în 1921, deschide un mic atelier de articole din piele, punând bazele brandului Gucci.
Inițial, Gucci producea valize, genți și accesorii din piele de o calitate excepțională, inspirate de stilul englez, dar cu măiestria artizanală italiană. Produsele devin rapid populare în rândul elitei italiene, iar succesul îl determină pe Guccio să-și implice fiii – Vasco, Aldo, Ugo și Rodolfo – în afacere. În anii ’50, aceștia extind brandul la nivel internațional, deschizând magazine în Roma, Milano, Londra și New York. Gucci devine sinonim cu luxul italian, cu o estetică sofisticată și o identitate vizuală distinctă, marcată de logo-ul dublu G și de imprimeurile ecvestre.
Dar odată cu expansiunea vine și tensiunea. În anii ’70 și ’80, familia Gucci este măcinată de conflicte interne, rivalități între frați și lupte pentru controlul companiei. Aldo, figura dominantă, este acuzat de evaziune fiscală și încarcerat, iar Maurizio Gucci, fiul lui Rodolfo, preia conducerea companiei într-un climat tensionat. Maurizio încearcă să modernizeze brandul, dar deciziile sale financiare controversate și izolarea față de ceilalți membri ai familiei duc la pierderea controlului asupra companiei. În 1993, Maurizio vinde ultimele acțiuni, iar Gucci nu mai aparține familiei.
Tragedia atinge apogeul în 1995, când Maurizio este asasinat în Milano, în plină zi, la ordinul fostei sale soții, Patrizia Reggiani, într-un caz care șochează opinia publică și devine subiectul filmului House of Gucci. Procesul care urmează dezvăluie o lume de gelozii, trădări și decadență, în care luxul și disperarea se împletesc într-un tablou tulburător.
După această perioadă întunecată, Gucci renaște sub conducerea unor directori creativi vizionari. Tom Ford, în anii ’90, transformă brandul într-un simbol al erotismului sofisticat și al modernității. Mai târziu, Alessandro Michele aduce o estetică eclectică, barocă și poetică, care cucerește o nouă generație. Astăzi, Gucci este parte din grupul Kering și rămâne unul dintre cele mai influente branduri de modă din lume.
Povestea familiei Gucci este, în esență, o tragedie modernă cu accente shakespeariene – o dinastie care a creat un imperiu al luxului, dar care s-a destrămat sub greutatea propriilor ambiții. Este o lecție despre geniu, stil, putere și fragilitatea relațiilor umane în fața succesului.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Porumbița Fructiferă cu Coroană de Trandafir, cunoscută științific sub numele de Ptilinopus regina, este una dintre cele mai spectaculoase specii de porumbei din lume, datorită penajului său vibrant și comportamentului său fascinant. Această pasăre exotică, aparținând familiei Columbidae, este originară din regiunile tropicale și subtropicale din Australia, Indonezia și Papua Noua Guinee, unde trăiește în păduri tropicale umede, mangrove și zonele împădurite de coastă.
Caracteristici fizice
Porumbița Fructiferă cu Coroană de Trandafir se remarcă prin culorile sale impresionante. Masculii au un penaj dominat de nuanțe de roz-purpuriu pe cap, piept și gât, care le-a adus denumirea de „coroană de trandafir”. Spatele și aripile sunt de un verde smarald, iar coada prezintă accente de galben și gri. Femelele, deși mai puțin strălucitoare, au un penaj elegant, cu tonuri de verde și gri, care le ajută să se camufleze în vegetația densă. Ambele sexe au ochii de un căprui cald și ciocul mic, de un gri discret. Această specie atinge o lungime de aproximativ 22-24 cm și are o greutate redusă, specifică porumbeilor fructiferi.
Habitat și distribuție
Această pasăre populează pădurile tropicale și zonele de coastă din nord-estul Australiei, Insulele Moluce și Papua Noua Guinee. Preferă pădurile dense, dar poate fi întâlnită și în zonele de tranziție, cum ar fi marginile pădurilor sau grădinile tropicale bogate în fructe. Adaptabilitatea sa la diverse medii îi permite să prospere în habitate variate, atâta timp cât există o sursă bogată de fructe, principala sa hrană.
Comportament și dietă
Porumbița Fructiferă cu Coroană de Trandafir este o specie frugivoră, hrănindu-se aproape exclusiv cu fructe mici, cum ar fi smochinele, fructele de pădure și alte fructe tropicale. Joacă un rol esențial în ecosistem, contribuind la dispersarea semințelor și regenerarea pădurilor. Spre deosebire de alte specii de porumbei, această pasăre este mai degrabă solitară sau trăiește în perechi, fiind rar observată în grupuri mari.
Zborul său este rapid și agil, permițându-i să navigheze cu ușurință printre copacii denși. De asemenea, este cunoscută pentru vocalizările sale blânde, un sunet melorios care seamănă cu un „coo” moale, folosit pentru comunicare și atragerea partenerilor.
Reproducere
Sezonul de reproducere al porumbiței fructifere variază în funcție de regiune, dar este adesea influențat de abundența fructelor. Cuibul, construit din crenguțe și frunze, este plasat în copaci, la înălțimi moderate. Femela depune un singur ou alb, pe care ambii părinți îl clocesc timp de aproximativ 16-18 zile. Puii sunt hrăniți cu „lapte de gușă”, o substanță nutritivă secretată de părinți, și devin independenți la câteva săptămâni după eclozare.
Conservare și amenințări
Deși nu este considerată o specie pe cale de dispariție, porumbița fructiferă cu coroană de trandafir se confruntă cu amenințări din cauza defrișărilor și pierderii habitatului în unele regiuni. Conservarea pădurilor tropicale este crucială pentru supraviețuirea sa, deoarece depinde de copacii fructiferi pentru hrană și cuibărit. În prezent, este clasificată ca specie cu risc scăzut pe lista IUCN, dar monitorizarea continuă este necesară pentru a preveni declinul populației.
Curiozități
-
Numele „coroană de trandafir” provine de la penajul roz al masculilor, care seamănă cu petalele delicate ale unui trandafir.
-
Spre deosebire de porumbeii obișnuiți din orașe, această specie evită zonele urbane și preferă mediile sălbatice, neatinse de om.
-
Datorită culorilor sale, este adesea considerată una dintre cele mai frumoase păsări din lume, fiind o atracție pentru ornitologi și iubitorii de natură.
Porumbița Fructiferă cu Coroană de Trandafir este o adevărată bijuterie a naturii, combinând frumusețea estetică cu un rol ecologic vital. Prin culorile sale vibrante și comportamentul său grațios, această pasăre continuă să fascineze și să inspire eforturile de conservare a habitatelor tropicale. Protejarea pădurilor și a biodiversității este esențială pentru ca această specie să continue să încânte generațiile viitoare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
ANAF blochează sute de firme Uber și Bolt suspectate de fraudă fiscală cu flote auto luate în comodat
Oltenița marchează Ziua Educației: „Le mulțumim tuturor profesorilor și învățătorilor”
George Chiriță, primarul comunei Roseți: „Educația este fundamentul viitorului nostru”
Un călărășean a descoperit că pe adresa sa figurau șase persoane necunoscute: «Am fost obligat să plătesc taxe nedrepte»
VIDEO. PRIMELE DECLARAȚII ALE VICTIMELOR CONFLICTULUI VIOLENT DIN UNIREA: „AM FOST PUȘI LA PĂMÂNT, LOVIȚI ȘI AMENINȚAȚI CU PISTOLUL”
