Romanul Baumgartner (2023) al lui Paul Auster, ultimul înainte de moartea sa în 2024, a stârnit reacții variate datorită explorării introspective și subtile a durerii, memoriei și îmbătrânirii. Povestea îl urmărește pe Seymour „Sy” Baumgartner, un profesor de filosofie și scriitor de 71 de ani, care se confruntă cu pierderea soției sale, Anna, moartă cu nouă ani în urmă într-un accident la înot. Prin evenimente aparent banale, dar încărcate de emoție – o arsură la mână, o căzătură, interacțiuni cu ceilalți – Sy navighează între prezent și amintirile vieții alături de Anna, întâlnirea lor din 1968 în New York și anii săi de tinerețe din Newark.

Criticii și cititorii apreciază tonul melancolic al romanului, precum și proza lirică marca Auster, care surprinde frumusețea momentelor trecătoare. Mulți laudă profunzimea emoțională, considerându-l o meditație emoționantă asupra iubirii și mortalității, cu un umor subtil care mai risipește melancolia lui Sy. Finalul deschis, ce sugerează mai degrabă o continuare decât o încheiere, a fost apreciat pentru că invită la reflecție asupra viitorului lui Sy, deși unii l-au găsit frustrant de ambiguu.

Totuși, părerile sunt împărțite în privința realizării. Admiratorii operelor anterioare ale lui Auster, precum Trilogia New York-ului, apreciază simplitatea romanului în comparație cu amplul 4 3 2 1, văzând în el o revenire la o povestire intimă. Ei valorizează felul în care împletește teme personale și universale, vulnerabilitatea lui Sy rezonând profund. Pe de altă parte, unii cititori consideră că îi lipsește scânteia romanelor mai inventive ale lui Auster, descriindu-l ca divagant sau prea ancorat în motive familiare – liste, ecouri autobiografice și povești în ramă. Câteva critici menționează fraze ocazional clișeice sau o senzație de lipsă de direcție, sugerând că firul narativ nu rezolvă pe deplin toate temele introduse.

În ansamblu, Baumgartner este văzut adesea ca o încheiere potrivită, deși mai liniștită, a carierei lui Auster, fiind atât de emoționant în contextul trecerii sale în neființă. Este prețuit de cei care rezonează cu starea sa reflexivă, dar poate dezamăgi pe cei care preferă experimentele mai îndrăznețe ale autorului. Dacă îți plac ficțiunile centrate pe personaje și contemplative, probabil îți va atinge o coardă sensibilă, însă s-ar putea să nu satisfacă dacă aștepți dinamismul altor opere ale lui Auster.

Advertisement