Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 547

Știri

Tarifele Brai-Cata cresc cu 22% în Călărași. Consilierii locali, nemulțumiți de calitatea serviciilor și justificările companiei

Published

on

Compania S.C. Brai-Cata, operatorul de salubritate al municipiului Călărași, a solicitat Consiliului Local o majorare de 22% a tarifelor pentru activitățile de curățenie stradală și deszăpezire. Solicitarea, care a vizat operațiuni precum măturatul, spălatul, stropirea străzilor și intervențiile pe timp de iarnă, a fost justificată prin creșterea salariului minim brut pe economie, de la 3.300 la 4.050 lei.

Conform reprezentanților Brai-Cata, compania are în prezent aproximativ 150 de angajați, dintre care 120 sunt muncitori plătiți cu salariul minim. Majorarea propusă ar genera un efort financiar suplimentar de aproape 100.000 lei lunar, susține operatorul.

Discuții tensionate în ședință: eficiență vs. costuri

În ciuda aprobării proiectului, dezbaterea din Consiliul Local a fost intensă. Consiliera USR, Amelia Giurcan, a atras atenția că în perioada în care orașul a fost acoperit de zăpadă, Brai-Cata a fost aproape inexistentă pe străzi, ceea ce a dus la multiple accidente. „Mergeți la camera de gardă și cereți lista pacienților cu fracturi. Oamenii au căzut pe trotuare necurățate!”, a spus aceasta.

Primarul Marius Dulce a răspuns că atribuțiile companiei se limitează la infrastructura rutieră, nu și la trotuarele din fața caselor sau blocurilor, unde curățenia ar trebui asigurată de cetățeni. „Avem contract doar pentru partea carosabilă. Fiecare trebuie să își facă curat în fața porții!”, a punctat edilul.

Advertisement

În sprijinul său a intervenit și consiliera PSD Carmen Filimon, care a confirmat că în fața blocurilor „nu a ieșit nimeni să curețe”, deși nu era responsabilitatea firmei de salubritate.

De cealaltă parte, Viorel Ivanciu (PNL) a intervenit ironic, afirmând că „îi pare rău că unii nu și-au rupt picioarele”, sugerând o lipsă de asumare. Ulterior, acesta a cerut lămuriri directe: „Domnule primar, ați plătit deszăpezirea?”. Răspunsul a fost nu. De aici, fostul viceprimar “l-a certat” pe primar ca Brai-Cata nu are din ce că își plătească salariații.

Salarii majorate: consilierii cer explicații

Consilierul AUR, Iulian Neagu, a cerul eximplicații dacă se impune și necesitatea creșterii salariale și pentru conducerea firmei, în condițiile în care majorarea salariului minim se aplică, legal, doar pentru muncitori. „Nu e normal ca directorul să beneficieze de o mărire de 22%. E o diferență între muncitori și conducere”, a spus acesta.

Reprezentantul financiar al Primăriei a precizat că materialul justificativ a fost elaborat pe baza salariului minim de 3.300 lei, iar noua valoare – 4.050 lei – reflectă ajustarea conform noii legislații. Creșterea de 22,7% este raportată la intervalul ianuarie 2023 – ianuarie 2024.

Costin Mirescu (USR) a avut o abordare mai amplă, explicând că majorarea salariilor minime afectează întreg lanțul economic, în special firmele private. „Creștem salariile din pix, dar nu și productivitatea. Firmele publice pot cere bani de la stat. Noi, ceilalți, cui cerem majorări ca să supraviețuim?”, a întrebat acesta, declarând că va vota împotriva acestui „cerc vicios”.

Advertisement

Firmele private, presate între salarii și servicii

Directorul Brai-Cata a subliniat că operatorii de salubritate sunt într-o poziție dificilă, întrucât oferă servicii publice necesare, dar trebuie să suporte din buzunar creșterile salariale. „Avem 120 de angajați cu salariul minim. Această modificare ne costă aproape 90.000 de lei lunar. De aceea venim să solicităm această ajustare”, a explicat acesta.

Iulian Neagu a încheiat susținând că muncitorii trebuie protejați, dar „directorii nu trebuie să aibă coeficienți tripli, fără legătură cu salariul minim”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Recomandare de carte -„Ciuma” de Albert Camus

Published

on

„Ciuma” este una dintre cele mai puternice parabole ale secolului XX. Sub pretextul unei epidemii de ciumă care izolează orașul Oran, Camus vorbește despre condiția umană, despre rău, despre absurd și despre felul în care oamenii aleg să răspundă.

Personajele principale – doctorul Rieux, preotul Paneloux, jurnalistul Rambert, bătrânul Grand, Tarrou – nu sunt eroi grandilocvenți, ci oameni obișnuiți puși în fața unei realități insuportabile. Ei reprezintă atitudini diferite: revoltă lucidă, credință pusă la încercare, dorința de evadare, acceptare resemnată, căutare a sensului prin solidaritate.

Stilul este sec, precis, aproape clinic – exact cum trebuie să fie o cronică a unei molime. Camus evită orice efect melodramatic; emoția vine din detașarea rece cu care descrie suferința și moartea.

Romanul rămâne teribil de actual: vorbește despre izolare, despre sensul responsabilității, despre lupta împotriva unui inamic invizibil, despre cum solidaritatea poate da sens existenței chiar și în mijlocul absurdului.

Advertisement

„Ciuma” nu oferă soluții ușoare și nu predică. Întreabă doar: ce facem când ne lovim de răul absolut? Răspunsul lui Rieux – lupta continuă, fără iluzii, dar fără renunțare – rămâne una dintre cele mai demne atitudini din literatura universală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Remediu natural pentru disconfortul lombar și sciatică: o băutură simplă, pregătită acasă

Published

on

Durerea sciatică este resimțită în zona lombară și poate iradia spre picior, afectând mersul, statul în picioare și multe activități de zi cu zi. Pentru mulți oameni, această afecțiune devine o sursă constantă de disconfort și limitare.

Deși tratamentele recomandate de specialiști sunt esențiale pentru gestionarea corectă a simptomelor, unele persoane aleg să încerce și variante naturale, ca sprijin complementar. Acestea nu înlocuiesc sfatul medical, dar pot face parte din rutina personală de îngrijire, dacă sunt tolerate și folosite cu prudență.

Simptome frecvent asociate cu durerea sciatică:

  • furnicături la nivelul piciorului
  • accentuarea durerii în poziție șezândă
  • durere persistentă în zona lombară
  • dificultate în menținerea echilibrului
  • durere în zona șoldului, cu iradiere pe picior
  • disconfort în partea inferioară a spatelui

Ingrediente folosite în remediul tradițional:

  • 200 ml lapte
  • 4 căței de usturoi
  • miere (opțional, pentru gust)

Usturoiul zdrobit se fierbe câteva minute în apă, apoi se adaugă laptele și se lasă să dea în clocot împreună. După ce amestecul se răcește, se poate îndulci cu puțină miere. Unele persoane consumă această băutură pe parcursul zilei, considerând că usturoiul are proprietăți cu potențial antiinflamator.

Este important ca orice persoană care se confruntă cu dureri persistente de spate sau sciatică să discute cu un specialist, pentru a primi un diagnostic corect și un plan de tratament adecvat.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

ALERTĂ ÎN CĂLĂRAȘI! Copil DISPĂRUT din Coadele, Radovanu. A plecat cu bicicleta și nu s-a mai întors

Published

on

ALERTĂ ÎN CĂLĂRAȘI! Copil DISPĂRUT din Coadele, Radovanu. A plecat cu bicicleta și nu s-a mai întors

Un copil din localitatea Coadele, comuna Radovanu, județul Călărași, este căutat de familie și de comunitate după ce a plecat de acasă și nu a mai revenit.

Potrivit informațiilor făcute publice de apropiați, băiatul a plecat de la domiciliu cu bicicleta în jurul orei 15:00. De atunci, acesta nu a mai fost văzut, iar familia a alertat cunoscuții și rețelele sociale, lansând un apel urgent către cetățeni.

„Dacă l-a văzut cineva sau are informații despre el, rugăm să anunțe de urgență familia sau autoritățile”, se arată în mesajul distribuit online.

Orice detaliu poate fi esențial pentru găsirea copilului. Cei care pot oferi informații sunt rugați să contacteze imediat Poliția sau să anunțe familia.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading