Connect with us

Știri

Rata șomajului în Călărași a rămas neschimbată. AJOFM promovează cursuri de formare pentru integrarea pe piața muncii

Published

on

Rata șomajului din județul Călărași a rămas la același nivel în ianuarie 2025, față de decembrie 2024, cu un procent de 4,99%. Unul dintre motive este numărul redus de locuri de muncă vacante raportate de angajatori la început de an, explică Doinița Nicolae, directorul AJOFM Călărași. Aceasta a precizat, într-o declarație pentru Canal Sud, că zilele libere din perioada sărbătorilor au influențat activitatea agenției, iar posturile disponibile nu au fost suficient de atractive pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

Pentru a sprijini șomerii în procesul de angajare, AJOFM a intensificat programele de formare profesională. „În luna ianuarie am avut un curs de coafor, iar în februarie am început cursuri de bucătar, manichiurist, frizer, operator calculator, cosmetician, referent resurse umane și patiser”, a declarat Doinița Nicolae. 

Cursurile sunt organizate în funcție de nivelul de calificare al fiecărei persoane și sunt menite să ofere competențe noi celor care doresc să își găsească un loc de muncă sau să își schimbe domeniul de activitate.

Directorul AJOFM Călărași a subliniat că formarea profesională reprezintă un avantaj, chiar dacă angajarea nu se produce imediat. „Chiar dacă persoana care beneficiază de un curs nu-și găsește un loc de muncă pe loc, calificarea rămâne un atu pe care îl poate folosi oricând”, a mai spus aceasta.

Advertisement

În această săptămână, AJOFM Călărași are disponibile 133 de locuri de muncă, dintre care trei pentru persoane cu studii superioare, în domenii precum construcții și asigurări. Posturi vacante există și în agricultură, industria ușoară și industria alimentară.