Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 530

La zi

Granița Giurgiu-Ruse va putea fi trecută cu bacul. Podul care leagă țările intră în reparații timp de 2 ani

Published

on

Guvernul a adoptat vineri, 28 iunie, o Hotărâre pentru transformarea punctului internațional de trecere a frontierei de stat Giurgiu (România) – Ruse (Republica Bulgaria) II într-un punct de trecere cu bacul. Această decizie a fost luată în contextul anunțului Bulgariei privind începerea lucrărilor de consolidare a podului care leagă cele două țări, lucrări care vor restricționa traficul la o singură bandă pentru următorii doi ani începând cu luna iulie.

Prin această decizie legislativă, se autorizează inaugurarea punctului internațional de trecere a frontierei de stat Giurgiu (România) – Ruse (Republica Bulgaria) II, care va opera ca punct de trecere cu bacul pentru pasageri și vehicule cu motor cu o greutate totală de până la 40 de tone. Punctul de trecere va avea un program de funcționare permanent.

Punctul de trecere a frontierei va fi funcțional după ce administratorul imobilului va îndeplini toate obligațiile legale pentru activitatea specifică în punctul respectiv. Aceste obligații includ realizarea infrastructurii și a utilităților necesare pentru desfășurarea controlului de frontieră în condiții optime, conform normelor și standardelor în vigoare. De asemenea, punctul va deveni operațional după ce toate autoritățile prevăzute la articolul 12 din Ordonanța de Urgență nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României vor asigura personalul necesar.

Spațiile și utilitățile necesare pentru activitățile de control la trecerea frontierei de stat vor fi furnizate de către administratorul imobilului. Operatorul privat RO-RO Trans Frontalier SRL va gestiona imobilul în care va funcționa punctul de trecere a frontierei.

Advertisement

Numărul de posturi necesare pentru efectuarea controlului la frontiera de stat va fi suplimentat din numărul total de posturi aprobat Ministerului Afacerilor Interne, conform reglementărilor în vigoare.

„Având în vedere că traficul prin P.T.F Giurgiu se va desfășura cu dificultate, menționăm faptul că la nivelul instituţiei vor fi luate toate măsurile astfel încât să se asigure un trafic fluent prin punctul de trecere.
În acest context, recomandăm participanților la traficul transfrontalier să utilizeze toate punctele de trecere deschise în regim internațional de la granița cu Bulgaria, după cum urmează:
  • pe raza județului Teleorman: PTF Zimnicea (BAC), PTF Turnu Măgurele (BAC);
  • pe raza județului Constanța: PTF Vama Veche, PTF Ostrov, PTF Negru Vodă, PTF Lipnița și PTF Dobromir pentru autoturisme cu greutate admisă de 3,5 tone, iar programul de funcționare este de la ora 08:00 la ora 20:00;
  • pe raza județului Dolj: PTF Bechet (BAC) și PTF Calafat;
  • pe raza județului Călărași: PTF Călărași (BAC)” a transmis Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

La zi

Revoluție rutieră: Permisul de categoria B este valabil și pentru tractoare!

Published

on

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat vineri, 3 octombrie, legea care validează Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 1/2024. Aceasta modifică și completează OUG 195/2002 privind Codul Rutier, intrând în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial. Parlamentul a aprobat ordonanța fără modificări, printr-un articol unic, transformând soluțiile tehnice propuse în ianuarie într-o lege definitivă.

Ce înseamnă “dreptul în plus” pentru posesorii de permis categoria B?

Se introduce o categorie nouă, Tr1, dedicată tractoarelor agricole sau forestiere cu viteză maximă constructivă de până la 40 km/h. Vârsta minimă pentru obținere este de 18 ani, iar valabilitatea permisului se aliniază cu cea a categoriei B (10 ani).

Permisul B este acum echivalent cu Tr1, permițând conducerea acestor vehicule și a ansamblurilor cu una sau două remorci, indiferent de masa totală autorizată – dar cu respectarea strictă a limitei de 40 km/h. Echivalarea va fi notată pe noile permise în maxim 90 de zile de la intrarea în vigoare. Până atunci, posesorii de permise B sau Tr valide pot conduce legal vehicule Tr1 fără inscripție suplimentară.

Advertisement

Deținătorii categoriei Tr pot opera atât vehicule Tr, cât și Tr1 (cu remorci), iar cei cu Tr1 exclusiv gestionează ansambluri Tr1. Lista completă a categoriilor de permise este actualizată pentru a include Tr1 alături de AM, A, B, C, D etc.

Alte ajustări tehnice

 Se corectează art. 66 din OUG 195/2002, eliminând referința la un atestat separat pentru transport agabaritic, pentru armonizare cu directivele UE privind calificarea șoferilor profesioniști. Rămân valabile atestatele pentru mărfuri periculoase sau transport public de persoane.

Cine beneficiază cel mai mult: orașe, sate, firme sau persoane fizice?

Măsura răspunde deficitului de forță de muncă în agricultură, susținut de Planul Național Strategic 2023–2027 și practici din alte state UE. Ea flexibilizează utilizarea utilajelor lente fără a compromite siguranța rutieră. Posesorii de permis B pot conduce tractoare Tr1 pe drumuri publice fără examen suplimentar, cu echivalarea automată la reînnoire.

Advertisement

Pentru tractoare mai rapide sau cu alte specificații, categoria Tr rămâne obligatorie. Școlile de șoferi și autoritățile câștigă claritate în procedurile de examinare pentru Tr/Tr1/Tb/Tv, reducând birocrația.

Limite și condiții esențiale

 Regula nu se aplică vehiculelor care depășesc 40 km/h sau specificațiile Tr1. Ordonanța, emisă în ianuarie 2024, este acum consolidată legal, sincronizând Codul Rutier cu nevoile agriculturii românești: reducerea birocrației, acoperirea rapidă a necesarului de personal în ferme și clarificarea circulației utilajelor lente, totul cu păstrarea limitei de viteză pentru siguranță. Efectele se simt imediat în zonele rurale și urbane, sprijinind economia și mobilitatea zilnică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Meteo și Mediu

COD GALBEN de ploi torențiale în jumătatea estică a județului!

Published

on

Atenție, vremea se schimbă! Cod galben de instabilitate atmosferică în județul Călărași

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași a transmis în această seară o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, valabilă pentru jumătatea estică a județului.

Interval de valabilitate: 3 octombrie, ora 23:00 – 4 octombrie, ora 10:00.
Cantități de apă: 25 – 35 l/mp, iar izolat se pot înregistra până la 40 – 50 l/mp.

Autoritățile recomandă populației să fie vigilentă, să evite deplasările inutile pe durata avertizării și să ia măsuri de precauție pentru protejarea bunurilor.

ISU Călărași reamintește că, în caz de urgență, cetățenii trebuie să apeleze numărul unic 112.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

La zi

Jandarmeria recrutează: 700 de locuri disponibile în școlile militare de subofițeri

Published

on

Jandarmeria Călărași a anunțat deschiderea perioadei de înscriere pentru cei care își doresc o carieră militară, fiind disponibile 700 de locuri în școlile militare de subofițeri jandarmi.

📌 Cum te poți înscrie?

  • ✅ Cererea de înscriere se completează exclusiv online, în Hub-ul de servicii al MAI 👉 hub.mai.gov.ro

  • Termen limită înscriere: 17 octombrie 2025 (inclusiv weekend)

  • Depunerea dosarului complet: până la 3 noiembrie 2025, tot prin Hub

ℹ️ Detalii complete și condiții de participare pot fi consultate pe site-ul oficial: hub.mai.gov.ro

📞 Pentru informații suplimentare, candidații pot contacta Biroul Resurse Umane al IJJ Călărași la numărul: 0242 317771, int. 24535.

Advertisement

🔗 De asemenea, informații sunt disponibile și pe pagina oficială de Facebook a Jandarmeriei: link aici.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading