La zi
„Hai la PETscuială!”. Pescarii și vânătorii de la AGVPS Călărași, acțiune de ecologizare pe malul Canalului Siderurgic. Cum privesc cetățenii această inițiativă

Fapt Divers
Picioarele Lotus: povestea tragică a frumuseții

Practica legării picioarelor a apărut în China în timpul dinastiei Song (sec. X-XIII) și a devenit larg răspândită în timpul dinastiilor ulterioare, în special în rândul claselor superioare. Se crede că a început în cercurile elitei, posibil inspirată de dansatoarele de curte care își înfășurau picioarele pentru a crea o aparență delicată. Până în perioada dinastiei Ming (1368–1644) și Qing (1644–1912), practica s-a extins și la clasele de mijloc, devenind un simbol al statutului social și al frumuseții feminine.
Legarea picioarelor era strâns legată de idealurile confucianiste, care promovau obediența și rolul restrictiv al femeilor în societate. Un picior mic era considerat un semn de rafinament și disciplină, iar fetele cu picioare legate erau mai dorite pentru căsătorie, fiind percepute ca mai „valoroase“. Totuși, această practică nu era universală – femeile din clasele de jos sau din anumite grupuri etnice (cum ar fi hakka) rareori o practicau, deoarece aveau nevoie de mobilitate pentru muncă fizică.
Procesul era brutal și începea de obicei la o vârstă fragedă (4-9 ani), când oasele picioarelor erau încă flexibile. Etapele includeau:
- Ruperea oaselor: Cele patru degete mai mici erau îndoite forțat sub talpă, rupând adesea oasele. Arcul piciorului era comprimat pentru a crea o curbură nenaturală.
- Înfășurarea strânsă: Picioarele erau bandajate cu fâșii de pânză lungi, care se strângeau progresiv pentru a menține forma deformată. Bandajele erau schimbate frecvent, iar procesul putea dura ani.
- Îngrijirea constantă: Fetele îndurau dureri intense, iar picioarele erau predispuse la infecții din cauza rănilor și a circulației slabe. În cazuri extreme, complicațiile (cum ar fi gangrena) duceau la amputații sau chiar deces.
Rezultatul ideal era un picior de 7-10 cm, numit „lotus de aur“. Picioarele mai lungi, de 11-13 cm („lotus de argint“), erau considerate mai puțin prestigioase. Femeile mergeau cu dificultate, deseori sprijinindu-se de pereți sau baston, ceea ce consolida imaginea lor de fragilitate și dependență.
Picioarele legate erau mai mult decât un ideal estetic; ele reflectau normele sociale și de gen ale vremii:
- Statut social: Familiile care își permiteau să lege picioarele fiicelor lor demonstrau că nu aveau nevoie de munca fizică a acestora.
- Atractivitate și căsătorie: Un picior mic era considerat erotic, iar pantofii brodați pentru picioarele legate erau adesea un simbol al feminității.
- Control asupra femeilor: Practica limita fizic mobilitatea femeilor, întărind ideea că locul lor era în sfera domestică.
Cu toate acestea, practica a fost și un subiect de controversă chiar în China tradițională. Unii intelectuali, în special în perioada dinastiei Qing, au criticat-o pentru cruzimea sa, dar schimbările majore au venit abia în secolul XX.
Legarea picioarelor avea consecințe devastatoare asupra sănătății:
- Deformări permanente: Oasele rupte și articulațiile deformate duceau la dureri cronice și incapacitatea de a merge normal.
- Infecții: Bandajele strânse și lipsa igienei adecvate provocau frecvent infecții, uneori fatale.
- Probleme de mobilitate: Femeile cu picioare legate aveau un echilibru precar și riscau căzături, ceea ce ducea la alte leziuni.
- Impact psihologic: Durerea constantă și izolarea socială (din cauza mobilității reduse) afectau sănătatea mentală a multor femei.
La sfârșitul secolului XIX, influențele occidentale și mișcările de reformă din China au început să conteste legarea picioarelor. Misionarii creștini și reformatorii chinezi, precum Kang Youwei, au condamnat obiceiul ca fiind barbar. În 1912, guvernul Republicii China a interzis oficial legarea picioarelor, dar tradiția a persistat în zonele rurale până la mijlocul secolului XX. Astăzi, ultimele supraviețuitoare ale acestei practici, acum foarte vârstnice, sunt considerate mărturii vii ale unei epoci trecute.
La zi
Ceai de pir: preparare, beneficii, componente și precauții

Ceaiul de pir, obținut din rizomii plantei Agropyron repens (cunoscută și sub denumirile populare de pir, pir-târâtor, răgălie sau iarbă-câinelui), este o băutură tradițională cu multiple proprietăți terapeutice. Folosit de secole în medicina populară, ceaiul de pir este apreciat pentru efectele sale diuretice, antiinflamatorii și detoxifiante, fiind un aliat valoros pentru sănătatea sistemului urinar, respirator și digestiv.
Componente bioactive
Rizomii de pir conțin o varietate de substanțe bioactive care contribuie la efectele sale terapeutice:
-
Uleiuri esențiale (ex. agropiren): oferă proprietăți antimicrobiene și antiinflamatorii, utile în combaterea infecțiilor urinare.
-
Polizaharide (triticină, inulină): susțin sănătatea digestivă și funcția renală.
-
Mucilagii: au efect calmant asupra mucoaselor, reducând inflamațiile la nivelul tractului digestiv și respirator.
-
Minerale (potasiu, calciu, magneziu, siliciu): contribuie la echilibrul electrolitic și sănătatea oaselor.
-
Polifenoli și flavonoide: antioxidanți care protejează celulele împotriva stresului oxidativ.
-
Vitamine (din grupul B, carotenoizi): susțin sistemul imunitar și metabolismul.
Beneficii pentru sănătate
Ceaiul de pir este recunoscut pentru multiplele sale efecte benefice, demonstrate atât prin utilizarea tradițională, cât și prin studii moderne:
-
Efect diuretic: Stimulează eliminarea excesului de lichide din organism, fiind util în tratarea edemelor, infecțiilor urinare (cistite, uretrite) și calculilor renali. Spre deosebire de diureticele sintetice, nu provoacă dezechilibre electrolitice majore datorită conținutului de potasiu.
-
Acțiune antiinflamatorie: Reduce inflamațiile la nivelul tractului urinar, respirator și digestiv, fiind benefic în afecțiuni precum colici renale, reumatism sau gută.
-
Proprietăți antimicrobiene: Compușii precum agropirenul combat bacteriile și ciupercile, ajutând la prevenirea și tratarea infecțiilor urinare.
-
Detoxifiere: Susține eliminarea toxinelor din organism, contribuind la sănătatea ficatului și a rinichilor.
-
Efecte digestive: Mucilagiile din pir calmează mucoasa gastrică și au un ușor efect laxativ, fiind utile în constipație sau inflamații digestive.
-
Suport cardiovascular: Asocierea cu alte plante (ex. vâsc, păducel) poate contribui la reducerea tensiunii arteriale.
-
Remineralizare: Bogăția în minerale ajută la întărirea sistemului osos și la susținerea sănătății generale.
Preparare
Pentru a maximiza beneficiile ceaiului de pir, prepararea corectă este esențială. Iată pașii recomandați:
-
Ingrediente: 1-2 lingurițe de rizomi uscați de pir la 250 ml de apă.
-
Metoda:
-
Infuzie: Toarnă apă fierbinte (90-95°C) peste rizomii uscați, acoperă vasul și lasă la infuzat 10-15 minute. Strecoară și consumă la temperatura camerei.
-
Decoct: Fierbe 1 lingură de rizomi în 250 ml de apă timp de 2-5 minute, apoi lasă la infuzat 10 minute. Strecoară și consumă.
-
-
Dozaj: 2-3 căni pe zi, între mese, pentru efecte optime. Pentru afecțiuni acute (ex. infecții urinare), doza poate fi crescută la 4 căni pe zi, cu acordul medicului.
-
Sfaturi:
-
Folosește apă la temperatura optimă pentru a păstra compușii activi.
-
Consumă ceaiul proaspăt preparat pentru a beneficia de toate proprietățile.
-
Poate fi îndulcit cu miere pentru un gust mai plăcut și beneficii suplimentare.
-
Precauții și contraindicații
Deși ceaiul de pir este considerat sigur pentru majoritatea persoanelor, anumite precauții sunt necesare:
-
Dozaj: Nu depăși doza recomandată (2-3 căni/zi) pentru a evita iritațiile gastrice sau efectele diuretice excesive.
-
Durata tratamentului: Folosește ceaiul timp de 4-6 săptămâni, urmate de o pauză de 2 săptămâni, pentru a preveni efectele adverse pe termen lung.
-
Interacțiuni medicamentoase: Persoanele care iau diuretice sau medicamente pentru tensiune arterială trebuie să consulte un medic, deoarece ceaiul de pir poate amplifica efectele acestora.
-
Alergii: Rare, dar posibile la persoanele sensibile la plante din familia Poaceae.
-
Sarcină și alăptare: Consultă un specialist înainte de consum, din cauza lipsei studiilor suficiente.
-
Afecțiuni renale severe: Evită consumul fără recomandarea medicului, deoarece efectul diuretic poate afecta rinichii în cazuri grave.
Ceaiul de pir este un remediu natural versatil, cu beneficii remarcabile pentru sănătatea urinară, digestivă și respiratorie. Datorită compușilor săi bioactivi, este o alegere excelentă pentru detoxifiere și susținerea sistemului imunitar. Cu o preparare corectă și respectarea precauțiilor, ceaiul de pir poate fi integrat cu succes într-un stil de viață sănătos. Pentru afecțiuni specifice sau tratamente de lungă durată, consultarea unui medic este recomandată.
Fapt Divers
Ploaia de pești din Yoro: un mister al naturii

Într-un colț ascuns al Hondurasului, în micul oraș Yoro, natura își dezvăluie una dintre cele mai enigmatice fațete. În fiecare an, de obicei în lunile mai sau iunie, când cerul se dezlănțuie cu furtuni violente, ploi torențiale și fulgere care par să despice pământul, ceva cu adevărat neobișnuit se întâmplă. Dimineața, după ce furtuna se potolește, străzile, câmpurile și curțile localnicilor devin scena unui spectacol bizar: sute de pești, încă vii, sunt împrăștiați pe asfalt și prin iarba udă. Fenomenul, cunoscut sub numele de „Lluvia de Peces” sau „Ploaia de Pești”, a devenit o legendă vie în Yoro, atrăgând curiozitatea localnicilor și a oamenilor de știință deopotrivă.
Nimeni nu știe cu exactitate de unde vin acești pești. Unii spun că sunt ridicați din râurile din apropiere de trombe de apă formate în timpul furtunilor și purtați pe cer până în Yoro. Alții cred că peștii trăiesc în galerii subterane și sunt împinși la suprafață de ploile abundente. Oricare ar fi explicația, imaginea peștilor zvâcnind pe străzile unui oraș aflat la kilometri distanță de orice mare este de-a dreptul fascinantă.
Pentru comunitatea din Yoro, Ploaia de Pești nu este doar un fenomen ciudat, ci și o sărbătoare. Localnicii adună peștii, îi gătesc și împart mesele cu vecinii, transformând misterul naturii într-un moment de comuniune. În fiecare an, orașul organizează și un festival dedicat acestui fenomen, unde poveștile despre ploi miraculoase și legendele locale se împletesc cu muzica și dansul.
Deși știința nu a elucidat pe deplin misterul, Ploaia de Pești rămâne un reminder al cât de surprinzătoare și imprevizibilă poate fi natura. În Yoro, cerul nu aduce doar ploaie, ci și o poveste care continuă să uimească lumea.