Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 8°C | Anul XI Nr. 537

Politică

Dumitru Coarnă dezminte zvonurile despre dizolvarea Partidului România Puternică: „Le lansează pentru a ne împiedica”

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Recent au apărut zvonuri cum că Partidul România Puternică, reprezentat de Dumitru Coarnă, s-ar fi dizolvat, însă, în cadrul unei conferințe desfășurate astăzi, deputatul a destrămat respectivele speculații.

Deși unii oameni încearcă să facă rău prin răspândirea unor astfel de informații false, politicianul îi contrazice prin argumente solide, explicând că Partidul România Puternică își desfășoară, în continuare, activitatea conform prevederilor legale, neexistând nici cea mai mică posibilitatea de a se dizolva.

„Acum știți cum e, nefericirea oamenilor vine din ușurința cu care se lasă păcăliți. Nu, nu este dizolvat, partidul este înscris în conformitate cu Art. 23 din Legea 14/2003, în Registrul partidelor politice”, a declarat deputatul.

Advertisement

Astfel, Dumitru Coarnă a demonstrat că respectivele afirmații apărute în spațiul public nu sunt altceva decât niște simple speculații. Însă, deputatul nu se lasă descurajat de aceste zvonuri, întrucât a mai întâmpinat astfel de situații pe parcursul activității sale.

„Deci ăsta e un zvon fals, generat de frica de noua formațiune politică pe care o reprezint aici, în județul Călărași, pentru că, practic, și când eram în celălalt partid aveam un procent foarte mare în sondaje și, atunci, sigur că se creează aceste subiecte false, aceste dezinformări”, a transmis Coarnă.

De ce se zvonește că Partidul România Puternică s-a dizolvat

De asemenea, politicianul a explicat că un partid nu se poate dizolva atât de ușor, ci că acest lucru poate fi făcut de către o autoritate abilitată, ceea ce nu s-a întâmplat, căci Partidul România Puternică funcționează în parametri legali.

„Nu-i problemă, eu rezist, sunt obișnuit, mergem înainte, avem tot ceea ce ne trebuie de partea noastră, partidul este înscris, Statutul este foarte clar. Singura autoritate din Statut care poate dizolva un partid politic se numește Congres, ori lucrul ăsta nu s-a întâmplat”, a explicat deputatul.

În încheierea acestui subiect, Dumitru Coarnă și-a expus părerea vizavi de zvonurile nefondate, spunând că acestea au fost lansate exclusiv din frica celorlalți oponenți din sfera politică. Însă, cu toate acestea, partidul reprezentat de către deputat nu va înceta să persevereze în campania electorală.

Advertisement

„Sunt doar discuții, sunt doar temeri pe care unii le lansează în spațiul public pentru a ne împiedica, dar nu o să ne împiedice, noi mergem în alegeri și vom obține un rezultat bun”, a adăugat politicianul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Politică

Congresul PSD, semnal de unitate pentru Călărași. Sorin Grindeanu, ales președinte al partidului

Published

on

Liderii PSD Călărași au participat astăzi la Congresul Partidului Social Democrat, un eveniment marcat de alegerea lui Sorin Grindeanu în funcția de președinte al formațiunii.

Președintele organizației județene, Vasile Iliuță, a transmis că PSD își demonstrează forța prin oameni, echipe și unitate:
„Suntem pregătiți să continuăm, uniți și hotărâți, pentru Călărași și pentru România. Sub conducerea lui Sorin Grindeanu, partidul va merge mai departe cu responsabilitate, stabilitate și viziune”, a declarat acesta, mulțumind delegației PSD Călărași pentru solidaritate și implicare.

La rândul său, Marius Dulce, președintele organizației municipale PSD Călărași, a subliniat importanța acestui moment pentru direcția social-democrată la nivel național:
„Am transmis noului președinte întreaga noastră susținere pentru proiectele ce vor consolida echitatea și dezvoltarea. PSD trebuie să rămână aproape de oameni și să ofere soluții reale pentru fiecare comunitate.”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

Sorin Grindeanu, singurul candidat anunțat pentru șefia PSD. Congresul partidului, programat pe 7 noiembrie

Published

on

Congresul Partidului Social Democrat (PSD), în cadrul căruia urmează să fie aleasă noua conducere, va avea loc pe 7 noiembrie 2025, potrivit unei decizii adoptate luni de Consiliul Politic Național al PSD, reunit la Vila Lac.

Conform unor surse din interiorul formațiunii, actualul președinte interimar, Sorin Grindeanu, este până în acest moment singurul care și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al partidului.

Fiecare candidat la cea mai înaltă funcție din PSD trebuie să depună o listă cu propunerile pentru funcțiile de secretar general, prim-vicepreședinți și vicepreședinți, conform regulamentului intern.

Surse social-democrate au precizat că, pe lista lui Sorin Grindeanu, s-ar afla europarlamentarul Claudiu Manda, vizat pentru funcția de secretar general al PSD, și Victor Negrescu, propus pentru postul de prim-vicepreședinte.

Advertisement

Decizia privind calendarul congresului și validarea candidaturilor urmează să fie confirmată oficial în următoarele zile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Politică

PSD Călărași / Violeta Mușat, la Parlamentul European: „Formarea noii generații de fermieri este o prioritate pentru România și Uniunea Europeană”

Published

on

Informațiile au fost transmise de Organizația Județeană PSD Călărași. Reprezentanta României, Violeta Mușat, a participat la conferința „Promovarea învățământului tehnologic dual pentru dezvoltarea economică rurală: Agricultura în context european”, desfășurată la Parlamentul European, unde a vorbit despre necesitatea formării unei noi generații de tineri fermieri.

În cadrul evenimentului de la Bruxelles, Violeta Mușat a susținut importanța educației vocaționale duale (VET) ca instrument strategic pentru dezvoltarea rurală și tranziția verde în agricultură.
Aceasta a subliniat că este esențial ca România și Uniunea Europeană să pună accent pe formarea de noi generații de tineri bine pregătiți, continuând investițiile în infrastructura și echipamentele liceelor agricole. Totodată, a evidențiat necesitatea promovării învățământului dual, care oferă elevilor competențe relevante pentru piața muncii și pentru viitorul agriculturii europene.

„Nevoia primordială a UE și a României este de a crește noua generație de fermieri care să asigure securitatea alimentară și regenerarea mediului rural”, a transmis Violeta Mușat, adăugând că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) își reconfirmă angajamentul pentru susținerea învățământului agricol.

Evenimentul s-a desfășurat la Parlamentul European, în Regiunea Capitalei Bruxelles, și a reunit reprezentanți ai statelor membre, specialiști în educație agricolă și factori de decizie implicați în dezvoltarea mediului rural.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading