Connect with us

Știri

CJCC despre Ziua Mondială a Teatrului

Published

on

Luni, 27 martie, este marcată, în întreaga lume, Ziua Mondială a Teatrului, eveniment dedicat unui act cultural menit să redea, în diferite viziuni, momente importante din istoria şi caracteristicile unui popor, dar şi o sursă de divertisment şi inspiraţie care poate uni culturi şi naţiuni din orice colţ al lumii. Este o formă de exprimare care depinde de spaţiu şi public, şi care are menirea de a informa şi educa, de a trezi emoţii, de a smulge un zâmbet sau o lacrimă.
Ziua Mondială a Teatrului a fost instituită, prin vot unanim, în anul 1961, de către Institutul Internaţional de Teatru, în cadrul celui de-al 9-lea Congres Mondial desfăşurat la Viena, la propunerea lui Arvi Kivimaa, din partea Centrului finlandez al IIT, iar data aleasă marca momentul deschiderii stagiunii “Teatrului Naţiunilor” din Paris, fiind sărbătorită anual, fără întrerupere, în întreaga lume.