Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 15°C | Anul XI Nr. 532

Știri

Proiect: Gaze naturale pentru comuna Borcea

Published

on

Primarul Aniel Nedelcu Theodor Pațurcă din Borcea și-a început primăvara prin muncă. Obiectivele acestuia fiind clare și bine definite. Înfiinţarea rețelei de distribuţie de gaze naturale în comuna Borcea reprezintă, pentru primarul Aniel Pațurcă, o prioritate. Edilul susține că în urmă cu câteva luni s-a finalizat Documentaţia Tehnică pentru obţinerea Autorizaţiei de Construire (DTAC) şi avizele necesare pentru executarea lucrărilor de ‘Înfiinţarea a distribuţiei de gaze naturale în comună’. Valoarea estimată a lucrării se ridică la 12.035.202,26 lei (plus TVA).

https://youtu.be/DiEcBMlYbCk

Primarul Nedelcu Aniel Theodor Pațurcă: Pentru anul 2021, în primul rând, marea mea provocare este alimentarea comunei Borcea la rețeaua de gaze naturale și pe această cale vreau să fiu punctual și corect. La acest moment, comuna Borcea se află într-o fază foarte avansată a acestui proiect, și aici mă refer la faptul că, având în vedere că lucrăm la acest proiect de mai mult de doi ani, am reușit să trecem de faza de SF, ne-am aprobat documentația tehnico-economică. La momentul acesta, comuna Borcea are inclusiv proiectul cu cele 37 de avize reușite, și aici înseamnă certificat de urbanism, toată documentația depusă, care nu a fost puțină. Sperăm ca în cel mai scurt timp să primim și finanțarea pentru a ne apuca de execuția lucrărilor. Sper să fim susținuți deoarece legislația de licitație este una destul de greoaie în România.

Am avut anumite proiecte, până la această dată, prin care au fost mulți ofertanți, și aici mă refer la faptul că daca o să vină 8, 9, 10 sau 11 ofertanți o să se conteste între ei iar din asta se întârzie și lucrurile se mișcă destul de greu. Sperăm ca cel mai bun să câștige și să reușim să dăm drumul la partea de execuție. Eu sper pe acest mandat să aducem gaze în comuna Borcea, asta nu înseamnă decât o creștere economică pentru comunitate, atragerea de investitori, locuri de muncă și un nivel de trai mai ridicat al cetățenilor din comuna Borcea.

Advertisement

Totodată, avem un proiect depus pe Compania Națională de Investiții (CNI) și vreau să fiu foarte clar – acest proiect înseamnă modernizare cămin cultural în satul Pietroiu. Îl avem depus de aproape 3 ani, am avut o problemă la partea juridică. Nu am avut intabulat terenul de sub clădire și am încercat să remediem și această problemă. Practic, la această dată căminul din Pietroiu trebuia să primească și finanțare dar din cauza acestor probleme apărute a trebuit să o luăm de la zero. Eu mi-am făcut treaba, am făcut SF-ul, am încercat să obțin avize, numai că la depunerea documentației de către CNI, cei care au fost înaintea mea și au condus destinderea acestei comunități nu și-au făcut treaba, din punctul meu de vedere.

În anul 2007 sau 2008 nu a fost prins în inventar și partea de teren aferentă căminului cultural din Pietroiu. A trebuit s-o iau de la zero, a trebuit să dau din nou hotărâri de Consiliu, să merg din nou la OCPI, să facem tot ce înseamnă parte de intabulare. Vreau să asigur cetățenii din comuna Borcea că voi face tot ce depinde de mine.

Ce înseamnă modernizarea a căminului cultural din Pietroiu? Înseamnă parte de modernizare – anvelopare, acoperiș, pentru că acum a început să plouă pentru că acoperișul este într-o stare de degradare, și inclusiv compartimentare. Vreau să facem cu o bucătărie frumoasă, cu săli de mese, de nunți, exact cum erau odată, și să reușim să desfășurăm activități culturale și evenimente.

Călărași PRESS: În urmă cu doi ani, în perioada campaniei electorale, ați promis modernizarea iluminatului public cu aproximativ 5000 de lămpi moderne pe sistem LED.

Primarul Nedelcu Aniel Theodor Pațurcă: Am încercat să fac un proiect mai amplu, și aici mă refer să implementăm undeva la 5000 de lămpi în comuna Borcea, din stâlp în stâlp, nu cum sunt acum, la doi stâlpi, inclusiv în cartierele mărginașe ale comunității noastre, și aici mă refer la satul nou în Pietroiu unde acolo nu au avut niciodată iluminat public, sau zona CAP, și nu a fost ușor. Cetățenii trebuie să știe, pentru un astfel de proiect nu se bate din palme, nu se face într-o zi, două. A necesitat timp. La acest moment, avem contractul semnat și urmează partea de execuție prin care eu sper ca până la sfârșitului anului să reușim. Vă dați seama ce ar însemna un consum redus pentru comunitate.

Advertisement

Un alt proiect pe care l-am avut de doi ani de zile depus, a fost proiectul de modernizare grădiniță cu program prelungit. În fost clădire de la grădinița din centru de la Borcea am depus studiul geotehnic, partea de rezistență de structură. Din păcate am întâmpinat și aici o problemă dar sunt tipul omului care sunt consecvent și tot timpul putem să îmbunătățim greșelile pe care le-am făcut. La fel, am avut aici un litigiu cu fostele asociații agricole – o parte era a primăriei, iar o parte era a fostului C.A.P. care s-a desființat în anii ’90. A trebuit să mergem și să facem dezmembrarea pe fiecare și o serie de documente. Cadastristul nostru de la primărie a găsit o soluție pentru a le face un întreg astfel încât să putem depune și acest proiect. Sperăm să primim și aici finanțare. Sper ca, cu putință, comuna Borcea să se mândrească cu o grădiniță cu program prelungit.

Vreau să continuăm un alt proiect amenajarea de șanțuri de captarea apei pluviale în comuna Borcea. Avem o parte din comuna noastră, și aici mă refer la câteva străzi cu un grad de înclinare foarte mare, peste 7% pantă de înclinare, și necesită o urgență maximă pentru a face și șanțurile de captare a apei pluviale și intrările prin rigorile carosabile în curțile cetățenilor. Sper ca anul acesta să reușim să mai facem încă 20 de străzi cu acest proiect și să-l ducem la finalizare. Toate străzile care au fost asfaltate, în cel mai scurt timp cu putință, urmează a se face aceste șanțuri de captare a apei pluviale unde se inundă gospodăriile la ploile torențiale.

Un amplu proiect al meu pe care încerc să-l duc la îndeplinire, și aici mă refer la modernizarea infrastructurii din comuna Borcea, este și terminarea celor sub 10%, zic eu, a aleilor pietonale. Va fi un alt proiect pe care urmează să-l începem anul acesta.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Procurorii au deschis dosar penal după scandalul din Unirea. Polițiștii sunt acuzați că au folosit forța în mod abuziv

Published

on

Parchetul de pe lângă Judecătoria Călărași a deschis un dosar penal pentru cercetarea posibilei infracțiuni de „purtare abuzivă”, după incidentul violent care a avut loc duminică, 21 septembrie, în localitatea Unirea.

Potrivit datelor, ancheta a fost declanșată în urma unei sesizări din oficiu, după ce în spațiul public au apărut imagini și mărturii care indică o intervenție brutală a forțelor de ordine asupra mai multor localnici.

În document se arată că agenți de poliție din cadrul IPJ Călărași ar fi exercitat acte de violență fizică asupra unor persoane, provocându-le leziuni traumatice evaluate la 3-4 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatelor medico-legale.

Surse locale afirmă că totul ar fi pornit de la un apel la 112 pentru „muzică dată prea tare”, însă intervenția s-a transformat într-o scenă de violență: localnicii susțin că au fost trântiți la pământ, loviți cu genunchii în cap și amenințați cu pistoalele la bărbie.

Advertisement

Reprezentanții Parchetului precizează că în acest moment cercetările se desfășoară in rem (cu privire la faptă), pentru a stabili dacă a existat sau nu o faptă penală, și că nicio persoană nu are, deocamdată, calitatea de suspect sau inculpat.

„Această etapă nu are caracterul formulării unor acuzații împotriva unei persoane, ci semnifică doar instituirea unui cadru procesual care permite strângerea de probe necesare pentru a evalua dacă s-a produs o faptă ce intră sub incidența legii penale”, se arată în comunicatul Parchetului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Căminul de persoane vârstnice „Sfântu Gheorghe” din Oltenița va fi modernizat cu fonduri elvețiene

Published

on

Administrația locală din municipiul Oltenița a obținut finanțare pentru modernizarea și eficientizarea energetică a Căminului de persoane vârstnice „Sfântu Gheorghe”, prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român, un pas important pentru îmbunătățirea condițiilor oferite seniorilor.

Proiectul a fost aprobat pentru finanțare în cadrul reuniunii Comitetului de Coordonare pentru Măsura Suport „Programul pentru eficiență energetică și energie regenerabilă”, desfășurată la data de 24 septembrie 2025.

Prin acest program, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, condus de Cseke Attila, a semnat 11 noi contracte de finanțare, în valoare totală de 375,8 milioane de lei, pentru modernizarea, reabilitarea termică și eficientizarea energetică a mai multor instituții publice din România.

Finanțarea lucrărilor este asigurată în proporție de 85% prin Programul de Cooperare Elvețiano–Român, restul de 15% reprezentând contribuția beneficiarului local, potrivit ministrului dezvoltării.

Advertisement

„Aceste investiții contribuie la reducerea consumului de energie, la creșterea confortului beneficiarilor și la protejarea mediului, prin utilizarea surselor regenerabile de energie”, a precizat Cseke Attila.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

VIDEO. S-au strâns peste 40.000 de lei pentru micuța Daria! Călărașiul a demonstrat că are inimă mare

Published

on

Călărașiul a arătat, încă o dată, ce înseamnă puterea comunității. În cadrul evenimentului caritabil „Donează pentru Daria!”, organizat vineri, 10 octombrie, la Sala Polivalentă „Ion C. Neagu”, s-au strâns peste 40.000 de lei, bani care vor ajunge la micuța Daria pentru a o ajuta în perioada de recuperare, imediat după externare.

Zeci de copii, părinți, sportivi și profesori au participat la Ziua Porților Deschise a Clubului Sportiv Municipal Călărași, transformată într-un adevărat maraton al solidarității. Prin achiziția biletelor umanitare de 20 de lei și prin donații suplimentare, fiecare gest a contat.

„Ne bucurăm enorm că oamenii au răspuns apelului nostru. Daria are nevoie de tratamente și îngrijire specială, iar acești bani vor fi direcționați integral către familie. Le mulțumim tuturor celor care au dăruit din inimă”, a transmis Valentin Anghel, directorul Clubului Sportiv Municipal.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Călărași și al Clubului Sportiv Municipal, iar emoția din sala Polivalentă a arătat că faptele bune unesc oamenii mai mult decât orice competiție.

„Călărașiul a dovedit că este o comunitate care se mobilizează atunci când cineva are nevoie de ajutor. Fiecare bilet cumpărat, fiecare zâmbet și fiecare gest de susținere a însemnat speranță pentru Daria și familia ei”, a declarat viceprimarul Gheorghe Stoian.

„Le mulțumim din suflet tuturor. Gesturile voastre ne dau putere. Daria va avea nevoie de sprijin și după externare, iar acești bani o vor ajuta să meargă mai departe, pas cu pas.”

Evenimentul „Donează pentru Daria!” rămâne o dovadă că, atunci când inimile se unesc, orice cauză devine posibilă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading