Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Intervenție la incendiu de locuinţă în localitatea Vâlcelele

Published

on

Pompierii militari din cadrul Secţiei Dragalina au acţionat aproximativ două ore şi 20 de minute pentru lichidarea incendiului cu două autospeciale de stingere, de lucru cu apă şi spumă

Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurt-circuit produs la nivelul instalaţiei electirce îmbătrânite a locuinţei

În data de 16.02.2021, ora 09.30, două echipaje specializate de stingere din cadrul Secţiei de pompieri Dragalina au fost solicitate să acţioneze pe raza localităţii Vâlcelele, pe strada Sfântul Dimitrie, pentru stingerea unui incendiu de locuinţă, proprietate individuală.
La sosirea echipajelor de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, generalizat, cu flacără deschisă şi cu degajare de fum dens la nivelul a întregului imobil, pe suprafaţă de aproximativ 100 metri pătraţi, existând risc de extindere a arderii şi la alte bunuri materiale aflata în imediata apropiere.
La faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de prim ajutor SMURD, însă nu a fost cazul să intervină.
Pompierii militari din cadrul Secţiei Dragalina s-au deplasat rapid la această intervenţie cu două autospeciale de stingere, de lucru cu apă şi spumă, de capacitate mărită, acţionând pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ două ore şi 20 de minute.
Potrivit primelor cercetări efectuate de către pompierii militari la faţa locului, se pare că incendiul a fost posibil din cauza unui scurt-circuit electric produs la nivelul instalaţiei electirce îmbătrânite a locuinţei
Pompierii militari au reuşit să lichideze incendiul în limitele găsite, fiind astfel salvate anexe şi bunuri materiale situate în imediata vecinătate.

Recomandări ale I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călăraşi
pentru sezonul rece
Pentru preîntâmpinarea producerii unor incendii generate de exploatarea sistemelor de încălzire a locuinţelor şi gospodăriilor cetăţeneşti, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Ştirbei” Călăraşi recomandă cetăţenilor, ca la folosirea acestora, să se respecte următoarele măsuri de prevenire: nu suprasolicitaţi instalaţiile electrice prin alimentarea mai multor consumatori electrici (radiatoare, plite, boilere, etc.) de la aceeaşi sursă (prelungitor, priză) în acelaşi timp, deoarece conductorii se încălzesc şi izolaţia se topeşte, producând scurtcircuitul electric; nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi, deoarece pot constitui în orice moment surse generatoare de incendiu; nu amplasaţi conductorii electrici aflaţi sub tensiune sub covoare, mochete sau preşuri, deoarece un scurtcircuit poate provoca aprinderea acestora; nu utilizaţi aparate electrice improvizate sau conductori electrici deterioraţi sau neizolaţi corespunzător; pentru remedierea defecţiunilor constatate la aparatele şi instalaţiile electrice defecte apelaţi la specialişti sau la persoane autorizate; nu amplasaţi perdelele sau alte materiale textile în apropierea surselor de căldură, deoarece acestea pot lua foc foarte uşor; nu suprasolicitaţi sobele cu acumulare de căldură şi nu lăsaţi mijloace de încălzire nesupravegheate sau în grija copiilor; nu amplasaţi materiale combustibile la mai puţin de un metru faţă de mijloacele de încălzire (sobe, radiatoare, plite etc.); nu depozitaţi materiale combustibile (lemne, carburanţi, hârtie) în podurile locuinţelor; nu utilizaţi coşuri de evacuare a fumului deteriorate sau neprotejate termic faţă de materialele combustibile din construcţia locuinţelor; înainte de utilizare, sobele şi coşurile de fum vor fi verificate pentru depistarea eventualelor defecţiuni (fisuri, crăpături, depuneri de funingine, înfundări, etc.); pe timpul funcţionării menţineţi uşiţa focarului închisă, iar în faţa sobelor amplasaţi o cutie metalică de protecţie în cazul căderii accidentale a jarului sau lemnelor aprinse; depozitaţi cenuşa şi jăraticul în gropi speciale, iar în condiţii de vânt stingeţi-le cu apă; nu construiţi sobele şi coşurile de fum în jurul grinzilor sau altor elemente de construcţie care pot lua foc; atenţie la prezenţa monoxidului de carbon produs de arderea incompletă sau de coşurile de fum neîntreţinute corespunzător; monoxidul de carbon este un gaz inodor (fără miros) şi de aceea nu poate fi sesizat, iar inhalarea lui poate să ucidă.
Țineți cont de aceste sfaturi, vă pot proteja familia și bunurile dumneavoastră!

Advertisement

Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi
Plt. adj. şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Primăria Fundeni a ieșit la deszăpezit: utilajele au curățat străzile după ninsoare

Published

on

Primăria Fundeni, județul Călărași, condusă de primarul Gheorhiță Cărtușanu, a intervenit în noaptea trecută pentru curățarea străzilor acoperite de zăpadă.

Utilajele administrației locale au lucrat pe mai multe străzi din comună pentru îndepărtarea zăpezii și pentru a face circulația mai sigură. Scopul intervenției a fost ca șoferii și pietonii să se poată deplasa fără probleme, chiar și în condiții de iarnă.

Reprezentanții Primăriei le recomandă șoferilor să circule cu atenție și să aibă mașinile echipate corespunzător pentru sezonul rece. De asemenea, autoritățile spun că vor continua intervențiile ori de câte ori va fi nevoie, în funcție de evoluția vremii.

Primăria Fundeni mulțumește cetățenilor pentru înțelegere și îi îndeamnă să dea dovadă de prudență și responsabilitate pe timp de iarnă.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Problema farmaciei non-stop din Călărași rămâne nerezolvată. Autoritățile își pasează responsabilitatea, pacienții rămân fără medicamente noaptea

Published

on

farmacie calarasi

Municipiul Călărași continuă să nu aibă o farmacie non-stop, în ciuda obligației legale privind asigurarea continuității asistenței farmaceutice. Situația persistă de luni de zile, fără ca o soluție concretă să fie pusă în aplicare, în timp ce instituțiile implicate își pasează responsabilitatea.

Problema nu este una nouă. La data de 18 august 2025, CălărașiPress.ro a publicat primul articol prin care atrăgea atenția că municipiul reședință de județ riscă să rămână fără acces la medicamente pe timpul nopții. De atunci și până în prezent, situația nu doar că nu a fost rezolvată, ci s-a blocat într-un circuit instituțional fără finalitate.

Colegiul Farmaciștilor: „Este un serviciu public, nu o afacere”

Contactat de redacția noastră, președintele Colegiul Farmaciștilor Călărași, Postelnicu Doru-Viorel, a explicat că farmaciile private nu își permit să susțină financiar un program non-stop doar din resurse proprii.

Acesta subliniază că serviciul farmaceutic de noapte ar trebui tratat ca un serviciu public, similar altor gărzi medicale, și sprijinit financiar de stat sau de autoritățile locale.

Advertisement

Întâlnire cu Consiliul Județean: „Adresați-vă primăriilor și ministerelor”

Potrivit informațiilor transmise redacției, reprezentanții Colegiului Farmaciștilor au avut o întrevedere cu Consiliul Județean Călărași, însă fără un angajament concret. Soluția indicată de Consiliul Județean a fost ca demersurile să fie orientate către primării și către Ministerul Sănătății, instituția județeană neasumându-și direct finanțarea acestui serviciu.

În paralel, Colegiul Farmaciștilor din Călărași a solicitat sprijin și din partea Instituția Prefectului Călărași, pentru a identifica un cadru administrativ și legal care să permită intervenția autorităților.

DSP recunoaște problema, dar invocă lipsa banilor

Într-o adresă transmisă Colegiului Farmaciștilor, Direcția de Sănătate Publică Călărași admite importanța serviciului farmaceutic de gardă, însă precizează că nu dispune de fonduri pentru a susține financiar o farmacie non-stop.

DSP arată că finanțarea ar trebui asigurată de la nivel central, prin Ministerul Sănătății, mutând astfel problema din plan local într-un blocaj național.

Soluția? Parteneriat public–privat

În lipsa unei soluții clare din partea statului, Colegiul Farmaciștilor propune o variantă alternativă:

Advertisement

„Avem un model prin care primăriile constată necesitatea serviciului public de gardă și îl scot la licitație, în regim de parteneriat public–privat.”, a declarat Postelnicu Doru-Viorel pentru Călărași Press.

Acesta precizează că situația din Călărași nu este una izolată, iar impactul ar fi mult mai mare dacă problema ar fi ridicată oficial de structura națională a Colegiului Farmaciștilor, în dialog direct cu Ministerul Sănătății.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading