Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 11°C | Anul XI Nr. 540

Știri

Zeci de incendii de vegetație uscată! Garda de Mediu Călărași, dormi?

Published

on

Pompierii se confruntă cu un număr mare de incendii provocate de cei care au început curăţenia de primăvară. 

Numărul de incendii de vegetaţie uscată este în creştere, pe fondul lipsei de precipitaţii dar şi a neglijenţei cetăţenilor. Inspectoratul General pentru Situații de Urgențe avertizează că aceste tipuri de incendii au un potenţial ridicat de a determina adevărate dezastre asupra comunităţii, prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător.

De la începutul lunii martie, situația incendiilor din județul Călărași se prezintă astfel: Peste 60 de incendii anunțate prin sistemul 112 în perioada 1 martie – 7 aprilie 2020. Practica de a incendia aceste suprafețe de teren agricol este veche, insă majoritate nu respectă prevederile legale.

Toate aceste intervenții  ale pompierilor sunt suportate din bani publici. Bani ce nu vor fi recuperați niciodată. Pe lângă aspectul financiar al situației, trebuie luat în calcul și faptul că aceste cadre se deplasează zeci de kilometri să stingă un incendiu de câțiva zeci de metri pătrați, incendiu provocat intenționat de agricultor pentru a scăpa de vegetația rămasă pe câmp. Organele abilitate ce pot verifica aceste acțiuni sunt impotente. (n.r. termen folosit recent de Carmen Avram pentru a critica guvernul liberal.) 

Advertisement

“Igienizarea terenurilor prin incendiere provoacă o serie de efecte negative solului, precum distrugerea microfaunei folositoare şi evaporarea apei de la suprafaţa solului, iar nerespectarea măsurilor specifice desfăşurării lucrărilor de igienizare poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderea de vieţi omeneşti, producerea de pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător”.

ACESTE OPERAȚIUNI SE REALIZEAZĂ CU AVIZ DIN PARTEA AGENȚIEI DE PROTECȚIE A MEDIULUI

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, pompierii precizează că, arderea vegetaţiei uscate se poate face numai după obţinerea acordului Agenţiei de Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu foc din partea autorităţilor locale.

ISU CĂLĂRAȘI: INCENDIILE DE VEGETAȚIE CONSTITUIE UN REAL PERICOL

Igienizarea de primavară poate constitui un real pericol de incendiu, care se poate solda cu pagube materiale însemnate

ISU Călărași: Potrivit analizei statistice a incendiilor din ultimii ani, în această perioadă a anului se manifestă o creştere alarmantă a numărului de arderi necontrolate, ca urmare a acţiunilor de igienizare a terenurilor cu vegetaţie uscată, iar în cele mai multe cazuri, focul se extinde la gospodăriile populaţiei sau la păduri, provocând însemnate pagube materiale şi chiar pierderi de vieţi omeneşti.
Perioada de primavară se caracterizează prin cel mai mare număr de incendii, aceste evenimente nedorite având loc în special în mediul rural, şi nu de puţine ori pagubele materiale provocate de acestea sunt consistente.

CUM INTERVINE GARDA DE MEDIUL CĂLĂRAȘI?

Nu cunoastem modalitatea prin care reprezentații Gărzii de Mediul Călărași au în vedere această situație, însă toată acestă problema a incendiilor a fost prezentată de către noi conducerii Gărzii Nationala de Mediu. Situația va fi expusă pe masa ministrului și urmează să primim clarificări. Colegii de la Ediția.eu au reușit să îl contacteze pe noul comisar-șef al Gărzii de Mediu Călărași, iar acesta a declarat pentru ei: „Noi avem un protocol cu ISU Călărași și la fiecare eveniment nedorit suntem anunțați și ne deplasăm la fața locului iar în funcție de caz se aplică măsuri sau sancțiuni. În ultima perioadă, datorită faptului că este foarte multă uscăciune oamenii, majoritatea pe la țară dau foc la resturile vegetale. Noi am făcut un tur de forță al întregului județ și în zonele unde avem probleme, mai ales la micii producători pe care îi strunim mai greu în a înțelege că acest fenomen este total interzis. Până în acest moment de când sunt eu la Gardă am avut avertismente dar dacă nu se respectă normele impuse de noi în procesele verbale se vor aplica și amenzi. Comisarii gărzii sunt la permanență și la ficare sesizare se deplasează la fața locului„, a declarat  pentru ediția.eu, noul șef al Gărzii de Mediu Călărași, Anghel Tudor.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

Omul care a murit strigând blesteme către cei care l-au trimis în cer

Published

on

În primăvara anului 1967, Uniunea Sovietică voia cu orice preț să sărbătorească 50 de ani de la Revoluția din Octombrie printr-un spectacol cosmic grandios. Nava Soiuz-1 urma să fie lansată cu un singur om la bord, iar a doua zi să se cupleze în orbită cu Soiuz-2, echipată cu trei cosmonauți. Cei patru urmau apoi să facă schimb de locuri și să se întoarcă pe Pământ în formații diferite – o premieră tehnică menită să eclipseze definitiv Statele Unite.

Doar că Soiuz-1 era bolnavă. Grav bolnavă. În lunile de teste, inginerii descoperiseră 203 de defecte structurale majore. Partea electronică era un coșmar, termoizolația aproape inexistentă, parașută principală fusese împachetată de mântuială. Toată lumea știa, de la tehnicieni până la proiectanții-șefi. Nimeni nu îndrăznea însă să oprească programul: Brejnev voia paradă, iar anularea ar fi însemnat umilință națională.

Pilotul principal ales era Vladimir Komarov, 40 de ani, inginer strălucit, deja erou al zborului Voskhod-1. Rezervă îi era Iuri Gagarin, primul om în cosmos și prietenul său cel mai apropiat. Când testele finale au arătat că nava nu poate fi salvată, Gagarin a făcut un gest disperat: s-a prezentat la centrul de pregătire și a cerut să ia el locul lui Komarov, sperând că autoritățile nu vor risca viața simbolului suprem al cuceririi spațiale sovietice.

Komarov a aflat. Și a refuzat categoric. „Dacă mor eu, tu rămâi în viață și vei putea lupta să nu se mai întâmple așa ceva niciodată”, i-a spus prietenului său. A acceptat misiunea știind că nu se va mai întoarce.

Advertisement

Pe 23 aprilie 1967, la ora 3:35 dimineața, racheta s-a ridicat de la Baikonur. Primele ore au fost un calvar. Unul dintre panourile solare nu s-a deschis, bateria s-a descărcat rapid, sistemele de orientare au început să cedeze. Komarov a încercat zeci de manevre manuale, dar nava devenea din ce în ce mai instabilă. Controlul misiunii a anulat lansarea lui Soiuz-2 – era clar că acuplarea era imposibilă.

A venit ordinul de întoarcere. La intrarea în atmosferă, capsula a început să se rotească nebunește. Când a ajuns la altitudinea de 7 kilometri, sistemul principal de parașute a eșuat complet. Parașuta de rezervă s-a deschis doar pe jumătate și s-a înfășurat imediat. Soiuz-1 s-a izbit de pământ cu peste 600 km/h lângă Orenburg. Impactul a fost atât de violent încât capsula s-a transformat într-o minge de metal topit. Corpul lui Komarov a fost practic pulverizat; ceea ce a rămas a încăput într-o cutie de pantofi.

Se spune că, în ultimele minute, când a înțeles că nu mai există nicio șansă, Komarov a deschis canalul de comunicație și a început să strige. Nu plângea. Blestema. Blestema pe cei care l-au obligat să zboare cu o navă moartă, pe inginerii care au semnat rapoarte mincinoase, pe politicienii care au preferat gloria goală în locul vieții unui om.

A murit la 40 de ani, lăsând în urmă o soție și doi copii. A murit știind totul și alegând să moară pentru ca altcineva – prietenul său – să poată trăi și să spună cândva adevărul.

Adevărul acela a rămas mult timp îngropat sub cenușa capsulei. Dar numele lui Vladimir Komarov a rămas: omul care a privit moartea în ochi și a acceptat-o cu demnitate, ca să nu moară altul în locul lui.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Primarul Mihăiță Beștea: „Din 2026, voi acorda mai mult timp mediului de afaceri. Investitorii trebuie ascultați direct”

Published

on

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a anunțat că, începând cu anul 2026, administrația locală va pune un accent mai mare pe colaborarea directă cu antreprenorii locali și investitorii externi. Măsura vine după evaluarea primului an de mandat, în care edilul a constatat nevoia de dialog constant cu mediul privat.

„Cred că începând cu 2026 va trebui să acord mai mult timp mediului de afaceri. Nu e suficient să le spun că ușa mea e deschisă. Trebuie să merg eu către ei, să discut personal cu fiecare”, a declarat primarul Mihăiță Beștea în cadrul conferinței de presă.

Edilul a explicat că interacțiunile individuale cu investitorii sunt mai productive decât întâlnirile generale.
„Am observat că oamenii de afaceri sunt mult mai deschiși când discut în particular cu fiecare. Au orgolii, sunt competitori, dar când se simt ascultați, vin cu soluții concrete”, a precizat Beștea.

Primarul a dat exemplul reabilitării șoselei Chirnogi, unde decizia de modernizare a fost influențată și de prezența unor companii locale importante în zonă.
„Am ținut cont și de faptul că acolo activează doi agenți economici importanți. Infrastructura bună înseamnă și sprijin pentru dezvoltarea lor”, a spus edilul.

Advertisement

Administrația locală pregătește, pentru 2026, un pachet de facilități fiscale pentru investitorii care derulează proiecte de minimum 500.000 de euro, măsură ce urmează să fie dezbătută în Consiliul Local.
Scopul este de a stimula investițiile în producție, logistică și servicii, dar și de a crea locuri de muncă stabile pentru locuitorii orașului.

„Oltenița are o poziție strategică, aproape de Dunăre și de Capitală. Putem deveni un pol economic, dar trebuie să fim mai activi în relația cu mediul de afaceri”, a concluzionat primarul Beștea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

AJFP Călărași anunță încasări record: 1,741 miliarde lei la bugetul general consolidat în primele 11 luni ale anului 2025

Published

on

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a raportat pentru perioada ianuarie–noiembrie 2025 venituri bugetare nete de 1.741,20 milioane lei, cu 221,30 milioane lei mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Creșterea confirmă un ritm accelerat al colectării taxelor și impozitelor la nivelul județului.

Încasări mai mari la bugetul de stat

La bugetul de stat au fost colectate 722,05 milioane lei, cu 110,71 milioane lei peste nivelul înregistrat în perioada similară din 2024. Cele mai importante categorii de venituri au fost:

  • Impozit pe profit – 123,43 milioane lei

  • Impozit pe venit – 271,16 milioane lei

  • TVA – 161,19 milioane lei

  • Accize – 1,53 milioane lei

  • Alte venituri – 164,74 milioane lei

Salt semnificativ la bugetul asigurărilor sociale

Încasările la bugetul asigurărilor sociale de stat au ajuns la 1.019,15 milioane lei, marcând o creștere de 110,59 milioane lei față de 2024. Structura veniturilor este următoarea:

  • Bugetul asigurărilor sociale de stat – 661,48 milioane lei

  • Bugetul asigurărilor de șomaj – 12,52 milioane lei

  • Bugetul asigurărilor de sănătate – 345,15 milioane lei

Restituiri de TVA către contribuabili

În același interval, AJFP Călărași a rambursat TVA în valoare totală de 65,14 milioane lei.

Advertisement

Potrivit documentului semnat de șefa administrației, Ionica Păduraru, instituția își menține ritmul de colectare peste nivelurile estimate, contribuind astfel la consolidarea bugetului de stat și la stabilitatea finanțelor publice în județ.

Dacă vrei, pot genera și variante de titluri

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading