Connect with us

Actualitate

Ziua Națională a României, sărbătorită în comuna Unirea, jud. Călărași

Published

on

Manifestările prilejuite de împlinirea a 99 de ani de la Marea Unire din 1918 in comuna Unirea au debutat cu arborarea drapelului naţional și au continuat cu programul artistic oferit de copiii Scolii Gimnaziale nr. 1 Unirea și slujba religioasa.

Au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor. Primarul comunei,  Belu Florian a vorbit locuitorilor despre semnificația acestei zile și le-a urat tuturor sănătate, iubire, noroc, fericire și petrecere frumoasă.
“Este timpul ca noi toţi să fim uniţi și să privim cu încredere şi înţelepciune spre viitorul nostru comun…”
In încheiere toți cetățenii prezenți s-au prins in hora Unirii. Am pregătit 300 de portii de fasole cu cârnați, vin și țuica fiarta . Am fost mulțumit de receptivitatea cetățenilor . Au raspuns prezent invitatiei in număr foarte mare . Le mulțumesc pe aceasta cale și le transmit un călduros “La mulți ani!”

Evenimentul a început cu arborarea drapelului național, urmat de programul artistic oferit de copiii Școlii nr.1 din Unirea, iar finalul evenimentului a fost marcat de slujba religioasă oficializată de către preoții comunei. Peste 250 de locuitori ai comunei am avut alături al desfășurarea acestui eveniment. Evenimentul s-a desfășurat așa cum trebuia, în stil românesc.” – a afirmat primarul comunei Unirea, Florian Belu

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Aripi tinere la Borcea! Sublocotenenții promoției iulie 2024 și-au început cariera în aviația militară

Published

on

By

Sublocotenenții promoției iulie 2024, repartizați la Baza 86 Aeriană Borcea, și-au început oficial cariera. Tinerii ofițeri au spus „PREZENT” la începutul unei noi etape în viața lor profesională.

Baza 86 Aeriană Borcea i-a întâmpinat pe noii sublocotenenți cu un mesaj de bun venit. „Bine ați venit în familia noastră! Cer senin!”, au transmis reprezentanții bazei aeriene printr-o postare pe Facebook. În fotografia publicată, noii ofițeri stau alături de un superior, marcând simbolic începutul unei noi perioade de pregătire și dedicare.

Internauții au primit cu entuziasm vestea despre noii sublocotenenți, iar mulți au lăsat comentarii de încurajare și felicitări:

– „Bine ați venit! Mult succes!”
– „Felicitări! Cer senin!”
– „SUCCES, aveți o misiune foarte grea. Priviți în spate și veți vedea ce nume au făcut Borcea de invidiat. Respect!”
– „Respect și considerație!”
– „Succes!”

Advertisement

Tinerii sublocotenenți au o misiune importantă și dificilă înaintea lor, iar comunitatea le-a reamintit de moștenirea de excelență pe care o continuă. Baza 86 Aeriană Borcea este cunoscută pentru pregătirea și formarea unor militari de excepție, iar acești tineri sunt pregătiți să urmeze exemplul de excelență stabilit de predecesorii lor.

Sublocotenenții promoției iulie 2024 au intrat cu încredere și entuziasm în familia Bazei 86 Aeriană Borcea. Cu sprijinul colegilor și al comunității, noii sublocotenenți sunt pregătiți să își aducă contribuția la apărarea și securitatea națională.

Continue Reading

Actualitate

40 de copii de la ACS „Micul Luptător” au primit noi echipamente sportive pentru a-și putea urma pasiunea

Published

on

40 de copii de la ACS „Micul Luptător” au fost premiați astăzi cu echipamentele sportive necesare pentru a-și putea urma pasiunea, anunță Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași. „Sportul este și trebuie să fie central în viața comunității, nu doar ca agregator social, ci și ca instrument fundamental pentru educația și disciplina tinerilor noștri”, a mai transmis Iliuță despre evenimentul de astăzi, 22 iulie 2024. 

Consiliul Județean Călărași investește în sportul și sportivii călărășeni. De data aceasta, 40 de copii de la ACS „Micul Luptător” au primit echipamente sportive de care aveau nevoie pentru a-și continua activitatea. 

Cei mici sunt antrenați de Gheorghe Nane, iar consilierul pentru sport, Laurențiu Dan Ionescu, a luat măsurile pentru a se asigură că sportivii au echipamentele necesare. 

„Îl felicit pe antrenorul Gheorghe Nane pentru faptul că se implică și caută permanent noi talente care să ducă numele județului pe podiumurile naționale și europene și îi mulțumesc consilierului pentru sport, Laurențiu Dan Ionescu, pentru că a identificat această problemă a echipamentelor și a făcut diligențe pentru a o rezolva”, a precizat Vasile Iliuță pe pagina personală. 

Advertisement

Președintele promite că va continua să susțină sportul „ca valoare socială și ca mijloc de creștere pentru toți”, și că va acorda o atenție constantă celor dedicați în acest sens.

Continue Reading

Actualitate

Locuri de muncă vacante în județul Călărași prin AJOFM

Published

on

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Călărași oferă diverse oportunități de angajare în mai multe sectoare de activitate. Iată o prezentare detaliată a locurilor de muncă disponibile, împărțite pe categorii:

Administrație Publică – Servicii Publice

  • Consilier juridic grad I (S) – Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași. Este necesară experiență minimă de 6 ani și studii universitare în domeniul științelor juridice. Salariul oferit este de 7400 lei lunar, plus indemnizație de hrană și vouchere de vacanță. Concursul va avea loc pe 08.08.2024.

Construcții Textile

  • Muncitor necalificat, Ambalator, Director economic, Modelier confecții, Operator confecționer – CATEX Industry SA și CONFEX SRL oferă diverse posturi, de la muncitori necalificați la poziții de specialitate. Salariile variază, iar unele posturi oferă până la 3300 lei pe lună.
  • Operator confecționer și Muncitor necalificat – Greierele și Furnica SRL caută operatori și muncitori necalificați, cu salarii de până la 3300 lei.

Alte Activități

  • Agent asigurare, Consultant asigurare, Inspector daune – Generali România oferă diverse posturi în domeniul asigurărilor, necesită studii medii sau superioare.
  • Conducător auto transport rutier de mărfuri – Maria Trading SRL caută șoferi cu experiență și permis de conducere categoriile B, C, CE.
  • Coafor, Muncitor necalificat, Controlor calitate, Agent dezinfectie deratizare – Sercad COM SRL și Aaylex One SA oferă oportunități variate în domenii precum coafură și servicii de control al calității.
  • Lucrător comercial, Asistent medical, Medic stomatolog – Diverse companii din Călărași, precum REK Evolution SRL, Ecoser Med SRL și altele, oferă locuri de muncă în comerț și sănătate, cu salarii competitive.
  • Agent securitate – R&S Guard Security SRL și Integra Guard SRL oferă multiple poziții de agenți de securitate în Călărași și București, cu salarii de până la 3300 lei.

Construcții

  • Muncitor necalificat, Zidar pietrar, Strungar, Frezor, Lăcătuș, Mecanic întreținere, Inginer – Diverse companii, inclusiv DVC Construct Frații Dinu SRL și Zafa SRL, caută muncitori calificați și necalificați pentru diverse proiecte de construcții. Salariile pornesc de la 3800 lei și ajung până la 4500 lei pe lună.
  • Multe dintre posturile disponibile sunt pe perioadă nedeterminată, oferind stabilitate și beneficii suplimentare, cum ar fi tichete de masă și vouchere de vacanță.
  • Diverse companii solicită studii medii sau superioare, dar sunt disponibile și posturi pentru muncitori necalificați.
  • Oferturile sunt valabile până la ocuparea posturilor, iar unele poziții necesită trimiterea unui CV sau participarea la un concurs.

Pentru cei interesați să își găsească un loc de muncă sau să facă o schimbare în carieră, AJOFM Călărași oferă o gamă largă de oportunități adaptate diverselor niveluri de calificare și experiență.

LMV SAPTAMANA 22.07.2024-28.07.2024

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate