„Vine Paștele pentru toți!” – Un gest care încălzește inimile, din partea Primăriei Călărași

Într-o perioadă în care lumina și speranța ar trebui să ajungă în fiecare casă, administrația locală din Călărași, prin implicarea directă a primarului Marius Dulce și a echipei Cantinei de Ajutor Social, a reușit să aducă zâmbete și recunoștință în sufletele celor mai vulnerabili dintre noi.

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, nu mai puțin de 151 de meniuri tradiționale au fost pregătite cu grijă, din suflet pentru suflet. Bucătăresele cantinei au gătit exact ca acasă: ciorbă de miel, stufat, ouă roșii, cozonac, carne de pui, mezeluri, produse lactate, conserve, dulciuri și fructe – toate împachetate cu grijă și dăruite cu emoție.

Printre beneficiarii acestui gest se regăsesc 111 copii, persoane în vârstă fără venituri, pensionari, persoane cu handicap, oameni cu afecțiuni grave, dar și persoane aflate temporar fără resurse sau beneficiari ai venitului minim de incluziune.

Pentru 32 dintre aceștia, care nu se pot deplasa din cauza unor probleme medicale, meniurile sunt aduse acasă, cu autoutilitara cantinei. Pentru ei, Paștele vine nu doar cu un pachet de alimente, ci cu un strop de atenție, demnitate și iubire. În plus, cele 10 persoane cazate în Adăpostul de Urgență din oraș vor primi același meniu cald și tradițional, pentru ca nimeni să nu fie uitat.

Vine Paștele pentru toți”, a scris primarul Marius Dulce pe rețelele sociale, într-o postare emoționantă ce a adunat zeci de reacții și comentarii de apreciere. Iar în spatele acestor cuvinte simple se află o echipă care înțelege ce înseamnă solidaritatea, mai ales în momentele în care fiecare gest de sprijin contează.

Sărbători binecuvântate tuturor! 💛

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

„Nu punem nici un popic!” Primăria Călărași blocată de… garanție!

De ce arată orașul ca un șantier cu dale sparte

Unul dintre cele mai bune detoxifiante naturale – lămâie îngheţată

LĂMÂIA ÎNGHEŢATĂ – detoxifiant natural  Din cele mai vechi timpuri