in

VIDEO. Vasile Iliuță: Avem un prefect care e împotriva dezvoltării județului

Președintele Consiliului Județean Vasile Iliuță și senatorul Nicușor Cionoiu au criticat, într-o conferință de presă desfășurată astăzi, 17.06.2021, adresa prefectului Valentin Barbu către Compania Națională de Investiții (CNI) în ceea ce privește proiectul „Centru Socio-Cultural Călărași (fost Palat Administrativ)”. Membrii PSD consideră că intenția prefectului este de a sabota dezvoltarea județului Călărași. 

Adresa face referire la dreptul de administrare al clădirii și la situația juridică incertă în care aceasta se află. Conform documentului semnat de domnul prefect, proiectul ar trebui să fie preluat de CNI doar în momentul în care toate aspectele neclare sunt înlăturate.


Răspunsul președintelui Consiliului Județean:
„Un punct destul de neplăcut pe care vreau să vi-l prezint în această conferință de presă este adresa pe care prefectul județului Călărași, domnul Barbu, o trimite Companiei Naționale de Investiții pentru investiția pe care Consiliul Județean (CJ) a depus-o și pentru care solicită finanțare. Din cauza bugetului foarte mic aprobat, cu 50% mai mic față de anii trecuți, noi încercăm să găsim resurse pentru a finanța Prefectura, deoarece am ajuns într-un stadiu destul de avansat – avem proiectul tehnic, am licitat prefectura, avem un constructor, urmează doar să găsim finanțare. Pentru această finanțare, domnul prefect trimite o adresă la CNI sub pretextul că situația juridică a fostului palat prefectoral e ambiguă și nu e în administrarea CJ. Avem un prefect care e împotriva dezvoltării județului Călărași, avem un prefect care se lăuda în campania electorală cu ce investiții face CJ, se lăuda cu investiția palatului prefectoral în campania electorală. Acum domnul prefect a devenit omul care sabotează și face rău CJ. CJ înseamnă dezvoltarea infrastructurii, dezvoltarea imobilelor pe care toți le dorim să le finalizăm. Dacă domnia sa consideră că nu suntem capabili să o gestionăm, să o finalizăm, i-o dau domniei sale la Prefectură să găsească soluții pentru finanțare chiar dânsul.”, a declarat Vasile Iliuță.


Nicușor Cionoiu subliniază nevoia de înțelegere între părțile politice în scopul cetățenilor și dezvoltării județului:
„Dacă în campanie spunem ceva și după campanie spunem altceva, este o problemă care nu face altceva decât să ne oprească din dezvoltarea orașului. Nu avem nevoie acum de o dispută politică, avem nevoie ca oamenii să fie mulțumiți de noi și să vadă fiecare contribuție a noastră. În acest moment, avem nevoie de o înțelegere, orgoliile trebuie lăsate la o parte. Indiferent de ce spune domnul prefect, eu vreau să vă asigur de altceva – avem o echipă foarte puternică. Suntem oameni ai faptelor, nu a vorbelor fără conținut.”, a susținut senatorul în conferința de presă.

0 0 votes
Article Rating

What do you think?

0 points
Upvote Downvote

Total votes: 0

Upvotes: 0

Upvotes percentage: 0.000000%

Downvotes: 0

Downvotes percentage: 0.000000%

Subscribe
Notify of
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments

VIDEO. DGASPC Călărași are un nou director

SIGURANȚA ELEVILOR, O PRIORITATE A POLIȚIȘTILOR