Connect with us

Știri

VIDEO / Primarul Orașului Lehliu Gară, Iulian Iacomi: “Am dus la bun sfârșit tot ce am propus cetățenilor, poate chiar mai mult”

Published

on

A decis să renunțe la funcția de deputat PSD pentru a se întoarce în Primăria Orașului Lehliu Gară pentru a duce mai departe proiectele începute. Primar din anul 2008, Iulian Iacomi a reușit tot ce și-a propus din punct de vedere administrativ. Orașul care se află la 70 km de reședința de județ are două sate aparținătoare, Răzvani și Buzoieni,  care se află în prin proces de dezvoltare.  

Jurnaliștii CălărașiPRESS.ro continuă și în această toamnă seria de interviuri și reportaje din localitățile călărășene. Ne-am oprit de această dată în Lehliu Gară, acolo unde am avut plăcerea de a-l întâlni pe omul care a reușit să aducă prosperitatea încă din 2008 în orașul Lehliu Gară, primarul social-democrat Iulian Iacomi.

Primarul Iulian Iacomi: “Orașul Lehliu Gară este un oraș în plină dezvoltare, iar în acest moment este un adevărat șantier pe care se lucrează intens. Acum lucrăm la rețeaua de canalizare, suntem pe ultima sută de metri. Din 2008 de când am luat mandatul de primar am încercat să modernizez și reabilitez tot ce înseamnă sistem de apă și canal. Valoarea proiectului finanțat prin Guvernul României, prin Programul Național de Dezvoltare Locală II – este de 6 mil. de lei, bani ce vor fi folosiți pentru finalizarea proiectului de modernizare a sistemului de apă-canal. Foarte mulți cetățeni îmi reclamau aceste probleme, iar acum suntem înn linie dreaptă. Sper ca în primăvara anului 2020 să se realizeze recepția.

STRĂZILE DIN RĂZVANI ȘI BUNZOIENI VOR FI ASFALTATE

O altă vese bună pentru locuitorii din orașul Lehliu Gară și satele Răzvani și Bunzoieni: Edilul Iulian Iacomi a reușit să depună un proiect important pentru asfaltarea a nu mai puțin de 22 de străzi în Răzvani, 12 străzi în Buzoieni și 29 în orașul Lehliu Gară. Valoarea proiectului este de 39.360.498 lei

GAZE NATURALE PENTRU CELE DOUĂ SATE

Advertisement

Nici proiectul rețelei de gaze naturale pentru Răzvani nu a rămas în urmă. Cei peste 15 km ce urmează a fi finalizați în anul 2020 sunt în lucru, iar pana în vara anului viitor, primarul Iulian Iacomi vrea să se bucure alături de oamenii care l-au ales pentru toate realizările sale. va avea gaze naturale. Valoarea proiectului se ridică la 3.134.000 lei lei Așasadar, promisiunile electorale din ultima campanie pentru alegerile locale au fost realizate. Anul următor toate străzile din Lehliu Gară vor fi asfaltate în proporție de 100%, adică 29 de străzi vor fi asfaltate până anul viitor.

STADIUL PROIECTELOR AFLATE ÎN DESFĂȘURARE

Un alt proiect, de această dată finanțat prin AFIR care are o valoare de 681.008 lei  – amenajarea parcului din fața Primăriei Orașului Lehliu Gară. Realizare bază sportivă TIP1 – proiect realizat prin Compania Națională de Investiții.

Proiectul Ketanes – Măsuri integrate pentru persoanele defavorizate din comunitatea marginalizată din Răzvani, un proiect POCU s-au alocat de la 12.03.2018 și până la 11.03.2021 o sumă considerabilă. Astfel 17.544.546 lei au fost alocate accesului și participării la educație a 200 copii (150 romi, 50 alte etnii), și 50 adulți defavorizați. 90 preșcolari vor beneficia de pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte, ateliere ematice, școli de vară, 90 de părinți vor fi implicați în programe de educație parentală, 110 elevi din ciclul primar și gimnazial vor beneficia de programul Școală după Școală și 50 adulți vor participa la programul cunoscut sub numele de “A doua șansă”.

Numărul total al celor ce participă la acest proiect este de 376 persoane din Răzvani (326 rromi, 50 nerromi, minim 35% femei sunt angajate și integrate ocupațional pe piața muncii. Se desfășoară cursuri de calificare ca agent curățenie clădiri și mijloace de transport, lucrător în alimentație, agent dezinfecție, deratizare, dezinsecție, lucrător în comerț, agent securitate, operator introducere date, prelucrare date. 130 persoane dintre acestea vor fi sprijinite în vedeerea ocupării unui loc de muncă. 56 persoane dezavantajate din Razvani urmează cursuri și 10 dintre acestea sunt inițiate în afaceri. 56 persoane urmează un program de dezvoltare a competențelor, 10 dintre ele urmînd a primi finanțare de pînă la 40 000 euro. 751 persoane (551 adulți și 200 copii) vor beneficia de servicii de asistență socială, de servicii de evaluare a stării de sănătate, consultații și tratamente stomatologice.

Vor fi reabilitate 80 de locuințe și se vor realiza lucrări de igienizare, reabilitare sau reparații. 200 persoane dezavantajate vor beneficia de asistență juridică pentru reglementarea actelor de proprietate, posesie și cadastru. Primăria Lehliu Gară este singura care a reușit să aplice în acest proiect dintre primăriile din jud. Călărași.

Advertisement

CĂMIN CULTURAL MODERN, CONDIȚII EUROPENE

Căminul Cultural din Lehliu Gară reprezintă o altă prioritate pentru edilul social-democrat Iulian Iacomi. Toamna aceasta au început lucrările pentru extinderea alimentării cu energie electrică în cartierul nou și scoaterea din circuitul silvic a unor suprafețe de teren.

SPITALUL ORĂȘENESC LEHLIU VA FI MODERNIZAT

Un alt proiect foarte important pe care Iulian Iacomi în are în atenție constră în reabilitarea și modernizarea Spitalului Orășenesc Lehliu Gară. Suma alocată prin finanțare venită din partea Guvernului României se ridică la 17.000.000 lei, iar investițiile importante nu se vor opri aici. Un centru medical modern, dotat cu aparatură de ultimă generație și medici de specialitate va putea intra în folosința cetățenilor din Lehliu și nu numai în următoarea perioadă.

OAMENII SUNT SINCERI ȘI STIU SĂ APRECIEZE

Oamenii din Lehliu știu bine să  apreciaze toate aceste eforturi și demersuri pe care primarul Iacomi Iulian le-a făcut pentru a aduce bunăstarea orașului Lehliu și satelor aparținătoare Răzvani și Bunzoieni. Am intervievat cetățenii din Lehliu și i-am întrebat dacă primarul Iacomi își face treaba în primărie. Răspunsurile cetățenilor au fost unele sincere și directe, poate prea sincere:

Advertisement

“Omul ăsta pe care l-am ales din nou la alegerile parțiale a venit aici pentru noi, să face în continuare ceea ce a începtul prin 2009. Trebuie să recunoască toată lumea că există dorință de mai bine, dar la fel de bine putem spune că fața acestui oraș este complet schimbată, totul datorită omului care susține PSD, primarul Iulian Iacomi. Fratele lui de la Dor Mărunt, un alt om care merită respect. Mergeți și întrebați alți oameni de aici, vă convingeți singuri.” – spune o pensionară

“Ați venit aici să filmați ce? Leliu are ce să vă arate, mergeți în Călărași, spre Borcea, acolo să vedeți cum arată un primar la care nu îi pasă de nimic. Aici încă este bine. Să ne rugăm la Dumnezeu să termine ce și-a propus primarul, altfel suntem terminați.”

https://youtu.be/a1lH0foAg9k

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Un bărbat de 50 de ani din Călărași și-a obligat iubita să se prostitueze. Anchetatorii spun ca tânăra a fost bătută și terorizată psihic

Published

on

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Călărași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași, au efectuat, la data de 16 aprilie a.c., o percheziție domiciliară, într-un dosar de trafic de persoane.

Din cercetări a reieșit că, în perioada august 2021 – aprilie 2024, un bărbat, de 50 de ani, ar fi recrutat o persoană vătămată majoră prin inducere în eroare (metoda loverboy), pe care ulterior ar fi determinat-o prin acte de violență fizică și psihică să practice prostituția în folosul lui, atât pe teritoriul României (în localități din județele Călărași, Harghita, Hunedoara și Arad), cât şi în străinătate (Olanda şi Italia).

Astfel, bărbatul ar fi transportat și adăpostit victima în diverse locuințe închiriate, ar fi asigurat monitorizarea și paza acesteia și ar fi postat anunțuri pe site-uri de profil pentru atragerea de clienți. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite de acesta.

În cauză, a fost efectuată o percheziție domiciliară, în județul Harghita, în urma căreia au fost ridicate 5 telefoane mobile și mai multe obiecte contondente.

La data de 16 aprilie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea bărbatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Advertisement

La data de 17 aprilie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași a dispus arestarea preventivă a persoanei cercetate, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale, iar activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din Poliția Română.

La acțiuni au participat și polițiști de combatere a criminalității organizate din Harghita și jandarmi din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Călărași și Harghita.

Continue Reading

Politică

Reconcilierea din culisele PSD Călărași. Cum a reușit Vasile Iliuță să-l aducă înapoi pe senatorul Nicușor Cionoiu

Published

on

După o serie de dispute care au pus la încercare coeziunea Partidului Social Democrat din județul Călărași, liderul Vasile Iliuță a reușit, spun colegii din partid, să treacă peste situațiile interne care l-au pus în dificultate și au tulburat partidul de lângă Borcea.

Ultimul episod tensionat l-ar fi avut în prim-plan pe senatorul PSD, Nicușor Cionoiu și pe Iliuță însuși.

Deși inițial au existat tensiuni și speculații, cei doi lideri politici au găsit o soluție comună și își doresc să continue proiectul politic început împreună. Cel puțin pentru moment. 

Vasile Iliuță, cel mai mare vânător politic a reușit să readucă unitatea în partid, spun surse apropiate acestuia.

Potrivit  surselor, Cionoiu ar fi luat în calul să candideze din partea Partidului Social Democrat în Organizația județeană Constanța, lângă Felix Stroe, asta dacă nu și-au găsit încă locul în continuare la Călărași.

Advertisement

Chiar dacă ușa către alte opțiuni politice părea să se deschidă pentru unii, în final, situația s-a aplanat, iar focusul rămâne pe colaborare și pe agenda politică comună.

În ciuda unor momente de incertitudine, liderul PSD Călărași continuă să fie o prezență marcantă  în peisajul politic local. Cu toate că viitorul politic al lui Nicușor Cionoiu este în continuare subiect de speculație, reconcilierea recentă ar putea să ofere speranța că PSD Călărași va continua să progreseze într-o manieră constructivă și unită, așa cum și-a dorit din totdeauna liderul Vasile Iliuță.

Continue Reading

Știri

AUR Călărași își prezintă lista completă de candidați pentru alegerile locale

Published

on

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din județul Călărași și-a făcut publică lista completă de candidați pentru alegerile locale. Cu Daniel Florea în fruntea Consiliului Județean și Dragoș Coman candidat la primăria municipiului Călărași, AUR prezintă o echipă formată din 22 de membri hotărâți să aducă schimbări și să reprezinte interesele cetățenilor din diverse localități ale județului.

Printre candidați se numără o gamă variată de profesioniști și reprezentanți ai comunității locale, printre care se regăsesc Florin Bogdan Cernea-Platarești, Cristea Mihai-Nana, Niculae Eftimie-Luica, și mulți alții, fiecare aducându-și propria perspectivă și expertiză în echipa AUR.

Cu o listă atent selecționată de candidați, AUR își propune să ofere o alternativă puternică și reprezentativă pentru județul Călărași.

Candidații AUR sunt:

• Daniel Florea pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași

• Dragoș Coman pentru funcția de primar al municipiului Călărași

Advertisement

Lista completă a candidaților este:

• Florin Bogdan Cernea-Plătărești

• Cristea Mihai-Nana

• Niculae Eftimie-Luica

• Petre Tone-Oltenița

• Gigel Greceanu-Dor Mărunt

Advertisement

• Bogdan Stroe-Nicolae Bălcescu

• Paul Martac-Modelu

• Ștefan Lăduncă-Frumușani

• Jan Apostol-Dorobanțu

• Niculae Voineagu-Fundeni

• Gavrilă Dimitru-Fundulea

Advertisement

• Nicușor Ionuț Gălbinăsu-Radovanu

• Popa Poppel Dumitru-Tămădău Mare

• Marin Baltag-Dragalina

• Valentin Anghel-Borcea

• Robert Ovidiu Damian-Perișoru

• Ioan Florin Mihalache-Spăntov

Advertisement

• Emil Iustin Muller-Ștefan cel Mare

• Georgiana Lucian Florea-Sârulești

• Silviu Petrișor-Chirnogi

• Adrian Dumitrescu-Ileana

• Luvian Moldoveanu-Valea Argovei

• Ionuț Vișan-Cuza Vodă

Advertisement

• Florin Nae-Budești

• Simona Nicola-Lehliu Gară

Continue Reading

Cele mai vizualizate