VIDEO. Lupșanu: O tânără de 24 de ani s-a răsturnat cu maşina în timpul unei depăşiri

Accident teribil în această dimineață, în jurul orelor 07.10, în comuna Lupșanu, produs în urma unei coliziuni între două autoturisme. O șoferiță de 24 de ani a intrat într-o depășire și a pierdut controlul volanului acroșând un alt autoturism condus de un bărbat în vârstă de 42 de ani.

Evenimentul rutier a avut loc pe Drumul Național 3 și a fost soldat cu rănirea ușoară a celor doi șoferi și a doi pasageri.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a celor doi șoferi și a pasagerilor celor două autoturisme. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările vor fi continuate în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. Comuna Gălbinași beneficiază de proiecte AFIR și PNDL. Edilul localității se implică în dezvoltarea

https://www.facebook.com/calarasipress/videos/1505955119495342/ Edilul comunei Gălbinași, Paul Radu ne vorbește despre proiectele

DSP Călărași: Apa din Borcea se află în valori normale pentru apele de îmbăiere din zonele naturale amenajate

Un comunicat emis de Direcția de Sănătate Publică din Călărași