Connect with us

La zi

VIDEO. ISU Călărași – Săptămâna Protecției Civile, la final

Începând din data de 24 februarie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Barbu Ştirbei” al județului Călăraşi a desfășurat mai multe activități dedicate sărbătoririi a 92 de ani de la înființarea Protecției Civile în România.

Scopul acestor activități a fost acela de a dezvolta comportamentul preventiv al cetățenilor în diferite situații de urgență.

Prin activităţile planificate am vrut să atigem toate categoriile din publicul ţintă, astfel fiind desfăşurate:
# 13 activități Expoziții de tehnică de intervenție – pe toată perioada manifestării s-au distribuit materiale de informare preventive pentru diferite tipuri de risc;
# 10 activități Zi educativ-preventivă în lăcașurile de cult, prilej cu care cadrele ISU Călăraşi au desfășurat acțiuni de informare preventivă cu privire la regulile ce trebuie respectate în lăcașurile de cult;
# 29 activități – Exerciții de evacuare în caz de cutremur la unitățile de învățământ din județ, ocazie cu care a fost prezentat modul corect de acțiune înainte, pe timpul și după producerea unui seism, sau a unui incendiu, dar și tehnici de acordarea a primului ajutor. La aceste exerciții au participat elevi, cadre didactice și personal auxiliar, coordonați de colegii noștri din cadrul Inspecţiei de Prevenire şi ai Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților;
# 9 activități – Constituirea unor puncte de informare preventivă cu tematică de protecție civilă, în zonele cu un aflux ridicat de persoane, scopul acestora fiind creșterea gradului de conștientizare în rândul populației și familiarizarea acestora cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență;
# 55 activități – De asemenea, în acestă perioadă, membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de urgență de la localitățile din județ au fost angrenați în distribuirea materialelor suport, cu precădere în zonele unde sunt familii / comunități vulnerabile, dar și în desfășurarea unor exerciții demonstrative de stingere a incendiilor;
# 20 Acțiuni – „Ziua Porților Deschise” a atras peste 1900 de vizitatori, deopotrivă copii, dar și adulți.
# Exercițiul naţional de alarmare publică „Miercurea Alarmelor” a avut drept scop antrenarea autorităţilor administraţiei publice locale, verificarea funcţionării sistemului de alarmare şi, nu în ultimul rând, de pregătire a populaţiei prin cunoaşterea semnificaţiei semnalelor de alarmare. Din fericire nu s-au înregistrat apeluri pe numărul unic de urgență 112, semn că populația a fost informată despre faptul că este un exercițiu și nu s-a creat panică în rândul acestora. Le mulțumim pe această cale pentru înțelegere și îi asigurăm că acest tip de exerciții sunt necesare și utile.
◘ Pe timpul simulărilor au fost verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul comunităţilor.
Locuitorii judeţului au putut auzi semnalul “alarmă la dezastre”, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
◘ Alarmarea populaţiei s-a realizat cu un număr de 93 de sirene – operative 84, dintre care 75 de sirene electrice şi 18 sirene electronice.
◘ Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei, a bunurilor materiale, a valorilor culturale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor.
◘ Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia, prin intermediul sirenelor electrice şi electronice, au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.
◘ De asemenea, sistemul de înştiinţare-alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau unui atac aerian / pe timpul conflictelor armate.

În cazul unor situaţii reale, mai multe informaţii vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicaţiei DSU şi alte surse ale structurilor pentru situaţii de urgenţă, precum şi pe posturile de radio şi de televiziune.

Advertisement

Obiectivul nostru a fost să asigurăm educarea populației pentru cunoașterea diferitelor tipuri de riscuri, a măsurilor preventive și a comportamentului ce trebuie adoptat, în cazul producerii unor situații reale – 2800 persoane, adulți și copii fiind în contact direct cu personalul ISU Călărași pe parcursul acestei săptămâni.

Ne dorim o creștere a mentalității auto-protecției în cadrul comunităților locale. Fiecare cetățean are datoria de a cunoaște modurile de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, atât pentru protecția propriei persoane, dar și a celor din jurul său.

Meteo și Mediu

Cod portocaliu de caniculă la Călărași! Temperaturile urcă până la 37°C în weekend

Vremea devine tot mai fierbinte la Călărași, în contextul unui cod portocaliu de caniculă emis de meteorologi pentru intervalul 26–28 iunie, cu extindere a valului de căldură și instabilitate atmosferică accentuată până la finalul săptămânii.

Astăzi, marți, 1 iulie, mercurul din termometre a urcat  până la 30°C, iar cerul a fost parțial noros pe tot parcursul zilei. Umiditatea scăzută (25%) și indicele UV de 9 – foarte ridicat – determină un disconfort termic accentuat în orele prânzului. Vântul suflă slab, dinspre nord-nord-est, cu 11 km/h, iar șansele de precipitații rămân nule.

Cum va evolua vremea în zilele următoare:

  • Miercuri, 2 iulie: Cer senin și temperatură maximă de 31°C. Noaptea, minima rămâne la 16°C, cu vânt slab dinspre NNV.
  • Joi, 3 iulie: Termometrul atinge 34°C, iar cerul rămâne însorit. Vânt slab și doar 5% șanse de ploaie.
  • Vineri, 4 iulie: Zi de foc – maxima ajunge la 37°C, fără nori sau precipitații. Minima nocturnă: 20°C.
  • Sâmbătă, 5 iulie: Ușoară scădere a temperaturii, până la 35°C, cu cer senin și vânt ușor dinspre ENE.
  • Duminică, 6 iulie: Din nou, maxime de 37°C și atmosferă sufocantă, fără șanse de ploaie.

Pericol de suprasolicitare termică

Pe fondul acestor temperaturi extreme și a lipsei precipitațiilor, autoritățile recomandă evitarea expunerii la soare în intervalul orar 11:00–17:00, hidratare intensă și protejarea persoanelor vulnerabile – copii, vârstnici și persoane cu afecțiuni cronice.

Advertisement

Soarele răsare astăzi la 05:30 și apune la ora 20:58, iar indicele UV foarte ridicat rămâne un factor de risc pentru arsuri solare. Până la finalul săptămânii, vremea va rămâne stabilă, caniculară și cu umiditate foarte scăzută.

Continue Reading

La zi

Ciprian Andrei Olteanu preia președinția rotativă a Clubului Fermierilor Români

De la 1 iulie, Ciprian Andrei Olteanu, fermier din Unirea, județul Călărași, a preluat președinția rotativă a Clubului Fermierilor Români. Manager al fermei Algap și membru în Consiliul Director al Clubului, Olteanu este absolvent al programelor „Tineri Lideri pentru Agricultură” și „Antreprenor în Agricultura 4.0”, inițiative dedicate dezvoltării leadershipului în agricultură.

Din 2016, acesta este președinte al OUAI Unirea Călărași, prin care a atras fonduri europene nerambursabile în valoare de 2 milioane de euro. Cu acești bani a realizat un sistem de irigații pentru 750 ha și a implementat tehnologii moderne precum monitorizare GPS și prin satelit, senzori de umiditate a solului, software pentru consumul de combustibil și stații meteo inteligente.

În 2024, Ciprian Andrei Olteanu a câștigat funcția de primar al comunei Unirea din partea PNL. Noul președinte al Clubului va susține pe 2 iulie o conferință de presă în această calitate.

Advertisement
Continue Reading

La zi

IULIE 2025 – PROGRAMARE CITIRI CONTOARE ÎN APARTAMENTELE DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI

Locatarii apartamentelor din municipiul Călărași sunt informați că, în luna iulie 2025, echipele Ecoaqua vor desfășura acțiuni de citire a contoarelor de apă. Programarea exactă pentru fiecare zonă poate fi consultată pe site-ul oficial al companiei, unde a fost publicat calendarul complet al intervențiilor.

Continue Reading