Connect with us

Știri

VIDEO. Grădinița din Roseți va fi modernizată. Primarul Rîjnoveanu vrea program after school

Published

on

PREMIERĂ! Primarul Nicolae Rîjnoveanu din Roseți a înaintat documentația pentru două proiecte importante ce vor fi realizate prin Compania Națională de Investiții. O grădiniță modernă și un dispensar uman. Primul proiect se arată a fi o construcție impunătoare. Va fi ridicată pe locația vechii construcții, unde clădirea se află la limita de normalitate.

Edilul comunei spune că au fost făcute toate eforturile pentru consolidarea clădirii, însă timpul și-a spus cuvântul și și-a lăsat amprenta peste construcție.

Proiectul urmărește să ofere preșcolarilor învățământ after school, o adevărată necesitate pentru familiile unde ambii părinți sunt la lucru și nu pot supraveghea copilul. Cu o capacitate de 70 de copii împărțiți în 7 grupe, nouă grădiniță a fost gândită să ofere toate condițiile necesare, la nivel european.

„Pe CNI avem două proiecte lansate, suntem pe lista sinteză cu dispensarul uman și cu grădinița. Grădinița nu arată prost, dar nici bine. Noi avem pretenții la mai mult și la mai bine. E o unitate de învățământ și trebuie să asigurăm condiții. Dacă vrem într-adevăr ca societatea locală să avanseze din toate punctele de vedere neapărat numai educația impune acest lucru. Dacă avem educația bine pusă la punct rezolvăm totul.

Grădinița arată într-o stare bună în acest moment…” – spune primarul din Roseți, Nicolae Rîjnoveanu.

„Este, dar dacă intrați înăuntru… o să vedeți că nu arată. Nu s-a putut face absolut nimic, doar grupul sanitar. Trebuie rezolvat, trebuie făcut așa cum trebuie, mai ales că interesul nostru e de a face un after school acolo. Avem foarte multe familii unde lucrează ambii părinți și duc copiii la fel de fel de cămine în Călărași. De ce s-ar duce în Călărași, și nu aici? Copiii socializează și deja se urmărește ca fiecare grupă de copii să formeze o clasă. E foarte bine așa.” – a mai precizat primarul Nicolae Rîjnoveanu.

plan Grădinița din Roseți

Plan arhitectural / Grădinița din Roseți

„Dacă mă gândesc la activitatea școlară, pot să spun că anul ăsta sunt mai mulțumit, față de alți ani. La capacitate aproape 66% au luat, deci e bine în comparație cu anul trecut, când au promovat aproape puțin peste 40%. Sunt cadre care-și fac datoria, dar sunt și copii din familii unde părinții nu-și dau interesul.” – apreciază primarul din Roseți.

Știri

Accident de circulație în Independența, un bărbat a murit pe loc după ce a fost lovit de mașină

Published

on

Un bărbat de aproximativ 60 de ani și-a pierdut viața luni noapte, după ce a fost lovit mortal de o mașină. Martorii oculari susțin că mașina a trecut efectiv peste el.

Bărbatul, cunoscut în comună ca fiind un consumator de alcool, și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic.

La fața locului a intervenit imediat un echipaj de ambulanță, însă, din păcate, medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a-i salva viața. Bărbatul a fost declarat decedat.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate toate detaliile legate de acest accident tragic. Cercetările sunt în curs pentru a determina circumstanțele exacte și pentru a se stabili responsabilitatea în acest caz de ucidere din culpă.

Continue Reading

Știri

Dosar penal deschis pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul economic

Published

on

ipj politie

La data de 30 septembrie a.c., în jurul orei  22:50, în cadrul unei acțiuni polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, alături de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oltenița, au efectuat un control la o societate comercială, din municipiul Oltenița.

În urma activităților, polițiștii au constatat faptul că nu a fost fiscalizată pe casa de marcat suma de 8.200 lei, încasată în ziua de 30 septembrie a.c., banii fiind confiscați și ulterior fiind aplicată sancțiunea contravențională în valoare de 30.000 lei.

Totodată, în cadrul societății comerciale au fost identificate 16 articole vestimentare ( tricouri, pantaloni scurți, etc) , purtând inscripția și însemnele unor mărci protejate, cu o valoare totală de 10.000 lei.

Pentru aceste bunuri nu au putut fi prezentate documente de proveniență și certificate de calitate și conformitate, existând suspiciunea că ar fi contrafăcute.

Bunurile au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Continue Reading

Știri

Elicoptere militare deasupra Călărașiului

Published

on

Mai multe elicoptere militare au fost surprinse deasupra municipiului Călărași, într-un eveniment care a stârnit interesul multora. Ctitorii vigilenți au trimis imagini și mesaje  redacției noastre pentru a ne informa despre această mișcare militară.

Elicopterele, grupate în formații, au survolat municipiul pentru mai multe minute. Ce anume căutau sau care era direcția lor, încercăm să aflăm.

Întrebarea firească care a apărut în mințile cetățenilor este: de ce au fost prezente aceste elicoptere militare la acest moment și în acest loc? Explicația ar fi că, în bazele militare din Borcea și Jegălia, care au confirmat că aceasta a fost o parte dintr-un exercițiu de antrenament.

Despre acest subiect, am mai scris și aici: Mobilizări la graniță. Avioane F16 și soldați americani prezenți într-o bază militară din Călărasi, pentru a desfășura misiuni comune

 

Continue Reading

Cele mai vizualizate