Boboteaza, sărbătorită cu tradiție la Roseți. Botezul cailor și concursuri deosebite, pe 6 ianuarie

Ziua de Bobotează va fi prilej de sărbătoare și întâlnire pentru locuitorii din Roseți, care sunt așteptați marți, 6 ianuarie 2026, la un eveniment devenit deja tradiție în comună. Cai frumos împodobiți, concursuri hipice și momente cu încărcătură religioasă vor transforma izlazul comunal într-un adevărat loc de sărbătoare.

Primăria Roseți, alături de parohiile din localitate, organizează botezul cailor și activități specifice Bobotezei, menite să aducă oamenii împreună și să păstreze vii obiceiurile locului. Unul dintre momentele așteptate este ceremonia Aruncării și recuperării Sfintei Cruci din apele Brațului Borcea, urmărită an de an de numeroși localnici.

Cei care vor să intre în competiție sunt invitați să se înscrie începând cu ora 10:00. Concursurile includ o probă de viteză pe distanța de 2,5 kilometri, dar și probe de frumusețe pentru cai și atelaje, unde mândria gospodarilor și grija pentru animale vor fi la vedere.

Organizatorii îi așteaptă pe toți cei dornici de o zi petrecută în comunitate, cu tradiții, oameni faini și atmosferă de sărbătoare, într-un eveniment care dă culoare Bobotezei la Roseți.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Tradițiile Olteniței, duse mai departe de cei mai mici artiști. Festival județean cu participarea copiilor din grădinițe

Municipiul Oltenița a găzduit cea de-a IV-a ediție a Festivalului

Senatorul Nicușor Cionoiu despre alegerile interne ale PSD din Sohatu, Radovanu și Lehliu Gară

Organizația județeană a PSD Călărași desfășoară în această perioadă alegeri