Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 1°C | Anul XI Nr. 544

Știri

VIDEO. Festivalul Flori de Mai – Ediția XXXII: 13-15 mai 2022

Published

on

Cel mai iubit festival al călărășenilor va începe în doar două zile. Flori de Mai revine în atenția publicului după doi ani  de pauză din cauza pandemiei. Anul acesta, ediția XXXII-a vine pe malul Borcei cu ceva deosebit. Centrul Județean de Cultură și Creație va desfășura, cu sprijinul CJ Călărași, în municipiul Călărași, în perioada 13-15 mai Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești Flori de Mai.

Miercuri, 11 mai, managerul CJCC, Georgiana Teodorescu și purtătorul de cuvânt al CJ Călărași, Marinela Voivozeanu, au susținut o conferință de presă în care s-au oferit detalii cu privire la desfășurarea evenimentului. Suma ce constituie bugetul alocat al acestui eveniment este una destul de consistentă, peste 1 milion de lei, însă managera CJCC asigură că eforturile financiare vor fi amortizate de prestația invitaților și surprizele pregătite de organizatorii Flori de Mai.

Acesta este un festival cu tradiție la Călărași, pe care îl reluăm după 2 ani de pandemie. Consiliul Județean este implicat în mod activ în organizarea acestui eveniment, nu numai prin finanțare. Avem 3 zile de spectacol la Călărași, trei zile diferite față de ceea ce s-a întâmplat până acum în Călărași”, a punctat Marinela Voivozeanu, purtătorul de cuvânt al CJ Călărași.

https://youtu.be/MovZ07i7HfA

Advertisement

Managera Centrul Județean de Cultură și Creație a mai declarat că, la secțiunea Floricele, activățile încep încă de mâine. Concursul va începe la ora 11:00, în sala Barbu Știrbei. Evenimentul va putea fi urmărit de afară cu ajutorul ecranelor amplasate pe lateralele șcenei. Pentru prima zi a concursului, pe scena va concerta Nico, iar după gala laureaților, scena va fi plină de artiști consacrați, Oana Radu și Delia.

“Am vrut să vă povestesc puțin despre cele 3 zile de festival. O să ajungem deja concurenții începând de mâine, concurenții de la secțiunea floricele pe câmpii. Concursul pentru această secțiune va începe la ora 11:00, în Sala Barbu Știrbei. Tot concursul va fi vizionat afară pe scenă, pe ecranele care vor fi montate. Vom avea peste 220 de metri pătrați de ecrane montate în sală și afară pe care va putut fi vizionat întregul festival. În prima zi a concursul, vineri, va evolua pe scenă Nico, un recital, iar seara, după Gala Laureaților care va începe la ora 19:00, vom avea concerte cu Oana Radu și Delia.
Sâmbătă este în ziua în care concurenții de la Flori de Mai vor face repetiții cu orchestra, pentru că în acest festival concurenții de la Flori de mai și concurenții de la grupa Floricele, vârsta 13-15 ani, vor fi acompaniați de orchestra maestrului dirijor Viorel Gavrilă. Sâmbătă cum spuneam vor face repetițiile pe sală, iar la scena de afară, începând cu ora 17:00 se va putea urmări o retrospectivă a Galei Laureaților din ultimii 3 ani de Flori de Mai – 2017, 2018 și 2019. După aceasta, avem invitați artiști: Maximilian, Lidia Buble și Carla’s Dreams.
Duminică începem festivalul cu categoria Flori de Mai în sală, la ora 15:00, îl avem invitat pe Cătălin Crișan. Gala Laureaților, de asemenea, va fi tot afară începând cu ora 19:00. După Gală vom avea invitați artiști: DJ Project și Andra. Festivalul se va încheia cu un foc de artificii.
Cu această ocazie doresc să-i mulțumesc președintelui Consiliului Județean Călărași și tuturor consilierilor județeni care au aprobat acest buget, au înțeles că după 2 ani de pandemie toți călărășenii așteaptă evenimente frumoase, grandioase pe care le merită. Drept pentru care, bugetul nostru pentru acest festival este în valoare de 1.160.000 de lei.

Am invitat toți operatorii economici din Călărași să depună o solicitare pentru a se înscrie la acest festival. Vor fi operatori economici. A apărut o mică schimbare. Eu inițial anunțasem că terasele vor fi amplasate în curtea prefecturii și în parcarea primăriei municipiului Călărași, ieri am primit o informare de la Jandarmerie care ne-a spus că nu avem voie să amplasăm terasele în curtea prefecturii, motiv pentru care le-am mutat pe șosea, iar pe ceilalți operatori economici i-am mutat în curtea prefecturii.” –  a declarat managerul CJCC, Georgiana Teodorescu.

“Festivalul se va încheia cu un foc de artificii. Mulțumesc președintelui Consiliului Județean Călărași și consilierilor județeni care au votat acest buget și au înțeles că toți călărășenii așteaptă evenimente frumoase.”, a declarat managerul CJCC Călărași, Georgiana Teodorescu.

Buget Festival „Flori de Mai – 2022”: 1.160.000 lei

Advertisement
  • Artişti: 403.000 lei
  • Scenă, sunet, ecrane, personal tehnic: 327.250 lei
  • Juriu: 36.670 lei
  • Orchestră, orchestraţii, partituri: 73.228 lei
  • Cazare: 45.000 lei
  • Premii: 112.000 lei
  • Aranjamente florale, buchete de flori: 5.000 lei
  • Servicii şi materiale de promovare (afişe, bannere, meşe, grafică, diplome, spider, spot de promovare şi live stream): 50.806 lei
  • Toalete: 10.000 lei
  • Impozite, drepturi de autor: 85.000 lei

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Noi victime ale sezonului de iarnă. Două autoturisme au intrat în coliziune în municipiul Călărași

Published

on

Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs vineri dimineață, la ora 08:10, pe strada Sloboziei din municipiul Călărași, în zona sensului giratoriu.

Din primele informații, cele două mașini au intrat în coliziune chiar în interiorul sensului giratoriu, impactul având loc în condiții de carosabil umed și alunecos, specifice sezonului rece. La momentul producerii accidentului, traficul era intens, iar evenimentul rutier a dus la îngreunarea circulației pe ambele sensuri de mers.

Din imaginile surprinse reiese că avariile sunt preponderent materiale, nefiind vizibile urme care să indice rănirea gravă a ocupanților.

Cauzele exacte ale accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști, care vor analiza dacă neacordarea de prioritate, neadaptarea vitezei la condițiile de drum sau neatenția la volan au contribuit la producerea coliziunii.

Advertisement

Autoritățile le reamintesc șoferilor importanța prudenței în trafic, mai ales în zonele intens circulate și în condiții de iarnă, când distanța de frânare crește considerabil.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Carosabil ca patinoarul, trafic blocat: primele accidente ale iernii 2026 la Călărași

Published

on

Prima ninsoare serioasă din ianuarie 2026 aduce și primele probleme în trafic. Iarna își intră pe deplin în drepturi, iar temperaturile negative, combinate cu vântul puternic, au favorizat formarea unui strat de gheață pe carosabil, transformând drumurile în adevărate capcane pentru șoferi.

În mai multe zone afectate de stratul de zăpadă, condițiile meteo au pus la încercare atenția și experiența conducătorilor auto. Lipsa de adaptare la carosabilul alunecos pare să fi fost un factor decisiv în producerea unor evenimente rutiere, unele soldate cu pagube materiale.

Un astfel de incident s-a produs joi seară, în jurul orei 21:30, pe strada București din municipiul Călărași, în zona Direcției Agricole. Mai multe autoturisme au fost implicate într-o tamponare în lanț, pe fondul gheții formate pe partea carosabilă. Din fericire, primele informații indică faptul că nu au existat victime, însă traficul a fost îngreunat temporar.

Autoritățile le recomandă șoferilor prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile de drum și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor. Iarna abia a început, iar primele ninsori sunt un semnal clar că deplasările pe timp de iarnă cer atenție maximă și responsabilitate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cod galben de ninsoare viscolită și vânt puternic: vizibilitate sub 100 de metri

Published

on

Autoritățile meteorologice au emis o atenționare cod galben pentru fenomene de iarnă severă, valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 15:00.

Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul menționat sunt așteptate ninsori viscolite, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă, local sub 100 de metri. Rafalele de vânt vor spori senzația de frig și pot crea condiții dificile de trafic, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile recomandă prudență sporită la deplasări, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea călătoriilor neesențiale pe durata avertizării.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading