Connect with us

La zi

Semnificația istorică a zilei de 18 mai

IATĂ CE S-A ÎNTÂMPLAT ÎN ACEASTĂ ZI:

1096 – Prima cruciadă – circa 800 de evrei sunt masacrați în Worms, Germania.

1268 – Principatul cruciat de Antiohia este înfrânt de mamelucii sultanului Baibars, in urma bătăliei de la Antiohia, astfel încât întreaga Sirie de nord a fost imediat pierdută; 21 de ani mai târziu, Acra a fost și ea pierdută, iar statele cruciate au încetat să mai existe.

1291 – Cetatea Acra este cucerită de musulmani, fapt care a însemnat nu numai pierderea ultimului bastion al Regatului Cruciat al Ierusalimului, dar și a Țării Sfinte.

Advertisement

1388 – Atestarea prin hrisov domnesc a mănăstirii Cozia, din județul Vâlcea, importantă ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân.

1565 – Forțele otomane încep marele asediu al Maltei, în încercarea de a ocupa acest arhipelag cu o poziție strategică excepțională în Mediterana. Cavalerii ioaniți se apară eroic, silind forțele turce net superioare numeric să se retragă cu mari pierderi, la data de 11 septembrie a aceluiași an. Această victorie a Ordinului cavalerilor Ioaniți le întărește prezenta in Malta si prestigiul in Europa creștină.

1804 – Senatul francez l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte, împărat al Franței.

1812 – Pedeapsa cu moartea împotriva asasinului John Bellingham la doar o săptămână după asasinarea prim-ministrului britanic Spencer Perceval a fost pusă în aplicare. A fost spânzurat în public.

1848 – Pe fundalul afirmării idealurilor naționale ale revoluției de la 1848, George Barițiu a scris, în “Gazeta de Transilvania”, ca “Soarta națiunii romane se va hotărî la București si în Iași, iar nu in Cluj, nici in Blaj, nici in Buda”.

Advertisement

1848 – (18/30): Dieta de la Cluj, în care românii, deși majoritari, nu erau reprezentați decât de un singur deputat, a votat „unirea” Transilvaniei cu Ungaria.

1868 – S-a născut Nicolae al II-lea, ultimul țar al Rusiei. La 17 iulie 1918 a fost executat de bolșevici împreună cu întreaga familie în orașul Ecaterinburg, la ordinul personal al lui Lenin.

1886 – S-a născut Mircea Djuvara, filosof și jurist, membru corespondent al Academiei Române din 1936.

1897 – A fost publicat la Londra romanul „Dracula”, al autorului irlandez Bram Stocker.

1910 – Terra trece prin coada cometei Halley. Este cel mai apropiat contact din istorie dintre Pământ și o cometă.

Advertisement

1918 – Regele Ferdinand I al României a vizitat orașul Hotin din Basarabia.

1918 – În Basarabia, este introdusă prin lege instituția jandarmeriei care funcționa în România.

1939 – S-a născut Giovanni Falcone, magistrat italian, victimă a Mafiei (d. 1992)

1944 – Regimul sovietic început deportarea masiva a tătarilor din Crimeea in Asia Centrală. Este declarată „Zi pentru cinstirea memoriei jertfelor deportărilor din Crimeea“.

1945 – Forțele generalului polonez Władysław Anders au capturat mânăstirea Monte Cassino obiectiv strategic situat în Italia, pe drumul spre Roma, după patru luni de lupte grele.

Advertisement

1946 – S-a încheiat procesul intentat membrilor guvernului Antonescu.

1956 – Prima ascensiune a vârfului Lhotse 8.516 metri, de către o echipă elvețiană.

1957 – S-a născut muzicianul român Mihai Crețu.

1962 – S-a născut Sandra Crețu, cântăreață germană, fosta soție a lui Mihai Crețu.

1968 – A avut loc vizita oficială a lui Charles de Gaulle la București.

Advertisement

1969 – Programul Apollo: Se lansează Apollo 10 cu astronauții Tom Stafford, John Young și Eugene Cernan având misiunea de a simula o aselenizare.

1972 – A intrat in vigoare Tratatul cu privire la interzicerea armelor nucleare și altor arme de distrugere in masă pe fundul marilor, oceanelor și subsolului lor.

1974 – India detonează cu succes in deșertul Rajahstan din provincia Pokhran, prima sa arma nucleară, devenind a șasea țară care posedă arma nucleară.

1980 – A erupt vulcanul Sf. Elena din statul Washington, SUA, omorând 57 de oameni si provocând pagube in valoare de 3 miliarde de dolari.

1994 – Patronul Ion Stoica a anunțat închiderea jocului “Caritas”, o escrocherie care a ruinat sute de mii de romani. Caritas a fost un joc de tip piramidal, care a funcționat în România între aprilie 1992 și august 1994.

Advertisement

2009 – Castelul Bran a trecut oficial în proprietatea lui Dominic de Habsburg, după ce reprezentanții Muzeului Bran și ai Casei de Habsburg au semnat procesul-verbal de predare-primire a obiectivului turistic, acesta funcționând in continuare în regim privat.

La zi

VIDEO. Durerea care sfâșie o familie: “Copilul nostru se zbate în spitale, iar șoferul e liber și conduce mai departe!”

O familie din Călărași trăiește de peste o lună un coșmar care pare fără sfârșit. Copilul lor, un băiețel de 10 ani, a fost lovit de o mașină în timp ce traversa pe bicicletă, pe o trecere de pietoni, pe Strada Cornisei. Accidentul s-a petrecut pe 2 mai, dar ecoul acelei zile se aude în fiecare clipă din viața părinților, care trăiesc de atunci între secții de spital, săli de așteptare și lacrimi amare.

După accident, băiatul a fost dus de urgență la spital, iar medicii au fost nevoiți să-i îndepărteze jumătate din ficat pentru a-i salva viața. De atunci, starea lui a oscilat între speranță și disperare. Părinții nu își mai găsesc liniștea.

“Nu mai știm ce să facem. E copilul nostru…”

“Șoferul conduce mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”

Potrivit familiei, șoferul implicat în accident este în continuare în libertate și, spun ei, ar fi fost văzut conducând din nou. Părinții nu înțeleg cum e posibil ca, la peste o lună de la tragedie, “nimic să nu se fi întâmplat” pe partea de anchetă.

“Noi nu vrem răzbunare, dar vrem să se facă lumină. Vrem să știm dacă cineva va răspunde. Copilul nostru trăiește cu jumătate de ficat… iar noi trăim cu o durere întreagă în suflet”, spune mama, cu ochii în lacrimi.

Până la această oră, nu a fost emis un comunicat oficial despre reținerea șoferului sau despre rezultatul unei anchete. Părinții susțin că nu au primit nicio informație clară de la poliție sau de la alte instituții implicate.

Advertisement

Continue Reading

La zi

Șeful Ocolului Silvic din Argeș, sfâșiat de urs în timpul vânătorii!

Un incident grav a avut loc recent în județul Argeș, unde șeful unui Ocol Silvic a fost atacat de un urs în timpul unei partide de vânătoare. Bărbatul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a fost grav rănit, suferind multiple leziuni provocate de animalul sălbatic. Incidentul s-a petrecut într-o zonă împădurită din Argeș, cunoscută pentru prezența urșilor.

Potrivit informațiilor, atacul a avut loc în timp ce șeful Ocolului Silvic participa la o acțiune autorizată de vânătoare. Ursul, aparent surprins sau provocat, a atacat violent, cauzând răni severe. Echipele de intervenție au fost alertate imediat, iar bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean din Pitești, unde se află în stare gravă, sub supraveghere medicală.

Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru a avertiza populația din zonă cu privire la pericolul reprezentat de urs, iar jandarmii și reprezentanții Ocolului Silvic au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului. Localnicii au fost sfătuiți să evite zonele împădurite și să raporteze orice apariție a animalelor sălbatice.

Acest caz readuce în atenție conflictul tot mai frecvent dintre om și fauna sălbatică, în contextul în care populația de urși din România a crescut semnificativ în ultimii ani, ducând la astfel de incidente tragice.

Advertisement

Continue Reading

Fapt Divers

Vulpea zburătoare: gigantul din Asia

Cel mai mare liliac din lume este vulpea zburătoare cu coroană aurie (Acerodon jubatus), denumită și liliac de fructe gigant, o specie fascinantă care trăiește în pădurile tropicale luxuriante din Asia de Sud-Est, în special în insulele Filipinelor. Cu o anvergură impresionantă a aripilor de până la 1,7 metri și o greutate ce poate atinge 1,2 kilograme, acest mamifer zburător este un adevărat gigant al cerului nocturn. Spre deosebire de liliecii obișnuiți, care folosesc ecolocația pentru a naviga, vulpile zburătoare se bazează pe simțurile lor ascuțite, în special pe vedere și miros, pentru a localiza fructele dulci, cum ar fi smochinele, care reprezintă hrana lor principală.

Aceste creaturi joacă un rol ecologic vital în regiunile din Asia de Sud, contribuind la polenizarea plantelor și la dispersarea semințelor, ajutând astfel la regenerarea și conservarea pădurilor tropicale. Vulpile zburătoare trăiesc în colonii mari, adesea formate din sute sau chiar mii de indivizi, care se odihnesc în timpul zilei, suspendate în copacii înalți, creând un spectacol vizual uimitor. Din păcate, habitatul lor este amenințat de defrișările masive și de vânătoarea excesivă, ceea ce face ca această specie să fie considerată vulnerabilă.

Eforturile de conservare sunt esențiale pentru protejarea vulpilor zburătoare și a ecosistemelor fragile din Asia de Sud-Est, unde aceste mamifere unice continuă să fie o parte integrantă a biodiversității. Prin conștientizarea importanței lor, putem contribui la salvarea celui mai mare liliac al planetei și la păstrarea echilibrului natural al regiunii.

Continue Reading