Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 4°C | Anul XI Nr. 549

Știri

VIDEO. Ciprian Olteanu, noul primar al comunei Unirea. Iată ce spun cetățenii despre Belu

Published

on

Schimbare în comuna Unirea! Ciprian Olteanu a câștigat alegerile în localitatea Unirea, devansându-l pe Belu Florian cu o diferența de sub 60 de voturi. O mulțime furioasă de oameni s-au adunat în fața Căminului Cultural din localitate pentru a-ași striga nemulțumirile privind modul în care primarul Belu a abordat această campanie electorală. Cetățenii se plâng că au constrânși de Belu să voteze favorabil…

Fostul primar social-democrat, Belu Florian, a fost bine cotat în alegerile parțiale la care a participat în vara anului 2017, abținând atunci 67,81% din voturi – 1009 voturi.

Cetățenii veniți în fața ultimei secții de votare și-au strigat nemulțumirile și l-au huiduit de Belu Florian, rugându-l să plece departe de primăria Unirea. Tot comunitatea spune că fostul primar a reușit să toarne un trotuar în satul Oltina și să achizitioneze un buldoexcavator prin fonduri guvernamentale.

Situația voturilor din secția 225 s-a clarificat abia după miezul nopții, iar tânărul candidat Ciprian Olteanu a ieșit din secție și a făcut primele declarații presei. Zecile de oameni care îl așteptau l-au felicitat și îmbrățișat. Le-a declarat acestora că mai presus de toate este cetățeanul și că va urma o perioadă de multă muncă în folosul cetățeanului. Candidatul a mulțumit pentru încrederea acordată de către cetățeni și a declarat că le va răsplăti susținerea prin muncă și implicare. 

Advertisement

În ciuda faptul că vârsta tânărului primar este curajoasă, experiența și pregătirea profesională și-au spus cuvântul în viața acestuia. Proiecte europene coordonate și câștigate, campanii agricole mari ce sunt gestionate de acesta, responsabilitatea angajaților din societatea familie, conducerea unei echipe de fotbal și dansuri populare, toate acestea l-au format pe tânărul primar. Iată că visul tatălui, a fostului primarul din Unirea, Anghel Olteanu, este continuat de fiul său. Performanța va fi continuată începând cu anul 2020, după o stagnare de 3 ani de zile…

https://youtu.be/QJ9f3PGHqA4

Belu Florian a publicat pe pagina personală de Facebook un mesaj prin care mulțumește cetățenilor care au mai avut curaj să-l voteze. Fostul primar spune că n-are regrete… cele 53 de voturi au făcut diferența.

Belu Florian: “Am pierdut , este voința voastra, diferenta este mica. Comparând numărul de voturi, diferenta este de 53 voturi! Am fost optimist până în ultimul moment. Asta e viata, fără regrete! Mi-ar fi placut ca obiectivele pentru care am luptat sa fie asociate cu al doilea mandat al meu. Eu sunt fericit cu ce am realizat până la vârsta mea.
Mulțumesc celor 759 de electori care m-au votat!
Mulțumesc, de asemenea, colegilor din PSD, echipei care mi-a stat alaturi !
Fie ca Unirea și Oltina să aibă un viitor fericit!”

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Horoscop săptămânal 6 -12 februarie

Published

on

Săptămâna 6-12 februarie 2026: 6-8 februarie lent și introspectiv, 9-10 februarie vârf de energie și decizii, 11-12 februarie claritate și detașare.

Berbec (21 martie – 19 aprilie) Săptămâna îți aduce un val puternic de motivație între 9-10 februarie, ideal pentru a porni proiecte noi. La job poți primi responsabilități suplimentare care îți testează capacitatea de lider, dar îți oferă și vizibilitate. În plan personal, fii atent la impulsuri și acordă timp pentru discuții calme cu cei dragi. Spre 11-12 februarie, o perspectivă nouă îți clarifică obiectivele pe termen lung.

Taur (20 aprilie – 20 mai) Stabilitatea financiară devine prioritară. 11-12 februarie poți lua o decizie importantă legată de investiții sau cheltuieli mari. Până atunci, concentrează-te pe economisire și organizare. Relațiile sunt calme, dar sincere.

Gemeni (21 mai – 20 iunie) Comunicarea e la maxim 9-10 februarie – discuții importante în cuplu sau la job. Vorbești mult, dar ascultă dublu ca să nu apară neînțelegeri. Spre sfârșit de săptămână îți clarifici prioritățile.

Advertisement

Rac (21 iunie – 22 iulie) Primele zile (6-8) te retragi și analizezi. Apoi, 9-10 februarie, proiecte vechi revin în prim-plan și aduc succes. Familie și casă cer atenție – rezolvă cu răbdare.

Leu (23 iulie – 22 august) 9-10 februarie strălucești social și primești recunoaștere. Atenție la orgoliu în ultimele zile – 11-12 februarie e bine să fii mai modest și să asculți feedback-ul.

Fecioară (23 august – 22 septembrie) Până pe 10 februarie organizezi detaliile. 11-12 februarie cariera face un salt vizibil – o propunere sau o promovare e posibilă. Rămâi precis și profesionist.

Balanță (23 septembrie – 22 octombrie) 9-10 februarie călătorii scurte sau studii aduc oportunități. Diplomația ta e armă puternică toată săptămâna. Evită să promiți mai mult decât poți livra.

Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie) Intimitate și resurse comune domină 9-10 februarie. 11-12 februarie simți o transformare interioară profundă – renunți la ceva vechi și te eliberezi.

Advertisement

Săgetător (22 noiembrie – 21 decembrie) Relația sau un parteneriat important ajunge la un moment decisiv 9-10 februarie. Restul săptămânii îți dorești libertate – respectă-ți spațiul și pe al celuilalt.

Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie) Muncă intensă 6-8 februarie, apoi 9-10 rezultatele apar clar. Efortul tău e răsplătit – fii pregătit să preiei mai multă responsabilitate.

Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie) Creativitate și flirt la maxim 9-10 februarie. 11-12 februarie îți clarifici ce vrei cu adevărat pe plan personal – momente de revelație puternice.

Pești (19 februarie – 20 martie) 6-8 februarie casă și familie cer atenție – posibilă mutare sau reamenajare. 9-10 februarie energia creativă explodează – folosește-o în proiecte artistice sau personale.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Avocata Adriana Georgescu, acuzată de luare de mită, plasată în arest la domiciliu

Published

on

Cazul Adrianei Georgescu, avocată cu ani de experiență în sala de judecată, a devenit subiect de discuție la nivel național după ce procurorii au formulat acuzații grave de luare de mită. Ancheta, declanșată în urma unor sesizări și interceptări, a scos la iveală suspiciuni privind modul în care aceasta ar fi negociat sume de bani pentru a influența soluționarea unui dosar aflat pe rolul instanței.

După o zi întreagă de audieri, în care au fost analizate probe, declarații și circumstanțe, judecătorul de drepturi și libertăți a decis plasarea Adrianei Georgescu în arest la domiciliu. Măsura, valabilă pentru o perioadă stabilită de instanță, a fost justificată prin necesitatea de a preveni orice încercare de influențare a martorilor sau de alterare a probelor.

În motivarea deciziei, instanța a subliniat că, deși avocata beneficiază de prezumția de nevinovăție, indiciile existente sunt suficient de puternice pentru a impune o măsură restrictivă. Ancheta continuă, iar procurorii încearcă să stabilească exact traseul banilor, modul în care ar fi fost purtate discuțiile și dacă în această schemă ar mai fi implicate și alte persoane.

Cazul a reaprins discuțiile despre integritatea profesiei de avocat și despre responsabilitatea celor care ar trebui să apere legea. În mediul juridic, reacțiile sunt împărțite: unii consideră că astfel de situații afectează grav încrederea publicului în sistemul de justiție, în timp ce alții atrag atenția că presiunea mediatică nu trebuie să influențeze mersul anchetei.

Advertisement

Pentru moment, Adriana Georgescu rămâne în arest la domiciliu, având obligația de a respecta cu strictețe toate restricțiile impuse de instanță. Urmează să fie analizate noi probe, iar evoluția dosarului va clarifica dacă acuzațiile se confirmă sau dacă avocata va reuși să își demonstreze nevinovăția.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cinema 2D/3D Călărași propune filme pentru toate vârstele în luna februarie

Published

on

cinema calarasi

Cinematograful 2D/3D din Călărași vine cu o ofertă variată de filme pentru publicul de toate vârstele, în perioadele 6–12 februarie și 13–19 februarie 2026, potrivit programului anunțat de Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași.

Filmele din perioada 6–12 februarie

Cei mici și familiile sunt invitați să urmărească animația „Spre Nord” (2D), programată în zilele de 30 ianuarie și 6 februarie de la ora 12:30, precum și în perioada 31 ianuarie – 1 februarie și 7 – 8 februarie, la orele 10:00 și 12:30.

Pentru publicul adult, cinematograful propune comedia românească „Băieți de oraș” (2D), difuzată între 6 și 8 februarie, de la ora 17:00, precum și între 10 și 12 februarie, la aceeași oră.

Tot în această perioadă, filmul de acțiune „Protectorul” (2D) va rula între 6 și 8 februarie, de la ora 20:00, și între 10 și 12 februarie, la aceeași oră.

Advertisement

Filmele din perioada 13–19 februarie

În a doua parte a lunii februarie, cei mici vor putea urmări animația „Charlie, câinele minune” (2D, variantă dublată), programată în zilele de 13 și 20 februarie, de la ora 12:30, precum și în weekendurile 14–15 februarie și 21–22 februarie, de la orele 10:00 și 12:30.

Pentru iubitorii de film romantic, cinematograful propune producția „La răscruce de vânturi” (2D), difuzată între 13 și 15 februarie, de la ora 17:00, și între 17 și 19 februarie, la aceeași oră.

Publicul pasionat de thriller și mister va putea urmări filmul „Sunetul morții” (2D), programat între 13 și 15 februarie, de la ora 20:00, precum și între 17 și 19 februarie, la aceeași oră.

Tarife și program casierie

Prețul biletelor este de 16,50 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari și de 22 de lei pentru persoanele peste 14 ani care nu beneficiază de reduceri. Pentru proiecțiile 3D, ochelarii costă 11 lei.

Pentru perioada 13–19 februarie, tarifele sunt de 15 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari și 20 de lei pentru celelalte categorii de spectatori. Ochelarii pentru proiecțiile 3D costă 10 lei.

Advertisement

Biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului, deschisă de marți până vineri între orele 12:00–20:00, iar sâmbăta și duminica între 9:00–20:00. Luni, cinematograful este închis.

Informații suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0242.312.800, pe pagina de Facebook a Cinematografului 2D/3D Călărași sau pe site-ul www.culturalcl.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading