VIDEO. Bazar modern pentru călărășeni până în 2022

Marius Dulce, primarul municipiului Călărași: Lucrările de modernizare a Bazarului Big avansează şi după estimările noastre până la 1 februarie 2022 va fi dat în folosinţă. Din păcate, din cauza „exploziei” preţurilor materialelor de construcţii am fost nevoiţi să renegociem termenii contractului rezultând o întârziere în ceea ce priveşte finalizarea proiectului, de aproape o lună şi jumătate.
Am găsit soluţiile atât cele tehnice cât şi financiare pentru terminarea obiectivului care va cuprinde nu mai puţin de 87 de spaţii comerciale, desfăşurate pe o suprafaţă de 1.550 mp.

Primăria Călărași a renegociat termenii contractului, pentru că prețurile materialelor de construcții au crescut. Astfel, a rezultat o întârziere, în ceea ce priveşte finalizarea proiectului, de aproape o lună şi jumătate.

 

“Suntem în grafic. O să fie o decalare de termen, pentru că am avut o diferență de prețuri, a trebuit să renegociem contractul, dar am găsit soluțiile. Înaintăm lucrările. Eu sper ca cel târziu până la 1 februarie 2022 să fie gata (n.r. bazarul) și să îl dăm în folosință”, a declarat, pe o rețea de socializare, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.

Bazarul Big ar fi trebui să fie finalizat până la începutul lunii octombrie a anului curent.

Investiţia era estimată la peste 53 de miliarde de lei vechi.

În acest moment, comercianţii îşi desfăşoară activitatea într-un bazar temporar, care este amplasat în vecinătatea vechiului bazar.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

VIDEO. Pregătiri intense ale polițiștilor, pe linie de conducere defensivă și în regim prioritar

Inspectoratul Județean de Poliție Călărași a înființat în toamna anului

Soluția tehnică pentru noul nod rutier dintre DJ306A/DN3A cu A2 la Dragoș Vodă a fost aprobată

Senatorul PNL Ciprian Pandea anunță aprobarea soluției tehnice pentru un