Știri
VIDEO. Acțiune de amploare într-o benzinărie din Călărași. Pompierii militari intervin cu efective mărite
Știri
Festivalul „Plaiuri Dunărene” – Ediția a XVI-a, Oltenița 2025: Tradiția și cultura românească, celebrate la superlativ

Duminică, 29 iunie 2025, municipiul Oltenița a găzduit cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Național de Folclor, Tradiții și Obiceiuri „Plaiuri Dunărene”, un eveniment de marcă ce a reunit ansambluri artistice și formații din întreaga țară, într-o atmosferă vibrantă, încărcată de culoare, muzică și tradiție autentic românească.
Festivalul a început cu tradiționala paradă a participanților, la ora 9:30, pe străzile centrale ale orașului, urmată de un spectacol amplu, desfășurat pe scena Direcției de Cultură Oltenița, începând cu ora 10:00. Publicul a avut ocazia să admire o paletă diversă de obiceiuri, dansuri și momente muzicale din toate colțurile țării, fiecare grup aducând în fața spectatorilor frumusețea specificului local.
Printre participanți s-a numărat și Fanfara „Răsăritului” din Jegălia, care a impresionat prin profesionalismul interpretării și prin aportul adus la păstrarea tradițiilor muzicale ale zonei. Primarul comunei Jegălia, domnul Vasile Aurel, împreună cu profesorii îndrumători, a fost prezent pentru a-i susține și a le arăta tinerilor artiști cât de important este rolul lor în păstrarea identității culturale.
Organizarea impecabilă a festivalului a fost posibilă datorită implicării deosebite a primarului municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, care, alături de echipa sa, a asigurat toate condițiile necesare pentru desfășurarea evenimentului la cele mai înalte standarde. Atmosfera primitoare, logistica bine pusă la punct și grija pentru fiecare detaliu au transformat această ediție într-un adevărat succes.
Festivalul „Plaiuri Dunărene” rămâne o platformă importantă de promovare a valorilor tradiționale, a talentului artistic local și național, oferind generațiilor tinere oportunitatea de a învăța, trăi și duce mai departe spiritul autentic românesc.
Știri
“Fițuici mâzgălite” și acte lipsă! Consilierul Iulian Neagu (AUR) cere explicații în ședința consiliului local „Ce ne dați voi, e bătaie de joc!”

Haos birocratic la Primăria Călărași! În ședința Consiliului Local din 26 iunie 2025, consilierul AUR, Iulian Neagu, a atras atenția în mod public asupra modului în care i s-a “răspuns” la o interpelare privind un contract de salubrizare. A cerut acte clare și procese verbale, dar a primit… „fițuici” și documente cu date mâzgălite cu pixul!
„A trecut peste o lună și jumătate și am primit niște hârtii care nu se pot numi rapoarte. Sunt pline de greșeli. Nu mi-ați dat nici actul adițional numărul 1. Am primit direct numărul 2. Unde-i primul?!”, a întrebat indignat consilierul AUR.
Greșeli de începători sau bătaie de joc?
Mai grav, unele dintre documente aveau date „modificate la mână”, fără nicio explicație oficială. Raportul de deratizare, de exemplu, era semnat în… viitor! Sau trecutul anului 2000. Nimeni nu a știut să explice de ce.
Neagu: „E o prostie pe românește! Scrii cu pixul peste dată, tragi o linie și gata? Asta numiți voi transparență?”
„Nu știu, nu știu, poate n-au făcut”
Primarul Marius Dulce a recunoscut că nu știe dacă s-au efectuat lucrările cerute în martie sau aprilie. „Dacă n-au făcut, n-au făcut. Nu am ce să vă spun”, a explicat edilul. Direcția tehnică a sugerat că ar putea fi vorba de amânări „din cauza vremii”.
Cerere clară: „Vreau toate documentele până la 28 aprilie!”
Consilierul Iulian Neagu a cerut din nou toate rapoartele și procesele verbale legate de contractul de salubrizare—în special pe zona de deratizare—până la data de 28 aprilie 2026. „Nu cer nimic exagerat. Vreau doar ce mi se cuvine: documente clare și la timp,” a insistat acesta.
Concluzia? Birocrație opacă și documente cu… pixul!
Scandalul arată că, dincolo de proiectele mari și fondurile europene, Primăria Călărași are de luptat cu un inamic la fel de periculos: incompetența și lipsa de transparență în comunicarea cu aleșii locali. Când consilierii sunt tratați cu documente scrise de mână, ce șanse mai au cetățenii?
Știri
Deputat Mihai Gheorghe (AUR): „Guvernul lovește în viitorul României prin tăierea burselor studenților”

Deputatul AUR Mihai Gheorghe: „Nu acceptăm ca bursele studenților să fie transformate în vouchere de austeritate!”
„Auzim vocea studenților! Bursele nu sunt un moft. Sunt un drept câștigat prin muncă, nu o favoare pe care o poate retrage guvernul după bunul plac!”
Deputatul AUR de Călărași, Mihai Claudiu Gheorghe, reacționează ferm la intenția actualului guvern de a modifica sistemul de burse studențești, sub pretextul așa-zisei „reforme bugetare”. Potrivit parlamentarului, transformarea burselor în simple „vouchere” sau „stimulente” fără garanții este un atac direct la viitorul tinerilor din România.
„Aceasta nu este o reformă. Este o formă de austeritate ascunsă, care lovește exact acolo unde România are cea mai mare nevoie să investească: în educație, în inteligență, în tinerii săi”, a declarat Mihai Gheorghe.
Acesta avertizează că eliminarea burselor reale și înlocuirea lor cu mecanisme vagi înseamnă, de fapt, descurajarea performanței și ignorarea nevoilor reale ale studenților. „Bursa de merit nu este un premiu de lux. Este o recompensă corectă pentru efort, o motivație și un sprijin real. Educația nu este o cheltuială – este singura investiție pe termen lung pe care un stat cu viziune o poate face.”
Parlamentarul călărășean îi îndeamnă pe studenți să ia atitudine și să își apere drepturile, declarând că AUR va susține în Parlament orice demers care să garanteze burse corecte, predictibile și accesibile.
„Dragi studenți, nu tăceți! Voi sunteți vocea viitorului acestei țări. Nu lăsați birocrații și contabilii austerității să vă fure șansa la o viață mai bună. România are nevoie de voi!”, a transmis deputatul AUR.