O persoană a fost rănită, joi după amiaza, într-un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, pe DN21, la ieșirea din municipiul Călărași. Accidentul auto a avut loc pe sensul de mers Drajna – Călărași. Traficul nu a fost oprit, însă s-a circulat pe o singură bandă.
La fața locului au ajuns de urgență pompierii cu o autospecială de descarcerare. De asemenea, a fost prezentă o ambulanță SMURD și o ambulanțe SAJ.
În urma impactului dintre autoturisme, pompierii au raporat două persoane rănite, însă doar una dintre ele avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la UPU Călălărași.
Polițiștii rutieri continuă cercetările în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor care au condus la producerea evenimentul rutier.
https://youtu.be/SglxhkMlu_M