Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 13°C | Anul XI Nr. 536

Administrație Locală

VEȘTI BUNE PENTRU LOCUITORII COMUNEI JEGĂLIA – CONSULTAȚII DE DIABET ȘI NUTRIȚIE MAI APROAPE DE CASĂ

Published

on

Comunitatea din Jegălia are, de acum, acces la servicii medicale specializate în diabet, nutriție și boli metabolice, chiar la nivel local. Primarul Vasile Aurel a anunțat că, în comuna Jegălia, satul Iezeru, își va desfășura activitatea Dr. Gabriel Pănculescu, medic specialist în diabet, nutriție și boli metabolice, doctor în științe medicale și cadru universitar la Catedra de Diabet și Boli de Nutriție a Facultății de Medicină, Universitatea „Ovidius” Constanța.

Consultațiile se vor desfășura la adresa: Șoseaua Călărași – Fetești, nr. 44. Pentru programări, pacienții pot suna la numărul de telefon 0771 574 263.

Primarul a subliniat că această nouă oportunitate medicală vine în sprijinul persoanelor care suferă de diabet sau alte afecțiuni metabolice, eliminând necesitatea deplasărilor în orașe mai mari pentru consult și monitorizare de specialitate.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Administrație Locală

Stadionul din Oltenița intră în modernizare. Primăria reorganizează spațiile sportive și adaptează tribunele la nevoile actuale

Published

on

Mihăiță Beștea

Administrația locală din Oltenița a început lucrările de modernizare a stadionului principal, folosind fonduri din bugetul local. Primarul Mihăiță Beștea afirmă că investiția se face etapizat și adaptat la realitățile orașului, fără risipă și fără promisiuni exagerate.

După ani de degradare, stadionul din Oltenița intră într-un proces amplu de modernizare. Primarul Mihăiță Beștea a explicat că lucrările vor fi realizate în mai multe etape, cu bani din bugetul local.
„Am făcut deja o curățenie masivă, am scos materiale abandonate, bănci, garduri și obiecte vechi depozitate acolo. Modernizăm treptat gradenele și vrem ca stadionul să redevină un loc funcțional și curat pentru sportul local”, a declarat edilul.

Un pas important îl reprezintă reorganizarea tribunei și a spațiilor anexă, în baza unei hotărâri a Consiliului Local din 2015, care prevedea casarea unei părți din peluză.
„Am decis să punem în aplicare hotărârea din 2015. Nu este vorba de demolare, ci de adaptare. Nu mai putem întreține o tribună inutilă. Vrem un stadion modern, dimensionat corect pentru nevoile actuale”, a explicat Beștea.

Primarul a precizat că decizia a fost inițial criticată, însă oamenii au înțeles ulterior rațiunea proiectului.
„Unii au spus că nu iubesc sportul, dar adevărul este că nici Călărașiul, care investește mai mult, nu reușește să aducă două mii de spectatori la meciuri. E realist să construim după nevoile reale ale orașului”, a spus edilul.

Advertisement

Proiectul de modernizare va include și refacerea vestiarelor, a spațiilor tehnice și a terenului de joc. Administrația locală dorește ca baza sportivă să fie utilizată atât pentru competiții, cât și pentru activități școlare și recreative.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Mihăiță Beștea: „Nimic nu este gratis pe lumea asta. Trebuie să plătim fiecare serviciu”

Published

on

Primarul municipiului Oltenița, Mihăiță Beștea, a transmis un mesaj ferm despre responsabilitatea civică și respectul față de serviciile publice. Edilul subliniază că buna funcționare a orașului depinde de contribuția fiecărui cetățean, nu doar de deciziile administrației.

În finalul conferinței de presă, primarul Mihăiță Beștea a vorbit despre necesitatea unei relații corecte între administrație și locuitori, bazată pe respect reciproc și pe înțelegerea rolului fiecăruia în comunitate.
„Până la urmă, suntem o comunitate civilizată. Nimic nu este gratis pe lumea asta. Trebuie să plătim fiecare serviciu, pentru că doar așa putem avea un oraș curat, funcțional și modern”, a declarat edilul.

Afirmația a venit în contextul discuțiilor despre datoriile acumulate de unii cetățeni la plata serviciilor de salubritate. Primarul a explicat că administrația a ales calea dialogului și a responsabilizării, nu a sancțiunilor.
„Am găsit soluții prin colaborare și înțelegere, nu prin procese. Oamenii trebuie să conștientizeze că fiecare factură plătită susține un serviciu de care toți beneficiem”, a spus Beștea.

Edilul a adăugat că respectul față de reguli și contribuția constantă la bugetul local sunt condițiile esențiale pentru dezvoltare.
„Fiecare taxă înseamnă un drum asfaltat, un parc întreținut, un spital echipat. Așa funcționează o comunitate matură. Administrația poate face planuri, dar fără implicarea oamenilor nu există progres”, a conchis primarul.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Clubul de Șah revine la Biblioteca Județeană Călărași!

Published

on

Consiliul Județean Călărași, împreună cu Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”, anunță reluarea activităților Clubului de Șah pentru amatori, coordonat de profesorul Flavius Munteanu.

Înscrierile sunt deschise pentru toți cei care vor să descopere sau să aprofundeze tainele șahului, într-un mediu relaxat și prietenos. Activitatea se adresează copiilor și adulților, vârsta recomandată fiind de peste 7 ani.

Reprezentanții instituției spun că șahul este mai mult decât un simplu joc. Este o școală a gândirii strategice și a răbdării, care ajută la dezvoltarea concentrării, creativității și spiritului competitiv.

Activitățile se vor desfășura la sediul Bibliotecii Județene, într-un spațiu dedicat socializării și fair-play-ului. Programul va fi stabilit în funcție de numărul celor înscriși.

Advertisement

Cei interesați se pot înscrie direct la bibliotecă sau pot solicita informații la numărul 0242 316 757.

„Hai să ne antrenăm mintea împreună!” – transmit organizatorii.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading