Veste mare pentru locuitorii din comuna Unirea. De azi, zona Sud de DN are cărți funciare!

Duminica a venit cu o veste bună pentru locuitorii din comuna Unirea. Primarul liberal Ciprian Andrei Olteanu a anunțat că lucrarea de cadastru sistematic pentru zona Sud de DN a devenit activă în platforma Eterra. Asta înseamnă că oamenii din zonă au, în sfârșit, cărți funciare.

„Lucrurile bune nu iau pauză nici duminica”, a scris edilul pe pagina sa de socializare, subliniind că proiectul a fost început în urmă cu trei ani și a ajutat numeroși localnici care aveau doar chitanțe de mână și nu își puteau scoate actele de proprietate.

Primarul a ținut să mulțumească echipei Komora și celor de la OCPI Călărași pentru implicare și seriozitate. „Duminica aceasta ne arată că munca făcută cu responsabilitate aduce rezultate”, a adăugat Ciprian Andrei Olteanu.

Proiectul de cadastru din Unirea este unul dintre cele mai ample din județul Călărași și aduce claritate juridică pentru zeci de proprietari. De luni, primarul promite că va reveni cu statistica exactă a cărților funciare emise.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss