Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, a participat ieri la Adunarea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR), un eveniment de referință pentru administrația publică locală din întreaga țară. În cadrul întâlnirii, liderii județeni au discutat despre strategii comune pentru a răspunde mai eficient nevoilor comunităților pe care le reprezintă.

Un moment important al evenimentului l-a constituit alegerea noului președinte al UNCJR, Alfred Simonis. „Sunt convins că, prin experiența și determinarea sa, va reuși să reprezinte județele din România cu succes, aducând un suflu nou în ceea ce privește descentralizarea, digitalizarea serviciilor publice și atragerea fondurilor europene”, a declarat Vasile Iliuță.
Președintele Consiliului Județean Călărași a subliniat că viitorul administrației județene depinde de colaborarea între consilii, eficiența în implementarea proiectelor și apropierea față de cetățeni. „Pentru mine, viitorul administrației județene depinde de cât de bine reușim să lucrăm împreună, să fim mai eficienți, mai aproape de cetățeni și motivați să contribuim activ cu proiecte care pot aduce o diferență reală în județul nostru”, a adăugat acesta.

Evenimentul a fost o oportunitate pentru reprezentanții administrațiilor județene de a împărtăși idei și bune practici, punând accent pe proiectele de descentralizare și dezvoltare locală.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.