Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 544

Administrație Locală

UPDATE. Zoo Călărași explică situația privind apariția rozătoarelor în apropierea animalelor

Published

on

După imaginile apărute în spațiul public, care arătau rozătoare lângă hrana urșilor de la Zoo Călărași, conducerea instituției a venit cu o explicație oficială și cu asigurări pentru vizitatori.

Reprezentanții grădinii zoologice confirmă că în ultima perioadă au fost observate rozătoare în zona respectivă și transmit că aceasta a fost izolată temporar, pentru a putea fi aplicate măsuri specifice de combatere.

👉 „Am izolat pentru câteva zile această zonă unde au fost văzute rozătoare, furând din hrana animalelor din colecția noastră. Menționăm că în toate zonele grădinii există spații de depozitare hrană pentru animale, iar lupta cu dăunătorii este constantă”, au precizat reprezentanții Zoo Călărași.

Conducerea subliniază că există un plan permanent de întreținere și siguranță, care include atât măsuri de prevenire (sigilarea intrărilor, igienă riguroasă, depozitarea corectă a alimentelor), cât și acțiuni de combatere (capcane, substanțe fumigene, repelenți cu ultrasunete sau raticide).

Advertisement

📌 Zoo Călărași transmite, de asemenea, că animalele sunt hrănite corespunzător, conform unei rații stabilite de medicul veterinar și tehnicienii specializați, iar hrana este depozitată în condiții sigure pentru a nu exista riscul de îmbolnăvire.

„Echipa Zoo, alături de Direcția Municipală de Servicii Publice și cu sprijinul Primăriei Municipiului Călărași, depune toate eforturile pentru a menține spațiul curat, sigur și armonios, atât pentru animale, cât și pentru vizitatorii noștri de toate vârstele”, mai precizează instituția.

ℹ️ Întrucât majoritatea vizitatorilor sunt familii cu copii mici, zonele în care se desfășoară acțiuni de deratizare sunt izolate temporar, pentru a nu exista niciun risc pentru public.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Administrație Locală

Primarul Ionel Tatu anunță Boboteaza 2026 la Vâlcelele și Floroaica: eveniment solemn, cu participarea autorităților județene

Published

on

Primarul comunei Vâlcelele, Ionel Tatu, a anunțat public organizarea sărbătorii Boboteaza 2026, care va avea loc marți, 6 ianuarie, începând cu ora 11:00, în localitățile Vâlcelele și Floroaica.

Potrivit mesajului transmis pe rețelele de socializare, evenimentul este dedicat credinței, tradițiilor și valorilor care unesc comunitatea locală, marcând începutul noului an sub semnul speranței și al liniștii sufletești. Boboteaza va fi celebrată prin sfințirea apei, într-un cadru solemn și festiv, specific uneia dintre cele mai importante sărbători creștine.

La manifestare vor participa primarul Ionel Tatu, viceprimarul comunei, membrii Consiliului Local Vâlcelele, consilieri locali, fermieri, precum și numeroși locuitori ai comunei. De asemenea, este anunțată prezența președintelui Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, alături de alți invitați oficiali.

„Boboteaza este un prilej de rugăciune, unitate și recunoștință, dar și un moment de apropiere între oameni, în care tradițiile sunt păstrate și respectate”, a transmis primarul Ionel Tatu, invitând comunitatea să participe la eveniment.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Boboteaza, sărbătorită cu tradiție la Roseți. Botezul cailor și concursuri deosebite, pe 6 ianuarie

Published

on

Ziua de Bobotează va fi prilej de sărbătoare și întâlnire pentru locuitorii din Roseți, care sunt așteptați marți, 6 ianuarie 2026, la un eveniment devenit deja tradiție în comună. Cai frumos împodobiți, concursuri hipice și momente cu încărcătură religioasă vor transforma izlazul comunal într-un adevărat loc de sărbătoare.

Primăria Roseți, alături de parohiile din localitate, organizează botezul cailor și activități specifice Bobotezei, menite să aducă oamenii împreună și să păstreze vii obiceiurile locului. Unul dintre momentele așteptate este ceremonia Aruncării și recuperării Sfintei Cruci din apele Brațului Borcea, urmărită an de an de numeroși localnici.

Cei care vor să intre în competiție sunt invitați să se înscrie începând cu ora 10:00. Concursurile includ o probă de viteză pe distanța de 2,5 kilometri, dar și probe de frumusețe pentru cai și atelaje, unde mândria gospodarilor și grija pentru animale vor fi la vedere.

Organizatorii îi așteaptă pe toți cei dornici de o zi petrecută în comunitate, cu tradiții, oameni faini și atmosferă de sărbătoare, într-un eveniment care dă culoare Bobotezei la Roseți.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Administrație Locală

Tradiție, credință și comunitate, de Bobotează, la Borcea

Published

on

Comunitatea din Comuna Borcea se pregătește pentru una dintre cele mai așteptate sărbători ale începutului de an. Primăria Comunei Borcea, alături de Consiliul Local, invită locuitorii să participe la Sărbătoarea Bobotezei, un eveniment care îmbină tradiția, credința și spiritul comunitar.

Manifestările vor începe dimineața, cu înscrierea concurenților și instruirea participanților, urmând ca, de la ora 09:30, să aibă loc defilarea cailor pe ruta Borcea- Pietroiu, alături de tractoarele U650. Momentul central al zilei este aruncarea crucii în apa Borcei, la Pietroiu, urmată de slujba de sfințire a apei, oficiată de preoții parohi din comună.

Programul continuă cu botezul cailor, concursuri dedicate atât cailor, cât și tractoarelor U650, demonstrații și surprize pregătite de organizatori. Ziua se va încheia festiv, cu premierea câștigătorilor și celebrarea participanților.

Premiile puse în joc includ piese și servicii utile pentru tractoare, dar și distincții pentru frumusețe, viteză și călărie, precum și cadouri simbolice pentru toți cei prezenți cu atelaje.

Advertisement

Evenimentul se anunță a fi nu doar o sărbătoare religioasă, ci și un prilej de întâlnire și bucurie pentru întreaga comunitate, reafirmând respectul față de tradițiile locale și valorile creștine.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading