Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -1°C | Anul XI Nr. 546

Știri

Un tânăr de 28 de ani și-a lăsat mașina descuiată și cu cheia în contact. Peste nouă ore, s-a trezit fără ea

Published

on

Freepik

*ERATĂ: Tânărul a verificat mașina ultima dată la ora 20:00, când mașina încă era în fața casei. A descoperit că lipsește după aproximativ patru ore, la ora 00:15. 

Un bărbat de 31 de ani fără permis a furat o mașină din fața porții unui necunoscut și a intrat cu ea într-un stâlp. Bărbatul din comuna Chirnogi, județul Călărași, s-a ales cu dosar penal și a fost arestat preventiv timp de 24 de ore pentru furt calificat și condus fără permis. 

Totul s-a întâmplat fiindcă un tânăr de 28 de ani și-a parcat mașina în fața casei, descuiată și cu cheile în contact. Bărbatul a descoperit lipsa mașinii după aproape nouă* ore. În același timp, acesta și-a pierdut atât portofelul, cât și actele autoturismului, spun polițiștii într-un comunicat de presă. 

„Polițiștii au constatat că la data de 18 februarie, în jurul orei 15:00, un tânăr de 28 de ani ar fi parcat autoturismul în fața casei sale, totodată, având în mașină și portofelul cu documentele sale și pe cele ale autoturismului. Ulterior, în jurul orei 00:15, tânărul ar fi ieșit din locuință, constatând faptul că autoturismul a fost furat”, conform comunicatului. 

Advertisement

Proprietarul a declarat că mașina a fost furată la ora 20:36 și că a găsit-o pe cont propriu. Autoturismul s-a ales cu daune totale, după ce hoțul a intrat cu ea într-un stâlp. 

„Mașina a fost furată la ora 20:36. Am observat că lipsește la ora 00:15, în timp ce eu, împreună cu prietenii și familia, am căutat-o singuri până la 03:30, când am găsit-o noi, în niciun caz poliția. Ca răsplată, aceștia l-au reținut doar 24 de ore, iar acum mă trezesc că intră peste mine în casă sau că îmi sparge geamurile”, a precizat acesta. 

Mai mult, tânărul spune că hoțul a mai fost de câteva ori condamnat penal pentru infracțiuni. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Știri

ALERTĂ ÎN CĂLĂRAȘI! Copil DISPĂRUT din Coadele, Radovanu. A plecat cu bicicleta și nu s-a mai întors

Published

on

ALERTĂ ÎN CĂLĂRAȘI! Copil DISPĂRUT din Coadele, Radovanu. A plecat cu bicicleta și nu s-a mai întors

Un copil din localitatea Coadele, comuna Radovanu, județul Călărași, este căutat de familie și de comunitate după ce a plecat de acasă și nu a mai revenit.

Potrivit informațiilor făcute publice de apropiați, băiatul a plecat de la domiciliu cu bicicleta în jurul orei 15:00. De atunci, acesta nu a mai fost văzut, iar familia a alertat cunoscuții și rețelele sociale, lansând un apel urgent către cetățeni.

„Dacă l-a văzut cineva sau are informații despre el, rugăm să anunțe de urgență familia sau autoritățile”, se arată în mesajul distribuit online.

Orice detaliu poate fi esențial pentru găsirea copilului. Cei care pot oferi informații sunt rugați să contacteze imediat Poliția sau să anunțe familia.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Parcuri modernizate, școli puse la punct și cinematografe readuse la viață: agenda Primăriei Călărași pentru 2026

Published

on

Foto CălărașiPRESS.ro/ Marius Dulce, edilul municipiului Călărași

Potrivit unei analize publicate de ziarulimpact.ro, primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, își construiește pentru anul 2026 o agendă administrativă centrată pe continuarea investițiilor majore demarate în 2025, dar și pe lansarea unor proiecte noi, cu impact direct asupra calității vieții urbane. Zonele verzi, educația și infrastructura culturală se află în prim-planul priorităților anunțate de administrația locală.

Un capitol important al planurilor pentru anul viitor îl reprezintă proiectele finanțate prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, în special cele din aria „verde-albastră”. Municipalitatea vizează modernizarea Parcului Mare, amenajarea falezei și realizarea unei „salbe de parcuri”, adaptate noilor condiții climatice. În acest context, sunt avute în vedere sisteme moderne de irigații, menite să protejeze spațiile verzi afectate în ultimii ani de episoadele repetate de caniculă.

„Vrem să modernizăm Parcul Mare, să facem o faleză și toată salba de parcuri. Anii trecuți am văzut ce înseamnă temperaturile foarte ridicate, iar spațiile verzi au avut de suferit. De aceea trebuie să investim în sisteme de irigații și în modernizarea lor”, a declarat primarul Marius Dulce.

Educația rămâne un alt pilon important al agendei administrative. În 2026 vor continua lucrările la unități de învățământ aflate deja în execuție, printre care Școala „Mihai Viteazul” – corpul B, dar și dotarea acestora cu mobilier și echipamente moderne. Anul precedent, municipalitatea a semnat un contract de peste un milion de lei pentru dotarea laboratoarelor, inclusiv a celor de panificație, precum și a sălilor de sport. În paralel, administrația locală derulează proiecte de eficiență energetică, fiind obținută finanțarea de la Ministerul Energiei pentru instalarea de panouri fotovoltaice pe mai multe clădiri publice.

Informațiile privind direcțiile de dezvoltare asumate de Primăria Călărași au fost prezentate într-un material recent apărut pe ziarulimpact.ro, care evidențiază și importanța investițiilor în infrastructura culturală. În acest sens, primarul municipiului și-a exprimat dorința de a demara lucrările la Cinematograful Victoria, un obiectiv considerat esențial pentru revitalizarea zonei Parcului Mare și pentru viața culturală a orașului.

Advertisement

„Mi-aș dori foarte mult să începem Cinematograful Victoria. Dacă reușim să obținem finanțarea, ar fi un proiect care ar închide foarte frumos o zonă importantă din Parcul Mare și ar aduce un câștig major pentru comunitate. Ne dorim de foarte mult timp să facem acest lucru. Totul ține de finanțare, dar eu zic că o obținem”, a precizat edilul.

Pe termen mediu, municipalitatea analizează și posibilitatea reabilitării Cinematografului Orizont, printr-un parteneriat transfrontalier cu Bulgaria. Obiectivul declarat este crearea unui centru cultural municipal care să găzduiască proiecții de film, spectacole și evenimente artistice, completând oferta culturală a orașului.

Detaliile referitoare la agenda administrativă a primarului Marius Dulce pentru anul 2026 au fost relatate inițial de ziarulimpact.ro, publicație care a documentat pe larg direcțiile de dezvoltare propuse pentru municipiul Călărași. Prin aceste investiții, administrația locală își propune să mențină ritmul de dezvoltare al orașului și să creeze un echilibru între infrastructură, educație, mediu și viața culturală, cu accent pe nevoile comunității și pe accesarea surselor de finanțare disponibile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Biblioteca Județeană Călărași deschide anul expozițional cu „Expo MATCA”, semnată de artista Ioana Ursu

Published

on

Biblioteca Județeană Călărași găzduiește joi, 22 ianuarie 2026, începând cu ora 15.00, vernisajul expoziției de pictură „Expo MATCA”, un eveniment dedicat dialogului dintre artă, emoție și comunitate. Expoziția este semnată de artista Ioana Ursu și va fi prezentată publicului în spațiul expozițional al Sălii Perspective.

Vernisajul va fi onorat de prezența invitatului special prof. Silviu Ioan Soare, artist cunoscut în spațiul artistic călărășean, iar universul expozițional va fi analizat de criticul de artă Ana Maria Dincă, colaborator apropiat al Bibliotecii Județene Călărași și susținător constant al proiectelor culturale locale.

„Expo MATCA” propune publicului o incursiune într-un spațiu al reflecției și al sensibilității, unde pictura devine pretext pentru dialog și întâlnire autentică între artist și privitor. Lucrările expuse aduc în prim-plan emoția și forța expresivă a artei contemporane, într-un cadru deschis tuturor celor pasionați de cultură.

Accesul la vernisaj este gratuit, iar organizatorii îi invită pe toți iubitorii de artă să participe la acest eveniment care marchează începutul unui nou parcurs expozițional la Biblioteca Județeană Călărași, sub semnul frumosului și al comunității.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading